Art. 1. Pentru ședința extraordinară convocată de îndată, în data de 30 decembrie 2025, se alege președinte de ședință domnul/doamna consilier_________.
Art. 2 Preşedintele de şedinţă ales va conduce şedinţa Consiliului local şi va îndeplini atribuţiile prevăzute legislaţia în vigoare, precum şi cele stabilite prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Local al Comunei 23 August.
Art. 3 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 197, alin. (1), art. 198, alin. (1) şi ale art. 243, alin. (1), lit. (e) din Codul administrativ:
- Primarului Comunei 23 August;
- Instituţiei Prefectului judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică se realizează prin publicare pe pagina de internet a Primăriei Comunei 23 August.
Hotărârea s-a adoptat cu un număr de ____ voturi “pentru”, vot “împotrivă”, la şedinţă fiind prezenţi un număr de ___ consilieri din cei 15 aleşi.