România

România

Județul Bihor

Comuna Abram

Comuna Abram

Raport Registrul agricol, Fond funciar și Urbanism

             Prin Referatul de aprobare cu nr. 1253/21.03.2024 Primarul Comunei Abram propune adoptarea unui proiect de hotărâre privind întocmirea documentațiilor cadastrale pentru puțuri de apă și bazine de apă din comuna Abram, având categoria de folosință curti constructii, cu propunerea de constituire de număr cadastral pentru acest imobile. Analizând documentul și proiectul de hotărâre aferent, am constatat următoarele:

             Având în vedere că atribuţiile privind administrarea domeniului public şi privat sunt partajate între primar şi consiliul  local.  Astfel,   potrivit  art  155   alin. 5,  lit. d,  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, una din atribuţiile primarului este de a lua  măsuri pentru asigurarea  inventarierii, evidenţei  statistice,   inspecţiei şi controlului   efectuării serviciilor publice de interes local, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale. 

            Luând în considerare prevederile art. 129 alin. 2 lit. c din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul local exercită atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, iar art. 286 alin. 4 defineşte conţinutul domeniului public  astfel:   ”Domeniul public al comunei, al oraşului sau al municipiului este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa nr. 4, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean”.

 

           În conformitate cu prevederile: 

  • art. 287 lit. b  și ale art. 361 alin. 2, coroborate cu cele ale art. 289 și cu pct. 1 din Anexa nr. 4 privind LISTA cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al comunei, al oraşului sau al municipiului  din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • art.354 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 27, art. 28 alin. 5, art. 40 alin. 2, 5, 6 și 7 și ale art. 41 alin. 5 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, 

             

            De asemnenea, potrivit   prevederilor art  155  alin. 5,   lit. d,  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, una din atribuţiile primarului este de a lua  măsuri pentru asigurarea  inventarierii, evidenţei  statistice,   inspecţiei şi controlului   efectuării serviciilor publice de interes local, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale.             

           Având în vedere că imobilele descrise mai sus  se încadrează pentru a fi cuprinse în domeniul public, propun cuprinderea acestora în domeniul public.

 

Nr. 

Crt.

Obiectivul

Suprafața (m2)

Situația conform CF

Nr. topo/cadastral

Destinația juridică

  0

1

2

3

4

5

1.

Bazin si camera de pompe - Abram

1062

CF 52524 (CF vechi 73) CF nr. 314/1b Abram

11/2                      270mp

12/1                      611mp

424                       181mp

Domeniul public

2.

Put de apă - Abram

382

CF nr. 314/1b Abram

424                       382mp

Domeniul public

3.

Puț de apă, bazin și camera de pompe- Cohani

421

CF nr. 145 Cohani

Adeverinta suprafata 1648/12.02.2024

138                       299mp

142                       122mp 

Domeniul public

4.

Puț de apă, bazin și camera de pompe- Iteu Nou

777

CF nr. 802 Iteu

1366                      777mp

Domeniul public

5.

Bazin si camera de pompe - Suiug

1339

CF nr. 1 Suiug 

Adeverinta suprafata nr.1648/12.02.2024

689                       801mp

332                       538mp

Domeniul public

6.

Puț de apă, bazin și camera de pompe- Satu-Barbă

725

CF nr. 248 Satu Barba

58                         725mp

Domeniul public

 

            

 

            Față de cele menționate mai sus, 

            În temeiul prevederilor art. 136 alin. 8 lit. b din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,     

 

 

 

PROPUNEM CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI ABRAM: 

 

            

           

           Adoptarea Proiectului de hotărâre privind privind întocmirea documentațiilor cadastrale pentru puțuri de apă și bazine de apă din comuna Abram, având categoria de folosință curti constructii, cu propunerea de constituire de număr cadastral pentru acest imobile.

 

 

 Întocmit,

inspector – topograf

Andrei Negrean