Nr. 26 / 30.04.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea inchirierii prin atribuire directa a suprafetei de 1510 ha pajiste comunala aflata in extravilan, apartinand domeniului privat al comunei Adamclisi, judetul Constanta

Inițiator proiect

Ionuț FLOCA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Adamclisi

Comuna Adamclisi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 26 din 30.04.2025

privind aprobarea inchirierii prin atribuire directa a suprafetei de 1510 ha pajiste comunala aflata in extravilan, apartinand domeniului privat al comunei Adamclisi, judetul Constanta

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art.3 lit.d), art.5 alin.(1), art.9 alin.(2), alin.(3),alin. (4) și alin.(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Prevederile Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1064/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Prevederile Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, aprobată prin Ordinul nr.226/235/2003 al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei publice, modificată şi completată prin Ordinul ministerului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.210/2009 şi nr.541/2009,
  4. Prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte;
  5. Prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr.407/2.051/2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Prevederile Legii nr.72/2002, legea zootehniei, cu modificarile si completarile  ulterioare;
  7. Prevederile Ordinului nr.128/2009 privind reconstituirea izlazului comunei Adamclisi emis de catre Prefectul Judetului Constanta;
  8. Prevederile art. 1777-1781 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. Prevederile art.129 alin.(2) lit.c), lit.e) și alin.(6), lit.a), lit.b), art.133, alin.(1), art.139, alin.(3), lit.g) coroborat cu art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
  10. Prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa la elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si   completarile ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referat de aprobare intocmit de catre domnul Ionut FLOCA, primarul comunei Adamclisi privind actualizarea pretului de inchiriere pentru pasunea comunala, aflata in extravilan, apartinand domeniului privat al comunei Adamclisi, judetul Constanta.
  2. Raportul de specialitate intocmit de catre doamna Anisoara FLOCA, inspector superior  in cadrul Compartimentului agricol si fond funciar;
  3. Prevederile HCL nr.10/26.02.2021 privind aprobarea completarii HCL nr.14/26.02.2019 privind aprobarea si insusirea inventarului bunurilor care apartin domeniului public si privat al comunei Adamclisi, judetul Constanta cu ocazia inventarierii de sfarsit de an 2018;

  4. Prevederile HCJ nr.176/17.10.2024 privind stabilirea preturilor medii ale principalelor produse agricole, precum si a pretului mediu / tona de iarba (masa verde) obtinuta de pe pajiste, la nivelul judetului Constanta pentru anul 2025;

  5. Prevederile HCL nr.39/22.07.2020 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru suprafata de 1680,00 ha pajisti aflate pe raza UAT Comuna Adamclisi, judetul Constanta;

  6. Faptul că, atribuirea contractului de inchiriere a pajiştilor proprietatea privată a comunei Adamclisi, se va face prin atribuire directa, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2013 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajistilor, a Hotărarii de Guvern nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2013, a Ordinului M.A.D.R. nr.554/2013 privind metodologia de calcul al incărcăturii optime de animale pe hectar de pajiste şi Ordinului comun M.A.D.R. si M.D.R.A.P. pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune şi inchiriere a suprafeţelor de pajişti aflate in domeniul public/privat al comunelor, oraselor, respectiv al municipiilor.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. i) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei adamclisi

întrunit în a 3-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. – (1) Aprobarea inchirierii prin atribuire directa a suprafetelor de pajiste comunala aflate in extravilan, proprietatea privata a comunei Adamclisi in suprafata de 1.510 ha conform documentației de atribuire, prevăzută in Anexele 1-10 care fac parte integranta din prezenta hotărâre, in scopul punerii in valoare si folosirii optime prin pasunat continu crescatorilor de animale, din cadrul comunitatii locale sau care au sediul social pe teritoriul comunei Adamclisi, detinatori de exploatatii, cu animale inscrise in RNE,  pentru suprafetele de pajiste disponibile, proportional cu efectivele de animale detinute in exploatatie asigurandu-se incarcatura minima de 0,35 UMV/ha pentru suprafata solicitata calculata conform HCL nr.39/22.07.2020 privind aprobarea amenajamentului pastoral, de catre o comisie de atribuire directa, evaluare si licitatie constituita prin Hotararea Consiliului Local al comunei Adamclisi.

(2) Atribuirea directa va avea loc in cazul in care pentru o parcela de pasune exista doar un singur solicitant, crescator de animale din cadrul comunitatii locale sau care are sediul social pe teritoriul comunei Adamclisi, detinatori de exploatatii, cu animale inscrise in RNE, si pot asigura incarcatura minima de 0,35 UVM/ha pentru suprafata solicitata calculata conform HCL nr.39/22.07.2020 privind aprobarea amenajamentului pastoral. 

(3) Documentație de atribuire cuprinde: 

Anexa nr. 1 Studiul  de oportunitate; 

Anexa nr. 2 Caietul de sarcini;

Anexa nr. 3 Regulamentul privind închirierea pajiștilor prin procedura de atribuire directă;

Anexa nr.  4 Regulamentul de pășunat; 

Anexa nr. 5 Contract de închiriere prin atribuire directa  a pajistilor   proprietatea privata a comunei Adamclisi , crescatorilor de animale, persoane fizice sau juridice de pe raza UAT Comuna Adamclisi avand animale inscrise in Registrul National al Exploatatiilor;

Anexa nr. 6 Act aditional la  contractul de concesiune pentru terenuri – categoria de folosinta pasune;

Anexa nr. 7 Act aditional  la contractul  de inchiriere   pentru terenuri – categoria de folosinta pasune;

Anexa nr. 8 Anunțul de atribuire; 

Anexa nr.9  Formulare.

Anexa nr.  10  Calendarul procedurii.

(4) Tinerii cu varsta peste 18 ani care provin din familiile crescatorilor de animale si care isi infiinteaza exploatatie separata beneficiaza de acordarea de pasuni in aceleasi conditii ca ceilalti crescatori de animale. 

(5) Crescatorii de animale care depasesc suprafata maxima de 37 ha/exploatatie indiferent de numarul de animale detinute li se va acorda o suprafata maxima de 37 ha/exploatatie.

(6) Comisia de atribuire directa si evaluare a pasunilor comunale constituita conform prezentei hotarari va atribui individual exploatatiilor agricole suprafata de pasune care a rezultat in urma calculului numarului total de capete de animale pe comuna stabilite in urma sedintelor publice, pe baza declaratiilor sub semnatura ale crescatorilor de animale corelata cu cererile proprietarilor de animale insotite de adeverintele eliberate de catre medicul veterinar si cu referatele intocmite de catre Compartimentul agricol din cadrul institutiei referitor la suprafetele de pasuni. 

(7) Suprafata atribuita finala va fi cea confirmata prin adeverintele eliberate de catre medicul veterinar iar daca exista diferente fata de efectivele declarate de crescatori, suprafata se ajusteaza conform adeverintei fara a depasi efectivul declarat initial de crescatorii de animale

Art. 2 - (1) Aprobarea cuantumului chiriei/redeventei in valoare de 170 lei/ha/an care va fi achitata de chiriaş, fără a depăşi 50% din valoarea masei verzi pe hectar calculată în funcţie de preţul mediu stabilit de Consiliul Judeţean Constanta conform prevederilor Codului Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, la care se adauga taxa pe teren (categoria de folosinta pasune) in cuantum de 50 lei/ha pentru loc. Adamclisi si 47 lei/ha pentru localitatile Zorile, Urluia, Abrud, Hateg.

(2) Plata chiriei se face in doua transe: 50% pana la data de 31 martie a anului curent si 50% pana la data de 30 septembrie a anului curent. Daca contractele de inchiriere vor fi incheiate dupa termenele de plata transa de plata va fi de 30 de zile de la data incheierii contractului de inchiriere. 

(3) Plata taxei pentru teren categoria de folosinta pasune va fi achitata in doua transe respectiv 50% pana la data de 31 martie a anului curent si 50% pana la data de 30 septembrie a anului curent. Daca contractele de inchiriere vor fi incheiate dupa termenele de plata transa de plata va fi de 30 de zile de la data incheierii contractului de inchiriere. 

(4) Chiria/redeventa se indexeaza anual cu rata inflatiei comunicata de Institutul National de Statistica, pentru ultimele 12 luni anterioare datei la care s-a efectuat ultima plata a chiriei/redeventei la care se adauga si taxa de pasune . 

(5) Preţul închirierii/redeventei este de 170 lei/ha/an la care se adauga taxa pe teren in cuantum de 50 lei/ha pentru localitatea Adamclisi si 47 lei/ha pentru localitatile Zorile, Urluia, Abrud si Hateg. 

(6) Suma anuală prevăzută la pct.5 va fi plătită prin ordin de plată în contul comunei Adamclisi RO31TREZ2312107020203XXX deschis la Trezoreria Constanta, sau în numerar la casieria unităţii administrativ teritoriale. 

(7) Intarzierea la plata a chiriei se penalizeaza cu 0,1% din cuantumul chiriei datorate pentru fiecare zi de intarziere, cuantum ce nu se va modifica pe parcursul derularii contractului si 1% pe luna pentru neplata taxei de pasune incepand cu ziua imediat urmatoare a termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv in conformitate cu prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de Procedura Fiscala. 

(8) Neplata chiriei/redeventei anuale până la incheierea anului calendaristic conduce la rezilierea contractului. 

(9) Executarea cu intarziere a platii taxei de teren conduce la calculul de dobanzi si penalitati de intarziere conform dispozitiilor legale in vigoare.

(10) Cuantumul chiriei/redeventei se modifica ori de cate ori intervin reglementari juridice noi care impun o asemenea solutie, inclusiv hotarari ale Consiliului Local al comunei Adamclisi. 

(11) In situatia in care, pe parcursul derularii contractului de inchiriere in functie de efectivul de animale se incheie act aditional si se va proceda la calculul suprafetei in functie de efectivul anual confirmat de catre medicul veterinar prin adeverinta raportat la incarcatura de animale stabilita.  

 Art. 3 -  Se aprobă componenta  comisiei de atribuire directa  pentru formularea propunerilor de atribuire a suprafețelor de pajiști, în următoarea componență:

1. Razvan - Marian BURCEA  -  presedintele comisiei;

2. Anisoara FLOCA - membru;

3. Marian SLABU -  membru;

Secretariatul comisiei de atribuire directa pentru inchirierea pasunilor din proprietatea privata a comunei Adamclisi va fi asigurat de catre domnul Cristian - Valentin DRAGAN – Secretar General al comunei Adamclisi, Secretarul comisiei – fără drept de vot.

Membru supleant: Lucia FIRICA

Art. 4 - Se aprobă componenta comisiei de soluționare a contestațiilor la procedura de atribuire directa,  pentru formularea propunerilor de atribuire a suprafețelor de pajiști, în următoarea componență:

1. Oprea Marian  - președintele comisiei;;

2. Preda Virgil  -  membru;

3. Crisan Catalin Nicolae - membru;

Secretariatul comisiei de solutionare a contestatiilor la procedura de atribuire directa  pentru inchirierea pasunilor din proprietatea privata a comunei Adamclisi vava fi asigurat de catre domnul Cristian - Valentin DRAGAN – Secretar General al comunei Adamclisi, secretarul comisiei – fără drept de vot.

Membru supleant: Iulia BALASA.

Art. 5 - Taxa de inscriere la inchiriere pasune prin atribuire directa este in cuantum de 25 lei si contravaloarea caietului de sarcini este de 25 lei.

Art. 6 – Se împuterniceşte Primarul comunei Adamclisi pentru semnarea contractelor de închiriere prin atribuire directa precum si a actelor aditionale la contractele de inchiriere  cu crescatorii de animale de pe raza comunei Adamclisi, judetul Constanta. 

Art. 7 - Se imputerniceste secretarul general al comunei Adamclisi si persoana responsabila cu achizitiile publice din cadrul Primariei Adamclisi  pentru organizarea procedurii de atribuire directa  a suprafetei de 1510 ha pajiste comunala aflata in extravilan, apartinand domeniului privat al comunei Adamclisi, judetul Constanta potrivit art.9, alin.(2) din OUG nr.34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completareea Legii fondului funciar nr.18/1991 .

Art. 8 -  Anexele 1 - 10 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 9 -  Secretarul general al comunei Adamclisi va comunica prezenta hotarare institutiilor si persoanelor interesate pentru ducerea ei la indeplinire, Institutiei Prefectului Judetul Constanta pentru control si verificarea legalitatii. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Viorel PĂUN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ADAMCLISI,

Cristian-Valentin DRĂGAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 26 / 30.04.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 1
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 26 / 30.04.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.04.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 15.05.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 18.06.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 25.06.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu