Nr. 18 / 15.07.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea constituirii dreptului de uz și servitute de trecere subterană şi de suprafață cu titlu gratuit, in favoarea S. C. MIDMAR CALLATIS S.R.L., asupra unor drumuri de exploatare aparținând domeniului public al Comunei Adamclisi

Inițiator proiect

Ionuț FLOCA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Adamclisi

Comuna Adamclisi

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 18 din 15.07.2026

privind aprobarea constituirii dreptului de uz și servitute de trecere subterană şi de suprafață cu titlu gratuit, in favoarea S. C. MIDMAR CALLATIS S.R.L., asupra unor drumuri de exploatare aparținând domeniului public al Comunei Adamclisi

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. art.12 alin. (2), lit. a), lit. b) și lit. c) și alin. (4), art.109, art. 111, art. 112 și art. 113 din Legea nr.123/ 2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile art. 22, art. 46 și art. 52 din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Prevederile art. 22 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public aprobat prin Ordinul Autorității Naționale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 59/2013;
  4. Prevederile art. 755 și art. 756 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Prevederile art. 87 alin.(5), art.129, alin.(2), lit.”c” și alin.(6), lit.”a” din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Prevederile art.3 alin.2, art.42 alin.4, art.80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul  privind aprobarea constituirii dreptului de uz și servitute de trecere subterană şi de suprafață cu titlu gratuit, asupra unor drumuri de exploatare aparținând domeniului public al Comunei Adamclisi pentru realizarea proiectului ”AMENAJARE ACCES SI AMPLASARE TRASEU LES PENTRU PARC EOLIAN DELENI, amplasament situat in EXTRAVILAN, COMUNA ADAMCLISI””;
  2. Adresa S.C. MIDMAR CALLATIS S.R.L. privind aprobarea constituirii dreptului de uz și servitute de trecere subterană şi de suprafață cu titlu gratuit, asupra unor drumuri de exploatare aparținând domeniului public al Comunei Adamclisi pentru realizarea proiectului ”AMENAJARE ACCES SI AMPLASARE TRASEU LES PENTRU PARC EOLIAN DELENI, amplasament situat in EXTRAVILAN, COMUNA ADAMCLISI”;
  3. Planuri de amplasament și delimitare a bunurilor imobile;
  4. Referatul de aprobare al primarului.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei adamclisi

întrunit în a 21-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. (1) Se aprobă constituirea, cu titlu gratuit, a dreptului de uz și a dreptului de servitute de trecere subterană și supraterană, utilizare si acces pe terenurile din Anexa nr. 2 si Anexa nr. 3 situate pe teritoriul administrativ-teritorial al Comunei Adamclisi, prin drumurile de exploatare enumerate in Anexa nr. 2, aflate în domeniul public al Comunei Adamclisi, în favoarea S.C. MIDMAR CALLATIS S.R.L. , necesare pentru realizarea proiectului prin care intentionează să construiasca si sa opereze pe teritoriul Comunei Adamclisi, judetul Constanta, proiectul ”AMENAJARE ACCES SI AMPLASARE TRASEU LES PENTRU PARC EOLIAN DELENI, amplasament situat in EXTRAVILAN, COMUNA ADAMCLISI”, care impreuna cu toate echipamentele si instalatiile adiacente, inclusiv, fara a se limita la, statiile de transformare, cablurile electrice, orice alte elemente ale instalației de utilizare, respectiv de conectare si drumurile, sunt denumite impreuna Parc Eolian pe toată durata de viata in masura in care Executantul va considera necesara executarea Lucrarilor si/sau amplasarea Cablurilor si Echipamentelor in vederea operarii, functionarii, exploatarii si dezafectarii Parcului Eolian, in vederea:

  • amplasarii in zonele adiacente ale drumurilor (astfel cum sunt denumite mai jos), in subteranul si/sau pe deasupra acestora a cablurilor si retelelor electrice si a cablurilor de fibra optica necesare pentru construirea si operarea Parcului Eolian si orice alte echipamente, suporturi si instalatii necesare pentru amplasarea si utilizarea acestora (denumite in cele ce urmeaza „Cablurile si Echipamentele”);
  • proiectarii si construirii de cai de acces de pe terenul aferent.
  • reabilitării, modernizarii si consolidarii drumurilor.

(2) Lista drumurilor de exploatare au datele de identificare cuprinse în anexa nr.2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3) Planul de situație privind drumurile de exploatare este prevăzut in anexa nr. 3 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art.2. (1) Exercitarea dreptului de uz și servitute de trecere subterană și supraterană cu titlu gratuit asupra terenurilor prevăzute la art. 1 se face în baza unui contract, încheiat în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri și al cărui model este cuprins în anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Folosirea terenurilor în alt scop decât cel prevăzut la art. 1 se sancționează cu încetarea de drept a uzului și servituții aprobate.

Art. 3 - Contractul in forma autentica, model anexat prezentei hotarari (Anexa 1), nu se va semna pana cand nu se vor incheia conventiile prevazute de legislatia in vigoare, cu proprietarii de terenuri adiacente drumurilor de exploatrare.

Art.4 - Se imputerniceste primarul comunei Adamclisi sa semneze contractul de folosinta si consolidare de exploatare si de amplasare cabluri in numele Consiliului local Adamclisi.

Art.5 - Secretarul general al comunei Adamclisi, raspunde de comunicarea prezentei hotarari, Institutiei Prefectului- Judetul Constanta in vederea exercitarii controlului de legalitate precum si tuturor factorilor interesati .

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mihaela DRAGOMIR

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ADAMCLISI,

Cristian-Valentin DRĂGAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 18 / 15.07.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 6
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 3
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 18 / 15.07.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 15.07.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 28.07.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 23.07.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 12.10.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu