ANEXA NR. 3 la proiectul de hotărâre nr. 39 din 08.07.2026

ROMÂNIA                                                                                                                                        AITON 1320

JUDEȚUL CLUJ

C O M U N A    A I T O N                

 Aiton, Str.Morii nr.419A, Tel/Fax:+40-264-310400,  E-mail: comunaaiton2013@gmail.com   

                                                                               

 

CONTRACT DE CONCESIUNE A UNUI BUN IMOBIL/BUNURI IMOBILE APARȚINÂND DOMENIULUI PRIVAT AL COMUNEI AITON
nr. /____

Părțile contractante

COMUNA AITON, cu sediul în comuna Aiton, str. Morii nr. 419A, județul Cluj, telefon 0264-310550, cod de identificare fiscală 4378743, cont de virament nr. RO88 TREZ 2192 1A30 0530 XXXX deschis la Trezoreria Turda, reprezentată legal prin primar NICOLAE FĂGĂDAR, în calitate de concedent,

și

______________________________, cu domiciliul/sediul în ________________________, str. __________________ nr. ____, județul ____________, identificat prin ______________________, CNP/CUI ____________________, înregistrat la Registrul Comerțului sub nr. ____________________, reprezentat prin ____________________, în calitate de concesionar,

denumite în continuare împreună „Părțile”,

Având în vedere:

  • prevederile art. 322–331 și art. 362 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
  • prevederile art. 871–873 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  • Hotărârea Consiliului Local al Comunei Aiton nr. /____ privind aprobarea concesionării bunurilor; 
  • documentația de atribuire și caietul de sarcini aferent procedurii de concesionare; 
  • procesul-verbal nr. /____ încheiat cu ocazia desfășurării licitației publice; 
  • rezultatul procedurii de atribuire și oferta declarată câștigătoare, 

au convenit încheierea prezentului contract de concesiune.

Art. 1. Obiectul contractului

(1) Obiectul prezentului contract îl constituie transmiterea de către concedent și preluarea de către concesionar a dreptului de exploatare asupra unui teren/unor terenuri, bunuri imobile proprietatea privată a Comunei Aiton, județul Cluj, în vederea realizării unui centru de servicii și comerț destinat populației.

(2) Bunurile/bunul care fac obiectul concesiunii sunt următoarele terenuri/ următorul teren:

a) teren înscris în Cartea Funciară nr. ------------- Aiton, în suprafață de -----------mp;

b) teren înscris în Cartea Funciară nr. ---------- Aiton, în suprafață de ----------- mp;

c) teren înscris în Cartea Funciară nr. ------------Aiton, în suprafață de ---------- mp,

aparținând domeniului privat al Comunei Aiton, județul Cluj.

(3) Datele de identificare ale imobilelor, numerele cadastrale, suprafețele exacte și valoarea de inventar vor fi menționate în procesul-verbal de predare-primire care constituie anexă la prezentul contract și parte integrantă din acesta.

(4) Terenurile concesionate vor fi utilizate exclusiv pentru realizarea unor construcții cu destinația de spații comerciale mixte/centru de servicii și comerț, în conformitate cu prevederile Planului Urbanistic Zonal aprobat și cu autorizațiile emise potrivit legislației în vigoare.

(5) Concesionarul nu poate schimba destinația bunurilor concesionate fără acordul prealabil scris al concedentului și fără respectarea prevederilor legale privind urbanismul și autorizarea executării lucrărilor de construcții.

(6) Bunurile concesionate sunt predate concesionarului pe bază de proces-verbal de predare-primire, în care se va consemna situația juridică și tehnică a acestora la momentul predării.

(7) Din punct de vedere economic, concesionarea urmărește:

a) obținerea de venituri la bugetul local prin încasarea redevenței;

b) încasarea taxelor și impozitelor locale datorate potrivit legislației fiscale în vigoare;

c) valorificarea economică a terenurilor aparținând domeniului privat al Comunei Aiton.

(8) Din punct de vedere social, concesionarea urmărește:

a) dezvoltarea serviciilor destinate populației;

b) creșterea atractivității comunei pentru investiții;

c) crearea de noi locuri de muncă;

d) dezvoltarea economică a localității.

(9) Concesionarul dobândește prin prezentul contract numai un drept de folosință și exploatare asupra terenurilor concesionate, Comuna Aiton păstrând dreptul de proprietate asupra acestora.

(10) Predarea terenurilor către concesionar nu reprezintă transferul dreptului de proprietate asupra acestora.

Art. 2. Durata contractului

(1) Durata concesiunii este de 49 de ani, calculată de la data semnării prezentului contract de către ambele părți.

(2) Dreptul de concesiune produce efecte de la data semnării procesului-verbal de predare-primire a terenurilor, în condițiile prezentului contract.

(3) Durata concesiunii poate fi prelungită numai în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și prin aprobarea autorității competente.

(4) Pe întreaga durată a concesiunii, concesionarul are obligația de a utiliza bunurile potrivit destinației stabilite prin prezentul contract, prin caietul de sarcini și prin documentația de urbanism aprobată.

Art. 3. Redevența

(1) Redevența datorată de concesionar reprezintă valoarea rezultată în urma procedurii de licitație publică, respectiv valoarea ofertată și declarată câștigătoare:

________________ euro/mp,

conform ofertei financiare anexate prezentului contract.

(2) Redevența totală datorată pentru perioada stabilită prin contract este de:

________________ lei/euro,

conform graficului de plată anexat.

(3) Plata redevenței se efectuează după cum urmează:

a) 30% din valoarea redevenței adjudecate, în termen de maximum 30 de zile de la data semnării contractului;

b) 70% din valoarea redevenței adjudecate, în 10 rate anuale egale, scadente până la data de 31 martie a fiecărui an, conform graficului de plată anexat.

(4) Plata redevenței se efectuează în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil la data efectuării plății, dacă prin documentația de atribuire sau prin legislația aplicabilă nu se stabilește altfel.

(5) Redevența se actualizează anual prin indexarea cu rata anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică, în condițiile legislației aplicabile.

(6) În cazul în care rata inflației este zero sau negativă, valoarea redevenței rămâne nemodificată.

(7) Plata integrală a redevenței nu conferă concesionarului dreptul de proprietate asupra terenului concesionat.

(8) În situația în care legislația aplicabilă va permite vânzarea directă a terenului concesionat către concesionar, Consiliul Local al Comunei Aiton poate analiza oportunitatea unei astfel de operațiuni, cu respectarea tuturor condițiilor legale, inclusiv existența unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR.

Art. 4. Plata redevenței

(1) Concesionarul are obligația de a achita redevența la termenele și în cuantumul stabilite prin prezentul contract și prin graficul de plată anexat.

(2) Plata redevenței se efectuează în contul concedentului:

Cont nr. RO88 TREZ 2192 1A30 0530 XXXX, deschis la Trezoreria Turda,

sau prin depunere numerar la casieria Primăriei Comunei Aiton, în condițiile legii.

(3) Neachitarea redevenței la termenele stabilite atrage obligația concesionarului de a achita penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de legislația aplicabilă obligațiilor fiscale/ne-fiscale datorate bugetelor locale sau în cuantumul stabilit prin prezentul contract, după caz.

(4) Plata penalităților nu înlătură obligația concesionarului de a achita integral debitul principal restant.

(5) Neplata redevenței la termen poate constitui motiv de încetare a contractului, în condițiile prevăzute la art. 10 din prezentul contract.

Art. 5. Drepturile și obligațiile părților

(1) Drepturile și obligațiile concedentului

Concedentul are următoarele drepturi și obligații:

a) să predea concesionarului bunurile care fac obiectul concesiunii, pe bază de proces-verbal de predare-primire;

b) să verifice, pe durata executării contractului, modul în care concesionarul respectă obligațiile asumate prin prezentul contract, prin caietul de sarcini și prin documentația de atribuire;

c) verificarea se realizează cu notificarea prealabilă a concesionarului, cu respectarea dreptului acestuia la folosința normală a bunului concesionat;

d) să nu îl tulbure pe concesionar în exercitarea drepturilor dobândite prin prezentul contract, cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau de contract;

e) să informeze concesionarul cu privire la orice împrejurări de natură să afecteze drepturile acestuia;

f) să modifice unilateral partea reglementară a contractului numai în cazurile și condițiile prevăzute de legislația aplicabilă;

g) în situația modificării unilaterale a contractului pentru motive excepționale legate de interesul național sau local, concesionarul este obligat să continue exploatarea bunului în noile condiții stabilite de concedent, beneficiind de dreptul la despăgubiri în condițiile legii, dacă modificarea îi produce un prejudiciu;

h) să amenajeze căile de acces către parcelele concesionate la nivel de drum pietruit, conform prevederilor caietului de sarcini;

i) modernizarea definitivă a străzilor și realizarea trotuarelor se vor realiza după executarea rețelelor de utilități și finalizarea lucrărilor de construire aferente zonei.

(2) Drepturile concesionarului

Concesionarul are următoarele drepturi:

a) să exploateze, pe riscul și răspunderea sa, bunurile concesionate, potrivit destinației stabilite prin contract;

b) să folosească bunurile concesionate și să culeagă fructele și veniturile rezultate din exploatarea acestora, în condițiile legii și ale prezentului contract;

c) să edifice construcții cu destinația de spații comerciale mixte, cu respectarea documentației de urbanism aprobate și a autorizațiilor emise;

d) să închirieze spațiile comerciale edificate pe terenul concesionat către terți, pentru desfășurarea unor activități economice conforme cu destinația aprobată;

e) să utilizeze bunurile realizate prin investiție pe durata concesiunii, în condițiile prezentului contract;

f) să solicite prelungirea termenelor de realizare a obligațiilor de investiții atunci când întârzierile sunt determinate de cauze neimputabile, cu prezentarea documentelor justificative.

(3) Obligațiile concesionarului

Concesionarul are următoarele obligații:

a) să preia terenurile concesionate pe bază de proces-verbal de predare-primire;

b) să utilizeze bunurile concesionate exclusiv pentru realizarea și exploatarea unui centru de servicii și comerț/spații comerciale mixte;

c) să exploateze bunurile în mod continuu, eficient și potrivit destinației stabilite;

d) să suporte integral toate cheltuielile privind:

  • proiectarea; 
  • obținerea certificatului de urbanism; 
  • obținerea avizelor și acordurilor; 
  • obținerea autorizației de construire; 
  • realizarea investiției; 
  • racordarea la utilități; 
  • exploatarea și întreținerea bunurilor. 

e) să nu solicite concedentului suportarea acestor cheltuieli și nici diminuarea redevenței din acest motiv;

f) să obțină autorizația de construire pentru terenul concesionat în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului;

g) să depună la Primăria Comunei Aiton, în termen de maximum 15 zile de la obținere, o copie a autorizației de construire;

h) să finalizeze lucrările autorizate și să înceapă activitatea pentru care a fost acordată concesiunea în termen de maximum 24 de luni de la data obținerii autorizației de construire, cu respectarea autorizațiilor emise;

i) în cazul în care termenele prevăzute la lit. f) și h) nu pot fi respectate din cauze neimputabile concesionarului, acesta poate solicita prelungirea termenelor, prin cerere motivată transmisă concedentului cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului inițial, însoțită de documente justificative;

j) să achite redevența în condițiile stabilite prin contract;

k) să achite toate taxele și impozitele datorate potrivit legislației fiscale, inclusiv taxa pe teren aferentă dreptului de concesiune;

l) să depună declarația fiscală la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului, conform prevederilor Codului fiscal;

m) să respecte legislația privind:

  • protecția mediului; 
  • gestionarea deșeurilor; 
  • securitatea și sănătatea în muncă; 
  • prevenirea și stingerea incendiilor; 
  • urbanismul și autorizarea executării lucrărilor de construcții.

n) să mențină bunurile concesionate într-o stare corespunzătoare de exploatare, siguranță și funcționalitate pe întreaga durată a contractului;

o) să efectueze, pe cheltuiala proprie, toate lucrările de întreținere, reparații și conservare necesare pentru utilizarea corespunzătoare a bunurilor;

p) să respecte toate obligațiile legale privind autorizarea, exploatarea și funcționarea activităților desfășurate în spațiile edificate pe terenul concesionat;

q) să solicite acordul concedentului pentru orice modificare a destinației bunului concesionat sau a investiției realizate, cu respectarea legislației privind urbanismul și autorizarea construcțiilor;

r) să informeze concedentul, în scris, cu privire la orice situație obiectivă care poate împiedica executarea obligațiilor asumate prin contract;

s) să permită accesul reprezentanților împuterniciți ai concedentului pentru verificarea respectării obligațiilor contractuale, cu respectarea condițiilor prevăzute la prezentul contract;

t) să respecte prevederile legale privind ipotecarea construcțiilor viitoare, inclusiv dispozițiile art. 2380 din Codul civil, numai cu acordul prealabil scris al concedentului, atunci când acesta este necesar potrivit legii;

u) să nu constituie drepturi reale sau obligații asupra terenului concesionat care ar afecta dreptul de proprietate al Comunei Aiton;

v) să asigure împrejmuirea terenului concesionat și amenajările necesare, conform documentației de urbanism aprobate și autorizațiilor emise;

w) să respecte soluțiile privind accesul, utilitățile, sistematizarea terenului și aspectul exterior al construcțiilor, potrivit regulamentelor urbanistice aplicabile;

x) să încheie, după edificarea construcțiilor, polițe de asigurare pentru acestea, în condițiile legislației aplicabile, și să mențină asigurările valabile pe perioada exploatării, atunci când natura investiției și prevederile legale impun acest lucru;

y) să răspundă pentru prejudiciile cauzate concedentului sau terților ca urmare a exploatării necorespunzătoare a bunurilor concesionate sau a nerespectării obligațiilor contractuale.

 

Art. 6. Regimul bunurilor utilizate în cadrul concesiunii

(1) În executarea prezentului contract, bunurile utilizate de concesionar se clasifică în:

a) bunuri de retur;

b) bunuri proprii.

 

(2) Bunurile de retur

(1) Sunt bunuri de retur bunurile care revin de drept concedentului la încetarea contractului de concesiune, în condițiile stabilite prin prezentul contract și de legislația aplicabilă.

(2) Fac parte din categoria bunurilor de retur:

a) terenurile care fac obiectul concesiunii;

b) investițiile realizate de concesionar pe terenul concesionat, în măsura în care, la încetarea concesiunii, acestea revin concedentului potrivit prezentului contract și dispozițiilor legale aplicabile.

(3) La încetarea contractului, concesionarul are obligația de a preda terenul liber de orice sarcini și de a asigura predarea acestuia în condiții corespunzătoare de exploatare.

(4) La expirarea duratei concesiunii, în situația în care concesionarul nu dobândește dreptul de proprietate asupra terenului și nu intervine prelungirea contractului în condițiile legii, construcțiile și amenajările realizate pe teren vor avea regimul juridic stabilit prin prezentul contract și prin legislația aplicabilă la data încetării.

(5) Părțile convin că, pentru evitarea oricărei interpretări contradictorii, la încetarea concesiunii prin ajungere la termen se aplică următoarele:

a) concesionarul poate solicita, dacă legislația permite și cu aprobarea Consiliului Local al Comunei Aiton, dobândirea terenului prin cumpărare directă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR;

b) părțile pot conveni prelungirea concesiunii, în condițiile legii;

c) în lipsa cumpărării terenului sau a prelungirii concesiunii, bunurile realizate pe teren vor urma regimul juridic stabilit de legislația aplicabilă și de prezentul contract.

 

(3) Bunurile proprii

(1) Sunt bunuri proprii bunurile mobile care:

a) au aparținut concesionarului anterior încheierii contractului;

b) au fost dobândite de concesionar pe durata concesiunii;

c) pot fi ridicate fără afectarea bunului concesionat.

(2) Bunurile proprii rămân în proprietatea concesionarului la încetarea contractului, cu respectarea obligației de predare a terenului și a bunurilor de retur.

Art. 7. Subconcesionarea și transmiterea folosinței

(1) Subconcesionarea totală sau parțială a terenului concesionat este interzisă.

(2) Transmiterea dreptului de folosință asupra terenului către terți, prin orice modalitate juridică, este interzisă, cu excepția situațiilor permise expres de lege și aprobate de concedent.

(3) Închirierea spațiilor comerciale construite de concesionar pe terenul concesionat este permisă.

(4) Închirierea spațiilor comerciale:

a) nu reprezintă subconcesionare;

b) nu transmite către chiriași dreptul de folosință asupra terenului;

c) nu exonerează concesionarul de obligațiile asumate prin prezentul contract.

(5) Concesionarul rămâne singurul responsabil față de concedent pentru:

a) plata redevenței;

b) respectarea destinației terenului;

c) întreținerea investițiilor;

d) respectarea obligațiilor legale și contractuale.

Art. 8. Garanția

(1) Concesionarul are obligația de a constitui garanția prevăzută de legislația aplicabilă și de documentația de atribuire, în cuantum de 30% din valoarea redevenței datorate pentru primul an de concesiune, în termen de maximum 30 de zile de la data semnării contractului de concesiune.

(2) Garanția se constituie în scopul asigurării executării obligațiilor asumate prin prezentul contract, în special a obligațiilor privind plata redevenței și respectarea obligațiilor contractuale.

(3) Garanția poate fi utilizată de concedent, fără alte formalități și fără intervenția instanței, pentru acoperirea sumelor datorate de concesionar, reprezentând:

a) redevențe neachitate la termen;

b) penalități de întârziere;

c) prejudicii produse concedentului prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

(4) În cazul utilizării totale sau parțiale a garanției, concesionarul are obligația de a reconstitui garanția până la nivelul stabilit prin contract, în termen de maximum 30 de zile de la notificarea transmisă de concedent.

(5) La încetarea contractului, după verificarea îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate de concesionar, garanția se restituie acestuia în termen de maximum 30 de zile, cu excepția sumelor datorate concedentului.

Art. 9. Răspunderea contractuală

(1) Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă, potrivit legislației în vigoare.

(2) Pentru neachitarea redevenței la termenele stabilite, concesionarul datorează penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de legislația aplicabilă sau de prezentul contract.

(3) Penalitățile se calculează începând cu ziua următoare datei scadenței și până la data achitării integrale a obligației restante.

(4) Plata penalităților nu înlătură obligația concesionarului de a achita debitul principal și nu limitează dreptul concedentului de a solicita încetarea contractului în condițiile prezentului contract.

(5) Concesionarul răspunde pentru:

  • a) deteriorarea bunului concesionat din culpa sa;
  • b) prejudiciile cauzate concedentului sau terților prin activitatea desfășurată;
  • c) nerespectarea obligațiilor privind urbanismul, protecția mediului, securitatea muncii și prevenirea incendiilor.

Art. 10. Forța majoră și cazul fortuit

(1) Niciuna dintre părți nu răspunde pentru neexecutarea totală sau parțială ori pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, dacă aceasta este cauzată de un eveniment de forță majoră sau caz fortuit, astfel cum acestea sunt definite de lege.

(2) Partea care invocă forța majoră are obligația de a notifica cealaltă parte în termen de maximum 5 zile de la apariția evenimentului și de a transmite documentele justificative disponibile.

(3) Partea afectată de evenimentul de forță majoră are obligația de a lua toate măsurile rezonabile pentru limitarea efectelor acestuia.

(4) Dacă evenimentul de forță majoră sau cazul fortuit durează mai mult de 60 de zile și împiedică executarea contractului, oricare dintre părți poate solicita încetarea contractului, fără plata de despăgubiri.

(5) Termenele asumate de concesionar pentru obținerea autorizației de construire și finalizarea investiției pot fi prelungite în situația în care întârzierile sunt determinate de cauze neimputabile acestuia, cu aprobarea concedentului și pe baza documentelor justificative.

Art. 11. Încetarea contractului

(1) Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situații:

  • a) la expirarea duratei stabilite în contract;
  • b) prin acordul scris al părților;
  • c) prin reziliere, în condițiile prezentului contract și ale legislației aplicabile;
  • d) în caz de forță majoră sau caz fortuit, în condițiile prevăzute la art. 10;
  • e) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Concedentul poate dispune încetarea contractului, fără intervenția instanței, prin notificare scrisă transmisă concesionarului, în următoarele situații:

a) concesionarul nu achită redevența în termen de 60 de zile de la data scadenței;

b) concesionarul nu obține autorizația de construire în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului, din motive imputabile acestuia;

c) concesionarul nu finalizează investiția și nu începe activitatea în termenul stabilit prin caietul de sarcini și contract;

d) schimbă destinația terenului sau a construcțiilor fără acordul concedentului;

e) transmite dreptul de folosință asupra terenului prin subconcesionare sau prin alte modalități interzise;

f) nu respectă obligațiile privind întreținerea și exploatarea bunului concesionat;

g) intră în procedură de dizolvare, lichidare sau faliment, iar obligațiile contractuale nu mai pot fi executate.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), încetarea contractului produce efecte de la data comunicării notificării de către concedent.

(4) Încetarea contractului din culpa concesionarului nu obligă concedentul la restituirea redevențelor achitate până la data încetării.

(5) În cazul încetării contractului din culpa concesionarului, acesta are obligația de a preda terenul liber de sarcini și de a permite preluarea bunului de către concedent.

Art. 12. Posibilitatea cumpărării terenului concesionat

(1) După împlinirea unui termen de minimum 10 (zece) ani de la data încheierii prezentului contract, concesionarul poate solicita în scris cumpărarea terenului concesionat.

(2) Depunerea solicitării nu conferă concesionarului un drept de a dobândi terenul și nu obligă concedentul la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

(3) Vânzarea terenului poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) legislația în vigoare permite înstrăinarea terenului;

b) terenul face parte din domeniul privat al Comunei Aiton;

c) concesionarul și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract;

d) construcția a fost edificată cu respectarea autorizației de construire și recepționată potrivit legii;

e) Consiliul Local al Comunei Aiton aprobă, prin hotărâre, vânzarea terenului, sau Consiliul Local poate respinge cererea fără ca aceasta să dea naștere unui drept la despăgubiri,

(4) În cazul aprobării vânzării, prețul terenului va fi stabilit la valoarea de piață, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, în conformitate cu legislația aplicabilă la data vânzării.

(5) Redevența achitată în baza prezentului contract nu se deduce din prețul de vânzare, cu excepția situației în care legea sau hotărârea Consiliului Local prevede în mod expres altfel.

 

Art. 13. Situația investițiilor la încetarea contractului

(1) La încetarea contractului, situația juridică a construcțiilor și investițiilor realizate pe terenul concesionat se stabilește potrivit prezentului contract, legislației aplicabile la acel moment și hotărârilor Consiliului Local al Comunei Aiton.

(2) Plata integrală a redevenței nu conferă concesionarului dreptul de proprietate asupra terenului.

(3) În cazul în care legislația permite vânzarea directă a terenului către concesionar, Consiliul Local Aiton poate analiza oportunitatea unei astfel de operațiuni, cu respectarea tuturor condițiilor legale, inclusiv existența unui raport de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR.

(4) Până la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, concesionarul deține exclusiv un drept de folosință asupra acestuia.

Art. 14. Comunicări și notificări

(1) Orice comunicare, notificare, solicitare sau înștiințare transmisă între părți în legătură cu executarea prezentului contract va fi formulată în scris.

(2) Comunicările dintre părți se transmit prin:

a) scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

b) depunere directă la sediul celeilalte părți, cu număr de înregistrare;

c) mijloace electronice de comunicare, dacă acestea permit confirmarea transmiterii și primirii.

(3) Datele de contact ale părților sunt cele prevăzute în partea introductivă a prezentului contract.

(4) Orice modificare a datelor de identificare sau de contact va fi comunicată celeilalte părți în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la intervenirea modificării.

(5) În cazul în care una dintre părți nu comunică modificarea datelor de contact, notificările transmise la ultima adresă cunoscută vor fi considerate valabil efectuate.

Art. 15. Soluționarea litigiilor

(1) Părțile vor depune toate diligențele pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricăror neînțelegeri apărute cu privire la interpretarea, executarea sau încetarea prezentului contract.

(2) În cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente potrivit legislației române.

(3) Prezentul contract este guvernat de legislația română, în special de:

a) prevederile Codului administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

b) prevederile Codului civil;

c) prevederile legislației privind urbanismul, autorizarea executării lucrărilor de construcții și protecția mediului;

d) celelalte acte normative incidente.

Art. 16. Dispoziții finale

(1) Prezentul contract reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală sau scrisă anterioară referitoare la obiectul concesiunii.

(2) Orice modificare sau completare a prezentului contract se poate face numai prin act adițional încheiat în formă scrisă și aprobat potrivit prevederilor legale aplicabile.

(3) Prezentul contract se completează cu prevederile caietului de sarcini, ale documentației de atribuire, ale ofertei declarate câștigătoare și ale legislației în vigoare.

(4) În cazul existenței unor neconcordanțe între prevederile contractului și documentația de atribuire, se aplică prevederile documentației aprobate prin hotărârea Consiliului Local al Comunei Aiton, în limitele legii.

(5) Fac parte integrantă din prezentul contract următoarele anexe:

a) Caietul de sarcini;

b) Documentația de atribuire;

c) Hotărârea Consiliului Local al Comunei Aiton privind aprobarea concesiunii;

d) Procesul-verbal de predare-primire a terenului;

e) Planul de amplasament și delimitare a imobilului;

f) Oferta financiară declarată câștigătoare;

g) Graficul de plată a redevenței;

h) Alte documente prevăzute în documentația de atribuire.

(6) Concesionarul declară că a luat cunoștință de starea juridică și tehnică a bunului concesionat și că acceptă condițiile prevăzute în prezentul contract și în documentația de atribuire.

(7) Concedentul declară că bunul concesionat aparține domeniului privat al Comunei Aiton și este transmis în concesiune cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

(8) Prezentul contract a fost încheiat astăzi, ____________, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, având aceeași valoare juridică.

 

CONCEDENT

COMUNA AITON
 Prin Primar,

NICOLAE FĂGĂDAR

Semnătura: ___________

 

CONCESIONAR

Semnătura: ___________