- referatul de aprobare al primarului comunei Alexandru Vlahuta cu privire la proiectul de hotarâre, înregistrat cu nr. 2475/18.09.2024;
- avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local pentru pentru sănătate, muncă, disciplină, juridică, sport şi turism;
- avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local pentru agricultură, administrarea domeniului public şi privat al comunei, amenajarea teritoriului, urbanism, protecţia mediului, ordine publică şi activităţi social-culturale;
- raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Alexandru Vlahuta, înregistrat cu nr. 2476/18.09.2024;
- adresele transmise de S.C. ELECTRO UNIVERS S.R.L., pentru S.C. DELGAZ GRID S.A., cu sediul în municipiul Târgu Mureș, strada Pandurilor nr.42, județul Mureș, înregistrate la Primăria comunei Ivești cu numerele 3627/16.07.2024, 3629/16.07.2024 și 3631/16.07.2024, prin care au solicitat acordarea dreptului de ocupare defintivă și de exercitarea a dreptului de uz si servitute asupra unor suprafețe de teren care fac parte din domeniul public al comunei Ivești, județul Vaslui,pentru efectuarea unor lucrări de modernizare la rețele electrice;
În conformitate cu:
a) art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
b)art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2024;
d) prevederile art.12, alin.(1), (2), (3) și (4), din Legea nr. 123/2012 – legea energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare;
e) prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129, alin.(1),alin.(2), litera ,,c” și alin.(6),litera ,,a”, art.139, alin.(3), lit.”g” și ale prevederilor art.196, alin.(1),lit. ,,a” din Ordonanța Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul local al comunei Alexandru Vlahuta , judetul VASLUI, întrunit în şedinţă extraordinara , la data de 20.09.2024, în temeiul art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,adoptă prezenta hotărâre;
Art.1. Se aprobă acordarea dreptului de ocupare definitivă cu titlu gratuit de către S.C. DELGAZ GRID S.A., cu sediul în municipiul Târgu Mureș, strada Pandurilor nr.42, județul Mureș, CUI 10976687, a suprafeței de teren de 16 mp, care face parte din domeniului public al comunei Alexandru Vlahuta, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Modernizare LEA 0,4KV aferentă PTA1 Alexandru Vlahuta, județul Vaslui”, pe toată durata existenței și funcționării capacității energetice.
Art.2. Se aprobă exercitarea dreptului de uz și servitute cu titlu gratuit de către S.C. DELGAZ GRID S.A., cu sediul în municipiul Târgu Mureș, strada Pandurilor nr.42, județul Mureș, CUI 10976687, asupra suprafeței de teren de 630 mp, care face parte domeniului public al comunei Alexandru Vlahuta, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Modernizare LEA 0,4KV aferentă PTA1 I, județul Vaslui”, cu condiția aducerii în starea inițială a terenurilor afectate.
Art.3. Amplasarea terenurilor menționate la art.1 și art.2 este prevăzută în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Primarul comunei Alexandru Vlahuta se va ocupa de ducerea la îndeplinire a prevederilor prezenteu hotărâri.
Art.5 Secretarul general al comunei Alexandru Vlahuta va comunica prezenta hotărâre primarului comunei Alexandru Vlahuta, S.C. DELGAZ GRID S.A. și Instituției Prefectului-județul Vaslui și o va aduce la cunoștință publică prin afişare la sediul primăriei şi prin publicare pe site-ul Monitorul oficial local.
.