Consiliul local al comunei Aliman, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară publică din data 22 aprilie 2021.
Având în vedere:
-proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare întocmite de domnul Nicola George, primarul comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Aliman;
-avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 din cadrul Consiliului local al comunei Aliman, judeţul Constanţa;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
Ţinând cont de:
-prevederile O.G. nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată prin Legea nr.515/2002, cu modificările ulterioare;
-Hotărârea Consiliului Local Aliman nr.15/26.04.2012 privind aprobarea Regulamentului petru buna gopodările a Comunei Aliman;
-adresele nr.389/TG/23.03.2021 şi nr.508/TG/31.03.2021 primite de la Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral prin se aduce la cunoştintă necesitatea întrepriderii unor măsuri de curăţenie a cursurilor de apă de pe raza comunei Aliman,
În temeiul prevederilor art.129, alin(1), alin.(7), lit.i), art.136, alin.(1) şi alin.(8), precum şi ale art.139, alin.(1), coroborat art.196, alin.(1), lit.a) şi art.243, alin.(1), lit.a) din Ordonanţa Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. – Se aprobă demararea implementării programului „CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA”.
Art.2. - Pentru ducerea la îndeplinire a programului de curăţenie se propune efectuarea următoarelor acţiuni:
1.identificarea tuturor zonelor pe care se găsesc depozitate deşeuri menajere, gunoi de grajd, deşeuri rezultate din construcţii, reziduuri, deşeuri periculoase sau toxice, îndeosebi în zona cursurilor de apă, bălţilor şi malurilor acestora;
2.achiziţionarea de servicii de strângere a deşeurilor menajere, gunoiului de grajd, deşeurilor rezultate din construcţii şi depozitarea lor în condiţii de respectare a normelor de protecţie a mediului;
3.încheierea de contracte de preluare selectiv a deşeurilor menajere ce pot fi reciclate, respectiv de preluare a deşeurilor din plastic, metal, sticlă, hârtie;
4.încheierea de contracte/protocoale cu entităţi specializate în acţiuni de salubrizare a localităţilor în vederea derulării acţiunilor de curăţenie propuse;
5.mobilizarea cetăţenilor, a proprietarilor de terenuri persoane fizice şi juridice, pentru a lua parte la acţiunile de colectare a deşeurilor menajere uşoare de pe terenurile din comuna Aliman;
6.sancţionarea persoanelor găsite vinovate pentru depozitarea deşeurilor menajere, gunoiului de grajd, deşeurilor rezultate din construcţii, deşeurilor periculoase sau toxice, în locuri nepermise, conform Regulamentului pentru buna gospodărire a comunei Aliman, aprobat prin HCL Aliman nr.15/26.04.2012.
7.orice alte acţiuni pentru asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul comunei Aliman, buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă, în vederea conservării şi protecţiei mediului.
Art.3. – Se aprobă includerea în Planul Anual de Achiziţii a programului „CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA”, prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. – Sumele necesare implementării programului „CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN COMUNA ALIMAN, JUDEŢUL CONSTANŢA” vor fi suportate din bugetul local al comunei Aliman şi vor fi cuprinse în bugetul pe anul 2021.
Art.5. – De aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri domnul Nicola George, primarul comunei Aliman, prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate.
Art.6. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Aliman, Primarului comunei Aliman, comprtimentului financiar-contabil, compartimentului achiziţii, tehnic-investiţii, patrimoniu, Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, precum şi altor autorităţi şi persoane interesate.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 11 voturi “pentru”, voturi “împotrivă” -0-, abţineri -0-, din numărul total de 11 consilieri prezenţi, consiliul local fiind alcătuit din 11 membri, din care 11 în funcţie.
INIȚIATOR PROIECT:
George NICOLA,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALIMAN,
Viorel CRĂCIUN