România

România

Județul Vâlcea

Comuna Alunu

Comuna Alunu

Referat de aprobare

Nr. 10274 din 06.09.2021

 

REFERAT DE APROBARE                           

               În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 884/2004 privind concesionarea spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale şi a Hotărârilor Consiliului Local Alunu nr. 24 şi 25 din 16.09.2004 şi 21/22.07.2009, au fost încheiate contracte de concesionare a spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale între Consiliul Local Alunu şi medicii de familie Criveanu Nicolae şi Tomescu Corina-Mihaela.

                Durata contractului de concesiune încheiat cu domnul dr. Criveanu Nicolae a fost de 10 ani, începând cu data de 1 octombrie 2004, fiind calculată în funcţie de vârsta de pensionare a medicului titular.

     În conformitate cu prevederile art. 391 alin (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, „medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex”.

    Medicii care au depăşit limita de vârstă prevăzută, pot profesa în continuare în unităţi sanitare private, în baza certificatului de mebru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

               Prin cererea înregistrată la primăria comunei Alunu nr. 9670 din 22.08.2022, domnul Criveanu Nicolae a solicitat prelungirea contractului de concesiune, depunând în acest sens avizul nr. 61 din 27.06.2022, eliberat de Colegiul Judeţean al Medicilor Vâlcea, prin care este autorizat să continue activitatea de medic de familie pentru o perioadă de 1 an de zile, în perioada 26 iulie 2022– 25 iulie 2023.

               Pentru motivele invocate mai sus, propun consiliului Local Alunu adoptarea unei hotărâri privind prelungirea duratei contractului de concesiune încheiat între Consiliul Local Alunu şi dr. Criveanu Nicolae.

 

 

Primar,

Birăruţi Cristian