Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 66 / 16.12.2020
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aderarea Comunei Ariniș, Județul Maramureș la Asociaţia Comunelor din România

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport Contabilitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Ariniș

Comuna Ariniș

Proiect de hotărâre

Nr. 66 din 16.12.2020

privind aderarea Comunei Ariniș, Județul Maramureș la Asociaţia Comunelor din România

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 10 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare;
  4. art. 35 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Statutului Asociaţiei Comunelor din România, precum şi pe cele ale Statutului Filialei Judeţene Maramureș a Asociaţiei Comunelor din România;
  6. Hotărârii Adunării generale nr. 3/2001 privind constituirea filialelor judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România.

Luând act de:

  1. referatul de aprobare prezentat de către primarul comunei, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr. 1981/.16.12.2020;
  2. raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, înregistrat sub nr. 1982/16.12.2020;
  3.  precum şi de raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local, 

constatând că scopul Asociaţiei Comunelor din România este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi, pentru a ocroti şi pentru a promova idealurile şi principiile care reprezintă patrimoniul lor comun,     apreciind că unul dintre mijloacele prin care se atinge acest scop este aderarea comunelor din România la această Asociaţie, 

știut fiind faptul că autorităţile administraţiei publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic, 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ariniș

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă aderarea Comunei Ariniș  la Asociaţia Comunelor din România, însuşind prevederile Statutului acesteia.

               (2) Calitatea de membru al Asociaţiei Comunelor din România, se prevede în Statutul comunei Ariniș aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 16 din 29.05 2003 ; 

               (3) Se aprobă participarea funcţionarilor publici/personalului contractual din cadrul Primăriei Comunei Ariniș și al instituțiilor/serviciilor publice de interes local, la constituirea Corpurilor profesionale ale Asociaţiei Comunelor din România.      Art. 2. - Reprezentarea comunei Ariniș   în cadrul Asociaţiei Comunelor din România, precum și în cel al Filialei Județene Maramureș   a Asociației Comunelor din România, se asigură de către primarul comunei sau de către împuternicitul acestuia, numai pe baza unui mandat de reprezentare, aprobat prin dispoziţia primarului comunei.

 Art. 3. - Se aprobă darea în folosinţă gratuită a unor spaţii din Primăria Comunei Ariniș pentru sediul Filialei Judeţene Maramureș  a Asociaţiei Comunelor din România, în situaţia în care Consiliul director al acestei filiale stabilește ca sediul său să fie la nivelul comunei Ariniș.

Art. 4. - Obligaţiile financiare rezultate din acordurile de cooperare, de înfrățire sau de aderare la Asociația Comunelor din România se suportă din bugetul local al comunei Ariniș.

Art. 5- (1) Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege:

  1. primarului comunei;
  2. prefectului judeţului Maramureș;
  3. președintelui Asociației Comunelor din România;
  4. președintelui Filialei Județene Maramureș a Asociației Comunelor din România.

              (2) Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, prin publicarea:

  1. în Monitorul Oficial Local al Comunei Ariniș;
  2. pe pagina de internet, la adresa: www.comunaarinis.ro.

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ARINIȘ

Gheorghe MUREȘAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ARINIȘ

Sandu-Ghiță MUNTEAN

Rezultate voturi