Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 119 / 03.09.2020
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea achiziției unor servicii de consultanță în management pentru depunerea unui proiect finanțat prin Programul privind achiziționarea, în condițiile legii, de către autoritățile publice locale sau unitățile școlare preuniversitare de stat după caz, de echipamente din domeniul tehnologiei informației- IT mobile, respectiv tablete pentru uz școlar cu acces la internet”, precum și servicii auxiliare de achiziție aferente desfășurării procedurii de atribuire.

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Forma inițiatorului

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Proiectul de hotărâre este însoţit de referatul de specialitate înregistrat sub numărul 20.482 din 01.09.2020 al doamnei Pleșcan Diana, consilier achiziții publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (Juridică și disciplină”, ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” , ,,Agricultură, activități economico - financiare” și ,, Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului”) înregistrate sub nr. 20.483 din 01.09.2020, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. 

 Domnul primar a adus la cunoștința membrilor Consiliului Local Aroneanu faptul că a fost publicată în Monitorul Oficial al României, O.U.G. nr. 144 din 24 august 2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2 și prin urmare este necesară achiziția de tablete pentru uz școlar cu acces la internet.

Dumnealui a menționat faptul că există donații de tablete pentru elevi, însă acestea nu acoperă necesarul, motiv pentru care se impune achiziția diferenței, la care se adaugă și abonamentele de internet.

Alte discuţii nu s-au mai înregistrat.

Rezultate voturi