Proiectul de hotărâre este însoţit de raportul de aprobare al inițiatorului - ca instrument de motivare înregistrat sub nr. 20.053 din 21.02.2025; referatul de specialitate înregistrat sub numărul 20.052 din 21.02.2025 al Compartimentului Juridic și Achiziții Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Aroneanu, precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (,,Juridică și disciplină” înregistrat sub nr. 69 din 27.02.2025; ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” înregistrat sub nr. 120 din 27.02.2025; ,,Agricultură, activități economico - financiare” înregistrat sub nr. 86 din 27.02.2025 și ,,Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului” înregistrat sub nr. 103 din 27.02.2025), în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Doamna secretar general a prezentat membrilor Consiliului Local necesitatea și oportunitatea prezentului proiect de hotărâre. În acest sens, a adus la cunoștința Consiliului Local faptul că racordarea gospodăriilor de pe raza comunei Aroneanu la rețelele de utilități publice impun crearea unui cadru legal pentru asigurarea utilizării în mod eficient a domeniului public.
Alte discuţii nu s-au mai înregistrat.