Proiectul de hotărâre este însoţit de raportul de aprobare al inițiatorului - ca instrument de motivare înregistrat sub nr. 20.763 din 29.12.2025; referatul de specialitate înregistrat sub numărul 20.762 din 29.12.2025 al Compartimentului Proiecte și Investiții din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Aroneanu precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (,,Juridică și disciplină” înregistrat sub nr. 2 din 29.01.2026; ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” înregistrat sub nr. 50 din 29.01.2026; ,,Agricultură, activități economico - financiare” înregistrat sub nr. 18 din 29.01.2026 și ,,Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului” înregistrat sub nr. 34 din 29.01.2026), în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Publicitatea proiectului a fost asigurată prin anunţul înregistrat sub nr. 20.764 din 29.12.2025.
Domnul primar a adus la cunoştinţa doamnelor/domnilor consilieri locali faptul că programul de măsuri privind gospodărirea și înfrumusețarea comunei Aroneanu se actualizează anual. De asemenea, dumnealui a adăugat faptul că așa cum există activități în sarcina comunei Aroneanu, sunt prevăzute și obligații pentru cetățenii comunei.
Alte discuţii nu s-au mai înregistrat.