Proiect de Hotărâre al autorității deliberative
Proiect de hotărâre
privind actualizarea componenţei structurii comunitare consultative care are ca scop identificarea nevoilor comunităţii şi soluţionarea la nivel local a problemelor sociale care privesc copii
Inițiator proiect
Moruzi BENONI
Avizul comisiilor de specialitate
-
Comisia 1
-
Comisia 2
-
Comisia 3
-
Comisia 4
Prezentare proiect în cadrul ședinței
Proiectul de hotărâre este însoţit de raportul de aprobare al inițiatorului - ca instrument de motivare înregistrat sub nr. 20.387 din 18.06.2021; referatul de specialitate înregistrat sub numărul 20.386 din 18.06.2021 al Compartimentului Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Aroneanu, județul Iași precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (,,Juridică și disciplină”, ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” , ,,Agricultură, activități economico - financiare” și ,, Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului”) înregistrate sub nr. 20.406 din 24.06.2021, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Facem precizarea că, la proiectul de hotărâre nr. 20.385 din 18.06.2021 domnii consilieri locali Luca Constantin și Simion Ciprian nu au semnat avizul comisiei întrucât nu au fost prezenți la lucrările ședințelor pe comisii de specialitate. Domnul primar a adus la cunoștință membrilor Consiliului Local faptul că acest proiect de hotărâre a fost inițiat întrucât prevederile legale impun ca în componența structurii comunitare consultative să fie incluși alături de reprezentanți din domeniul poliției, sănătății, învățământului, cultelor religioase și reprezentanți ai comunității – consilieri locali. Întrucât în actuala componență a structurii consultative se regăsesc consilieri locali din legislatura 2016 – 2020, domnul primar a precizat că se impune actualizarea acestei comisii. În același context, domnul primar a solicitat membrilor Consiliului Local să facă propuneri pentru desemnarea pentru fiecare sat al comunei Aroneanu a unui consilier local care să-și desfășoare activitatea și în cadrul structurii comunitare consultative. În acest sens a fost propus pentru satul Șorogari, domnul Budeanu – Zup Lucian, propunere supusă de vot de către președintele de ședință cu și 11 voturi pentru din 11 voturi valabil exprimate a fost desemnat domnul Budeanu – Zup Lucian în calitate de reprezentant al satului Șorogari în cadrul structurii comunitare consultative. Doamna consilier local Chiriac Olga a propus desemnarea domnului viceprimar Crețu Gheorghiță ca reprezentant al satului Dorobanț, context în care președintele de ședință a supus la vot propunerea doamnei consilier local Chiriac Olga, cu 11 voturi pentru din 11 voturi valabil exprimate a fost desemnat domnul Crețu Gheorghiță în calitate de repezentant al satului Dorobanț în cadrul structurii comunitare consultative. Având în vedere că în Consiliului Local există un singur reprezentant al satului Rediu Aldei, domnul primar a propus desemnarea domnului consilier local Hergheligiu Emil în componența structurii comunitare consultative, iar președintele de ședință a supus la vot propunerea domnului primar, și cu 11 voturi pentru din 11 voturi valabil exprimate a fost desemnat domnul Hergheligiu Emil în calitate de reprezentant al satului Rediu Aldei în cadrul structurii consultative. Pentru satul Aroneanu, domnul consilier local Ghițonic Gheorghe – Marian a propus ca reprezentant în cadrul acestei structuri pe domnul consilier local Zavastin Mihai – Cristian, iar doamna consilier local Lupu Mărioara a propus pe domnul consilier local Pavel Ovidiu. Întrucât pentru satul Aroneanu au fost propuși doi consilieri locali din cadrul aceluiași grup politic (în speță U.S.R. P.LUS , P.S.D. și P.M.P.), domnul primar a solicitat membrilor acestui grup să-și desemneze un singur reprezentant, context în care membrii grupului politic U.S.R. P.LUS , P.S.D. și P.M.P și-au menținut cele două propuneri motiv pentru care au fost supuse la vot propunerile și cu 11 voturi pentru din 11 voturi valabil exprimate a fost desemnat domnul Pavel Ovidiu în calitate de reprezentant al satului Aroneanu în cadrul structurii comunitare consultative.Având în vedere propunerile însușite mai sus de către membrii Consiliului Local, domnul primar dat citire componenței structurii comunitare consultative, după cum urmează:a).Reprezentanți din domeniul învățământului - profesor Lupu Irina, director Școala Gimnazială „Aron-Vodă” Aroneanu;b).Reprezentanți din partea O.N.G.-urilor (Asociația de Interes Comunitar Aroneanu) - profesor Stupcanu Simona, c).Reprezentanți din domeniul cultelor religioase - preot Buzenchi Ovidiu, Parohia Aroneanu;d).Reprezentanți din domeniul cultelor religioase – preot Rotariu Dănuţ, Parohia Dorobanț;e).Reprezentanți din domeniul cultelor religioase – preot Florescu Iulian, Parohia Rediu Aldei; f).Reprezentanți din domeniul cultelor religioase - preot Nohai Mihai Daniel, Parohia Șorogari;g).Reprezentanți din domeniul sănătății – doctor Anton Ștefania, medic de familie;h).Reprezentanți din domeniul sănătății – doctor Bostan Amalia, medic de familie:i).Reprezentanți din domeniul poliției - agent Niculiţă Mihai, șef post Post Poliție Comunal Aroneanu;j).Reprezentant al satului Şorogari, consilier local Budeanu – Zup Lucian;k).Reprezentant al satului Dorobanţ, consilier local Crețu Gheorghiță;l).Reprezentant al satului Rediu Aldei, consilier local Hergheligiu Emil;m).Reprezentant sat Aroneanu, consilier local Pavel Ovidiu.