Proiectul de hotărâre este însoţit de raportul de aprobare al inițiatorului - ca instrument de motivare înregistrat sub nr. 20.515 din 20.08.2021; referatele de specialitate înregistrate sub numărul 20.514 din 20.08.2021 ale administratorului public al Comunei Aroneanu, județul Iași cu atribuții în domeniul achizițiilor publice (în temeiul Acordului de Cooperare încheiat cu Asociația Comunelor din România – Filiala Județeană Iași) și al Compartimentului Contabilitate – externalizat (în temeiul Contractului de prestări servicii încheiat între Comuna Aroneanu şi Cabinet de Expertiză Contabilă Popa Ioana Anda nr. 700 din 22.01.2021) precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (,,Juridică și disciplină”, ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” , ,,Agricultură, activități economico - financiare” și ,, Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului”) înregistrate sub nr. 20.568 din 26.08.2021, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Facem precizarea că, la proiectul de hotărâre nr. 20.513 din 20.08.2021 doamna consilier local Lupu Mărioara și domnul consilier local Pavel Ovidiu nu au semnat avizul comisiei întrucât nu au participat la lucrări, solicitând învoire. Domnul primar, a prezentat necesitatea și oportunitatea proiectului de hotărâre, precizând că în urma consultărilor cu finanțatorul (Compania Națională pentru Investiții) s-a ajuns la concluzia că este necesară actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții Construire şi dotare aşezământ cultural în sat Aroneanu, comuna Aroneanu, judeţul Iaşi, întrucât deși lucrarea a fost scoasă la licitație de două ori nu s-a reușit atribuirea contractului de execuție datorită valorii indicatorilor care actualmente sunt sub nivelul pieții (600 euro/mp.). În acest context, domnul primar a precizat că prezentul proiect de hotărâre vizează actualizarea indicatorilor economici cu 45 % față de valoarea aprobată în anul 2019.Alte discuţii nu s-au mai înregistrat.