Consiliul Local al Comunei Băcia, județul Hunedoara,
Văzând referatul de aprobare al primarului nr. 108/12 12 2025 prin care se propune aprobarea devizului general actualizat şi a indicatorilor tehnico-economici ca urmare a finalizarii lucrarilor pentru obiectivul de investiții “Dezvoltarea infrastructurii de transport verde – Piste pentru biciclete în Comuna Băcia, județul Hunedoara“, finanțat prin “Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul local”
Având în vedere Raportul de specialitate al Compartimentului Buget-Contabilitate a aparatului de specialitate al Primarului comunei Băcia, înregistrat sub nr. 215 din 12 12 2025;
Luând în considerare:
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului României nr. 907 din 29 noiembrie 2016 - privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
Ghidul Specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, Investitia I.1.4 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan si anexele la acesta;
În temeiul prevederilor art. 129(2) lit. ”b”, art. 139 (3) lit. ”d”, art. 196 (1) lit. ”a” și art. 243 (1) lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se aprobă devizul general actualizat, ca urmare a finalizării lucrarilor aferente obiectivului de investiții “Dezvoltarea infrastructurii de transport verde – Piste pentru biciclete în Comuna Băcia, județul Hunedoara“, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.2 Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici ca urmare a finalizarii lucrarilor aferente obiectivului de investiții “Dezvoltarea infrastructurii de transport verde – Piste pentru biciclete în Comuna Băcia, județul Hunedoara“, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.3 Se aprobă asigurarea şi susţinerea contribuţiei financiare aferente cheltuielilor implementării proiectului și care nu sunt finanțate prin PNRR.
Art.4 Compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al Primarului va duce la îndeplinire sarcinile ce decurg din prezenta hotărâre.
Art.5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Băcia.
Art.6. Prezenta hotarare poate fi contestata in termenul legal la Tribunalul Hunedoara, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in conditiile Legii nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului comunei Băcia, Compartimentului achizitii publice si fonduri structurale, Compartimentului buget-finante si se afiseaza pe site-ul si la avizierul primariei;