Consiliul local al comunei Băcia, judeţul Hunedoara;
Analizând Referatul de aprobare nr.27 din 24 03 3036, prezentată de Primarul comunei Băcia prin care se propune aprobarea dării în folosință gratuită (comodat) a imobilului „Stână sat Băcia”, aparținând domeniului privat al UAT Comuna Băcia, referatul Compartimentului agricol, înregistrat sub nr. 53/24 03 2026,
Luând în considerare Cererea înregistrată sub nr. 1535 din data 24 03 2026, depusă de către Nistor Cozmina-Ileana în calitate de locatar a suprafeței de 28,3305 ha pășune, situată în locul Pe deal, sat Băcia, unde este și Stâna sătească, prin care solicită adoptarea unei hotărâri pentru darea în folosință gratuită a imobilului menționat mai sus, pe o perioadă de 10 ani, cu obligația acestuia de a suporta toate cheltuielile de întreținere;,
În conformitate cu prevederile:
OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare;
Art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare referitoare la administrarea domeniului privat;
Art. 349 – 353 din OUG 57/2019 privind darea în folosință gratuită a bunurilor din proprietatea privată;
Art. 2146 și următoarele din Codul Civil, privind contractul de comodat;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. ”a” din OUG nr. 57/2019- Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă darea în folosință gratuită (comodat) a imobilului (stână) situat în punctul Pe deal, aflat în domeniul privat al UAT Comuna Băcia, către Nistor Cozmina-Ileana ( Comodatar), pe o perioadă de 10 ani, teren înscris în Cartea Funciară nr. 62220 în suprafață de 5.093 metrii pătrați, compus din :
Curți construcții intravilan, în suprafață de 1.400 mp, tarla 50, parcela 267
Fâneață intravilan, în suprafață de 3.693 mp, tarla 50, parcela 267/1
Topo 62220-C1 construcții anexă (stână) în suprafață de 283 mp
Topo 62220-C2 construcții anexă (saivan) în suprafață de 355 mp
Topo 62220-C3 construcții anexă (fânar) în suprafață de 113 mp.
Art. 2. Se aprobă modelul Contractului de Comodat și al Procesului-Verbal de Predare-Primire, conform anexelor care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se împuternicește Primarul comunei Băcia, domnul Alba Florin, să semneze contractul de comodat și procesul-verbal de predare-primire în numele și pentru UAT Comuna Băcia.
Art. 4. Cheltuielile de întreținere, reparații curente și utilități vor fi suportate în totalitate de către Comodatar.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul localității și Compartimentul Buget Contabilitate și Compartimentul Achiziții publice.
Art. 6. Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați în termenul și în condițiile stabilite de Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ, cu modificările și completarile ulterioare, la Tribunalul Hunedoara.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului General al UAT către Instituția Prefectului, Primar și persoanele interesate.
Băcia la 24 martie 2026