Analizând Referatul de aprobare nr. 14 din 04 02 2022, prezentat de Primarul comunei Băcia prin care se propune aprobarea Programului anual propriu pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul local al Comunei Băcia a propunerilor de proiecte ale unităţilor de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, pentru anul 2022, conform Proiectului de hotărâre nr. 14 din 04 02 2022, Referatul de specialitate înregistrat sub nr. 27 din 04 02 2022 și Rportul de avizare al comisiilor de specialitate nr. 28 din 10 02 2022.
În temeiul prevederilor:
- Legii nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 4, alin. (2), lit. „a” – h şi art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.1470/ 12.12.2002, privind apobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult, cu modificările şi completările ulterioare;
- HCL nr. 11/10 02 2022 privind aprobarea bugetului local al comunei Băcia pe anul 2022.
In conformitate cu prevederile art. 7 din Lega nr. 52/2003 privind transparenta decizională în administratia publică, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
În temeiul art. 129, alin. 2 lit. d coroborat cu al.7 lit. d, e, f, precum şi art. 139, alin.(1) și art. 196. alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Programul anual propriu, pentru anul 2022, pentru acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local al comunei Băcia, Cultelor religioase recunoscute de lege, care işi desfăşoară activitatea in Comuna Băcia, conform anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Primarul comunei Băcia.
Art.3 Hotararea se poate contesta in termenul si potrivit Legii contenciosului administrativ, Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 4. Prezenta se comunică Instituţiei Prefectului, Compartimentuluiu buget-contabilitate şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare
Prezenta hotărâre a fost adoptată in şedinţa ordinară a consiliului local al comunei Băcia din data de 10 februarie 2022, prin vot deschis cu 11 voturi pentru, 0 abțineri și 0 contra, din totalul de 11 consilieri, prezenți 11, cvorum necesar majoritatea absolută.