România

România

Județul Hunedoara

Comuna Băcia

Comuna Băcia

Referat de aprobare

la  proiectul de hotarare privind alegerea presedintelui de sedinta 

pe o perioada de 3 luni

 

 

 

   D-nilor consilieri,

   Proiectul de hotarare initiat se refera la alegerea președintelui de ședință ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor art. 123 alin.(1)  din din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, care prevede că : (1) După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care   conduce şedinţele consiliului şi semnează hotărârile adoptate de acesta. Președintele de ședință se allege prin vot deschis cu majoritate simplă, prevăzută la art.5, lit.ee)

     Având în vedere că mandatul domnului consilier Ciungan Cristian Ioan a expirat începând cu luna mai 2023, trecând perioada de 3 luni pentru care a fost aleas în luna februarie, propun să alegeți un nou președinte de ședință pentru următoarele 3 luni, mai-iulie 2023.

Conform prevederilor legale, presedintele de sedinta se alege prin vot deschis cu majoritate simpla.

Rog  membrii Consiliului Local Băcia  sa analizeze, sa vina cu propuneri si sa hotarasca alegerea viitorului presedinte de sedinta care va conduce urmatoarele sedinte de lucru ale Consiliului local si va semna hotararile adoptate de acesta, pentru un mandat de 3 luni, respectiv   pentru lunile  mai-iulie 2023.

 

 

 

 

PRIMAR,

Alba Florin