România

România

Județul Hunedoara

Comuna Băcia

Comuna Băcia

Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )

JUDEŢUL HUNEDOARA

COMUNA BĂCIA

COMISIA PENTRU ACTIVITATE ECONOMICO

FINANCIARĂ,AMENAJAREA TERITORIULUI

ŞI URBANISM,PROTECŢIA MEDIULUI ŞI TURISM 

Nr. 91 din 12 05 2023

  

 

AVIZ

la proiectul de hotarare privind alegerea președintelui de ședință

 

 

Comisia pentru activităţi economico-financiare amenajarea teritoriului şi urbanism,protecţia mediului şi turism, constituită prin hotărârea Consiliului local Băcia nr. 51/2020, întrunită în plen, analizând, în conformitate cu prevederile art. 125 alin. (1) lit. a  și b,art.141 din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, proiectul de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință, a întocmit, adoptă şi prezintă autorităţii deliberative

 

AVIZUL CONSULTATIV FAVORABIL

 

cu privire la adoptarea proiectului de hotărâre menţionat.

            Comisia constată că acesta pune în discuţie o problemă legală si oportună, fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează proiectul de hotărâre, respectiv art. 123, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările șicompletările ulterioare.

Oportunitatea iniţierii proiectului şi aprobării actului administrativ rezidă din necesitatea respectării legislaţiei în materia finanțelor publice .

Amendamente şi propuneri acceptate /respinse : 

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

 

  Pentru motivele arătate mai sus comisia adoptă prezentul aviz consultativ favorabil proiectului de hotărâre, cu unanimitate de voturi şi propune Consiliului local dezbaterea si aprobarea lui în forma prezentată.

                 

 

              Preşedinte,                                                      Secretar

      Ciungan Cristian Ioan                                         Bolfoș Vasile

                                         

    

                                                                                                     

   

                                         Membrii - Cismaș Mariana

                                                          Raț Adrian

                                                          Caraba Mihaela-Paula