La Proiectul de hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice şi a locurilor în care contravenienţii, persoane fizice, vor presta activităţi în folosul comunităţii
Subsemnatul, Ștef Ioan, secertar general al comunei Băcia, analizând Referatul de aprobare şi Proiectul de hotărâre proiectul de hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice şi a locurilor în care contravenienţii, persoane fizice, vor presta activităţi în folosul comunităţii, consider că Proiectul de hotărâre este legal, oportun şi necesar, respectă prevederile dispoziţiilor art. 2, art. 16 şi art. 17 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu modificările şi completările ulterioare ;,
- Art. 5, lit. c şi art. 9 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 286/ 2009 privin Codul penal, referitoare Ia regimul juridic al obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii de către persoanele cara au săvârşit infracţiuni şi au fost sancţionate într-una din următoarele modalităţi neprivative de libertate: înlocuirea pedepsei amenzii neexecutate cu muncă în folosul comunităţii (art. 64), amânarea aplicării pedepsei - art. 85, ali.(2), litb şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - art. 93, alin (3).
- Legii nr. 24/2000ptivind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
- Codului de procedură penală aprobat prin Legea nr. 135/2010;
- Legii nr. 252/2013 de organizare şi funcţionare a serviciilor de probaţiune;
- HG nr. 604/2016 pentru aprobarea Regulamentului de alicare a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- HG nr. 1079/2013 privind aprobarea Regulamentului d aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune;
În conformitate cu prevederile art. 7, alin. (13) din Legea nr.52/2003, legea privind transparenta decizionala in administratia publica.
Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 129 (1),(2) lit. c ), alin.7 pct.lit.b), art. 139 alin(l), art. 196 alin(l) lit.b) și art 243 ali. (1) lit a) din OUG nr. 57/2019 , privind Codul administrativ, cu modificcările și completările ulterioare, propun consiliului local să adopte Proiectul de hotărâre în forma prezentată.
SECRETAR GENERAL
ȘTEF IOAN