la proiectul de hotărâre privind aprobarea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul al IV-lea al anului 2024
În conformitate cu prevederile art. 8 (4) din anexa la Ordinul 25/1.382/37/1.642/14.297/ 746/20/2020 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024, trimestrial, în şedinţa consiliului local, prin grija primarului, se face analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol şi prin hotărâre, se stabilesc măsuri pentru eficientizarea acestei activităţi.
In conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG nr. 28/2008 privind registrul agricol în scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna utilizare a resurselor locale, autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol. Potrivit art. 6 din actul normativ mentionat primarii comunelor, iau măsuri pentru întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, pentru asigurarea împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii acestuia, precum şi pentru furnizarea datelor din registru, cu respectarea prevederilor legale.
Registrul agricol pe suport hârtie, are caracterul unui document oficial care constituie o sursă importantă de informaţii, va fi numerotat, parafat şi sigilat, filele necesitând a fi cusute pentru evitarea desprinderii acestora, ca urmare a utilizării îndelungate a registrului agricol, precum şi înregistrat în registrul de intrare-ieşire de la nivelul autorităţii executive a administraţiei publice locale respective. Informaţiile conţinute în baza de date a registrului agricol gestionat în format electronic sunt informaţii oficiale şi sunt supuse reglementărilor legale privind securitatea, integritatea şi funcţionalitatea sistemelor informatice. Documentele eliberate pe suport hârtie în baza informaţiilor existente în baza de date electronică privind registrul agricol se supun aceloraşi prevederi legale ca în cazul în care registrul agricol este gestionat numai pe suport hârtie.
Registrul agricol gestionat în format electronic conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotărâre a Guvernului se ţine în baza unui program informatic contractat de fiecare unitate administrativ-teritorială, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. b) şi c), art. 3-4 şi art. 6 din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, ale art. 8 (4) din anexa la Ordinul 25/1.382/37/1.642/14.297/ 746/20/2020 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024, ale H.G. nr. 985/2019 privind registrul agricol pentru perioada 2020 – 2024, ale art.129 alin. (1), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 140 alin. (1), art.196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1)-(2), alin. (4)-(5), art. 199 alin. (1)-(2), art. 243 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,, prin proiectul de hotarare ce are la baza acest referat de aprobare, se propune aprobarea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul al IV-lea al anului 2024 şi a stabilirii măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, inclusiv pentru soluţionarea situaţiilor particulare identificate la nivelul localităţii pe linia completării registrului agricol şi care nu sunt reglementate prin norme, pentru trimestrul IV al anului 2022, conform celor prevăzute în anexa nr. 1 la hotărâre, motiv pentru care vă rugăm a dezbate si aproba proiectul de hotărâre în forma prezentată.
P R I M A R,
Alba Florin