ACORD DE COOPERARE
pentru organizarea şi exercitarea serviciilor pentru dezvoltare rurală
încheiat astăzi, ______.2025
Preambul
Obținerea eficienței şi eficacității serviciilor publice reprezintă o condiție esențială a managementului fiecărei entități publice, iar cooperarea în asigurarea serviciilor pentru dezvoltare rurală reprezintă o oportunitate în atingerea acestui deziderat, respectând în același timp independența şi funcțiile specifice fiecăreia dintre entități.
Scopul acordului de cooperare este de a facilita asigurarea serviciilor de dezvoltare rurală pentru fiecare entitate publică participantă la acord, urmărindu-se crearea unei relații profesionale de cooperare pentru minimizarea eforturilor umane, materiale şi financiare şi maximizarea aportului activității de dezvoltare rurală la realizarea obiectivelor entității.
În baza acordului de cooperare entitățile participante se angajează la o colaborare pe termen lung care să asigure o mai mare sustenabilitate şi coerență în realizarea serviciilor pentru dezvoltare rurală.
Prezentul acord de cooperare funcționează pe baza unui set de reguli stabilite de comun acord, aprobate de reprezentanții legali ai entităților publice participante la acord şi prevăzute în conținutul său.
Părțile acordului de cooperare:
Filiala Județeană Cluj a Asociației Comunelor din România , cu sediul în Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr.58, cam. 5 M, Cluj-Napoca, reprezentată prin domnul Radu-Florin ABRUDAN, având funcția de președinte, ca structură asociativă organizatoare și
Comuna BACIU, cu sediul în localitatea Baciu, Aleea Nufărului, nr. 1, județul Cluj, reprezentată prin domnul János BALÁZS, având funcția de primar, împuternicit prin Hotărârea nr. ____din ______2025 adoptată de către Consiliul local al comunei menționate, în calitate de participantă la acordul de cooperare;
convin să încheie următorul acord în baza căruia stabilesc să realizeze în cooperare asigurarea serviciilor pentru dezvoltare rurală spre beneficiul tuturor entităților publice locale participante, denumit în continuare acord de cooperare, prin care prevăd următoarele:
CAPITOLUL I
Obiectul acordului de cooperare
Art. 1. - Obiectul prezentului acord îl constituie cooperarea entităților publice locale semnatare, prin reprezentanții legali, în vederea organizării şi exercitării serviciilor pentru dezvoltare rurală în cadrul acestora, în conformitate cu prevederile OUG nr.57 /2019, privind Codul administrativ și ale Legii nr.82 din 1991, a contabilității, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 2. - Acordul de cooperare stabilește drepturile şi obligațiile părților în organizarea şi exercitarea serviciilor pentru dezvoltare rurală, atribuțiile specifice compartimentului de dezvoltare rurală care va desfășura aceste activități, reglementează obligațiile financiare ale entităților participante şi asigură confidențialitatea datelor şi informațiilor în posesia cărora vor intra oricare dintre persoanele implicate în acest proces.
Art. 3. - Părțile semnatare stabilesc principiile care stau la baza aplicării acordului şi se angajează de a acționa consecvent pentru realizarea lor, sub forma:
a) menținerii independenței juridice, decizionale şi financiare a fiecărei entități publice participante;
b) îmbinării în mod echitabil a nevoilor de serviciilor pentru dezvoltare rurală cu resursele disponibile între entitățile publice participante;
c) irevocabilității pe cale unilaterală a acordului de cooperare;
d) respectării reciproce a confidențialității în derularea serviciilor pentru dezvoltare rurală şi a raportării rezultatelor acesteia.
CAPITOLUL II
Drepturile şi obligațiile părților în organizarea şi exercitarea
serviciilor pentru dezvoltare rurală
Art. 4. - Entitățile publice partenere au următoarele drepturi:
a) propunerea unor obiective de dezvoltare rurală, specifice entității publice, de către compartimentul de dezvoltare rurală;
b) solicită şi beneficiază de serviciilor pentru dezvoltare rurală pentru îmbunătățirea eficienței şi eficacității sistemului de dezvoltare rurală care să asigure atingerea obiectivelor entității publice;
c) să fie informată în mod exclusiv şi operativ asupra problemelor şi iregularităților constatate cu ocazia operațiunilor specifice;
d) să primească în mod exclusiv dările de seamă, bilanțuri etc. care sunt întocmite, ca urmare a activităților de contabilitate, impozite și taxe realizate la propria entitate;
e) hotărăște independent asupra acțiunilor necesare implementării recomandărilor formulate în baza misiunilor de audit intern realizate.
Art. 5. - Entitățile publice partenere își asumă următoarele obligații:
a) respectarea metodologiei de serviciilor de dezvoltare rurală, respectiv documentarea temeinică, participarea la ședințe, analiza şi avizarea documentelor procedurale elaborate, furnizarea în scris sau verbal a informațiilor solicitate, pregătirea proiectelor de dezvoltare rurală ş.a.;
b) asigurarea accesului la date, informații şi documente a angajaților responsabili de aceste activități;
c) asigurarea logisticii necesare desfășurării serviciilor de dezvoltare rurală, respectiv spaţii adecvate, acces la sistemele IT şi de comunicații, furnituri de birou etc.;
d) estimarea costurilor necesare realizări serviciilor de dezvoltare rurală solicitate în cursul exercițiului financiar şi cuprinderea acestor angajamente în buget.
Art. 6. - Entitatea publică organizatoare își asumă obligațiile următoare:
a) constituirea unui compartiment de dezvoltare rurală, având o dimensiune corespunzătoare, în vederea asigurării realizării activităților planificate, în conformitate cu prevederile legale în domeniu;
b) asigurarea spațiului necesar şi adecvat pentru organizarea şi desfășurarea activităților compartimentului de dezvoltare rurală;
c) asigurarea procesului de recrutare şi angajare a personalului adecvat pentru compartimentul de dezvoltare rurală;
d) asigurarea condițiilor necesare de pregătire profesională a angajaților din compartimentul de dezvoltare rurală la nivelul cerințelor legale.
CAPITOLUL III
Atribuțiile compartimentului de dezvoltare rurală
Art. 7. - Compartimentul de dezvoltare rurală asigură realizarea serviciilor pentru dezvoltare rurală solicitate de către entitățile publice partenere.
Art. 8. - În exercitarea activităților sale, compartimentul de dezvoltare rurală are următoarele atribuții specifice:
a) efectuarea în condiții de calitate a serviciilor solicitate la entitățile publice partenere;
b) identificarea nevoilor de formare profesională a angajaților pentru serviciile de dezvoltare rurală solicitate de parteneri;
c) raportarea problemelor apărute la serviciile oferite, respectiv a recomandărilor pentru îmbunătățirea activității, prioritar către conducătorii entităților publice la care desfășoară activitatea de muncă respectivă;
d) asigurarea confidențialității datelor şi informațiilor rezultate în urma serviciilor de dezvoltare rurală desfășurate.
Art. 9. - Realizarea serviciilor de dezvoltare rurală se realizează în mod echitabil pentru toate entitățile publice locale partenere, în funcție de activitățile solicitate şi de resursele financiare angajate.
Art. 10. - Compartimentul de dezvoltare rurală asigură efectuarea serviciilor pentru dezvoltare rurală solicitate de către comunele participante la acordul de cooperare, şi formulează recomandări şi concluzii pentru îmbunătățirea activității acestora.
CAPITOLUL IV
Drepturile şi obligațiile financiare ale părților
Art. 11. - În vederea realizării în comun a serviciilor de dezvoltare rurală părţile sunt de acord să susțină financiar organizarea şi funcționarea compartimentului de dezvoltare rurală.
Art. 12. - Asigurarea evidențelor privind tipul activităților desfășurate, precum şi a costurilor acestora sunt în responsabilitatea entității organizatoare; recuperarea acestora se realizează prin facturarea în cota parte ce revine fiecărei entități publice partenere.
Art. 13. - Cheltuielile decontate între entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare şi entitățile publice partenere se referă la:
a) salarii şi alte drepturi de personal acordate persoanelor din cadrul compartimentului de dezvoltare rurală care au realizat activitățile respective;
b) obligațiile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele oricărui fond special, rezultate în urma acordării drepturilor de personal;
c) cheltuielile privind deplasările personalului angajat, pentru realizarea activităților specifice în funcție de sumele aprobate de reprezentantul entității publice partenere.
Art. 14. - Celelalte cheltuieli materiale, ocazionate de formarea profesională a angajaților din compartimentul de dezvoltare rurală sau alte cheltuieli, sunt în sarcina entității publice locale și se decontează pe baza unor cote stabilite de comun acord, prin acordul de cooperare sau prin acte adiționale.
Art. 15. - Cheltuielile cu organizarea şi funcționarea compartimentului de dezvoltare rurală sunt repartizate în mod corespunzător, pe fiecare entitate publică parteneră, în funcție de numărul de zile/angajat prestate şi sunt specificate în acordul de cooperare.
Nivelul cotei-părți se stabilește și se achită lunar, nu poate fi fracționat şi este stabilit la următoarele sume:
- Pentru agent agricol – 9.600 lei/lună, pentru normă întreagă, perioadă nedeterminată;
- Pentru asistent social – 11.800 lei/lună, pentru normă întreagă, perioadă nedeterminată;
Art. 16. - Entității publice organizatoare îi revin obligațiile de achitare a drepturilor bănești cuvenite personalului compartimentului de dezvoltare rurală, contribuțiile la bugetul general consolidat care decurg din încheierea unui contract de muncă (asigurări sociale, șomaj, asigurări sociale de sănătate, impozit salarii etc.) şi de depunere a declarațiilor fiscale legate de acestea.
CAPITOLUL V
Clauza de confidențialitate
Art. 17. - Informațiile, datele şi documentele utilizate de angajații din cadrul compartimentului de contabilitate, impozite și taxe în cadrul desfășurării activităților specifice sunt confidențiale.
Art. 18. – Documentele specifice serviciilor de dezvoltare rurală sunt comunicate sau puse atât la dispoziția exclusivă a entității publice unde au fost realizate, cât şi la dispoziția organelor stabilite expres de lege cu drept de control şi evaluare a activităților desfășurate.
Art. 19. - Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata acordului de cooperare şi după încetarea acestuia, să nu solicite de la personalul compartimentului de dezvoltare rurală date sau informații care privesc oricare dintre celelalte entități implicate în acțiunea de cooperare şi de care aceștia au luat cunoștință în timpul exercitării activităților specifice.
Art. 20. – Angajații din cadrul compartimentului de dezvoltare rurală asigură confidențialitatea datelor, informațiilor şi documentelor între entitățile publice participante la acordul de cooperare.
Art. 21. - Divulgarea unor date, informații sau documente de natură a aduce prejudicii entităților publice partenere se sancționează potrivit legilor în vigoare.
CAPITOLUL VI
Forța majoră şi litigii
Art. 22. - Niciuna dintre entitățile publice partenere nu răspunde de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate, dacă acestea se datorează unei cauze de forță majoră.
Art. 23. - Forța majoră reprezintă orice situație imprevizibilă şi insurmontabilă care împiedică entitățile publice partenere să își îndeplinească obligațiile.
Art. 24. - Entitatea publică parteneră care invocă forța majoră este obligată să notifice celorlalte entități membre ale cooperării, în termen de 3 zile, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea reducerii consecințelor acestuia.
Art. 25. - Orice diferend sau neînțelegere decurgând din interpretarea sau din executarea prezentului acord de cooperare vor fi soluționate de entitățile publice partenere pe cale amiabilă.
Art. 26. - În cazul în care soluționarea diferendului pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul dintre entitățile publice partenere va fi soluționat de către instanțele competente, conform legislației române.
CAPITOLUL VII
Durata şi încetarea acordului de cooperare
Art. 27. - Acordul de cooperare se încheie pe o perioadă nedeterminată și intră în vigoare de la data semnării lui de către reprezentanții entităților publice partenere.
Art. 28. - Modificarea sau încetarea prezentului acord de cooperare în cursul derulării lui se poate face pentru motive obiective, întemeiate, neimputabile părților, prin acordul de voință al părților.
Art. 29. - Prezentul acord de cooperare poate fi modificat prin acte adiționale aprobate de reprezentanții legali ai entităților publice partenere.
Art. 30. - Ieșirea din cooperare este recomandat să se facă la sfârșitul exercițiului financiar sau la o dată stabilită prin acordul părților.
CAPITOLUL VIII
Dispoziții finale
Art. 31. - Părțile convin să se întrunească o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, pentru analiza rezultatelor aplicării acordului de cooperare, formularea de direcții de eficientizare a cooperării, precum şi actualizarea şi modificarea acordului de cooperare.
Art. 32. - Prezentul acord de cooperare nu poate fi completat sau modificat decât cu acordul scris şi expres al entităților publice partenere.
Art. 33. - Acordul de cooperare a fost elaborat în conformitate cu prevederile:
- OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ (art. 89 alin.(3);
- Legii nr. 82/1991, a contabilității, republicată, cu modificările ulterioare;
- Legii-cadru privind descentralizarea nr.195/2006 (art. 13);
- Legii nr. 273/2006 privind Legea finanțelor publice locale (art. 35);
- Ordinului ministrului administrației şi internelor şi al ministrului finanțelor publice nr. 232/2.477/2010 privind aprobarea modelului-cadru al Acordului de cooperare pentru organizarea şi exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale.
Prezentul acord de cooperare a fost încheiat în două exemplare, toate cu valoare de original, câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară, astăzi data de _____2025.
SEMNĂTURILE REPREZENTANȚILOR PĂRȚILOR:
L.S. | PREȘEDINTELE FIL. JUD. CLUJ A.Co.R., Radu-Florin ABRUDAN | |
1. Semnătura |
| |
2. Data semnăturii |
| |
3. Înregistrat sub nr. |
| |
L.S. | PRIMARUL COMUNEI BACIU, János BALÁZS | |
1. Semnătura |
| |
2. Data semnăturii |
| |
3. Înregistrat sub nr. |
| |
Președinte de Ședință | Contrasemnează P. Secretar General al Comunei |
Baciu Florin ? …………………………….………………………… | Hedeș Mihai ? …………………………….………………………… |