Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 61 / 27.05.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 25/27.03.2025, reluarea activității societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., aprobarea organigramei și a statului de funcții, aprobarea actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3 și aprobarea modificării Actului Constitutiv al societății

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Baciu

Comuna Baciu

Proiect de hotărâre

Nr. 61 din 27.05.2026

privind revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 25/27.03.2025, reluarea activității societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., aprobarea organigramei și a statului de funcții, aprobarea actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3 și aprobarea modificării Actului Constitutiv al societății

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 191 – 203 din Legea nr. 31/1990; 
  2. art. 2372 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 43, art. 84 și art. 122 alin. (4) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, în măsura necesară formalităților de înregistrare a mențiunilor privind reluarea activității și actualizarea actului constitutiv;
  4. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), d), alin. (3) lit. c) și d), art. 136, art. 196 și art. 197 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 15496/27.05.2026 al Primarului comunei Baciu;
  2. Raportul de specialitate nr. 15497/27.05.2026 al Serviciului Buget, Finante, Contabilitate și Resurse Umane;
  3. Avizul favorabil nr. 59/28.05.2026 al Comisiei de specialitate nr. 1 (COMISIA DE SPECIALITATE pentru programe de dezvoltare Economico-Sociale, Buget-Finanțe, Administrarea Domeniului Public si Privat, Agricultura, Servicii si Comerț) din cadrul Consiliului Local Baciu.

Luând act de:

Referat de specialitate Nr.  15451 din  27.05.2026

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. h) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei baciu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 25/27.03.2025 privind suspendarea activității societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., cu sediul social în sat Baciu, comuna Baciu, Aleea Nufărului nr. 1, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2024048634007, CUI 51030804, înființată în baza Hotărârii Consiliului Local al Comunei Baciu nr. 85/03.12.2024.

Art. 2. Ca efect al revocării prevăzute la art. 1, se aprobă reluarea activității societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L..

Art. 3. Se aprobă Organigrama societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Se aprobă Statul de funcții al societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. Se aprobă actualizarea obiectului principal de activitate al societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L. conform CAEN Rev.3, prin înlocuirea obiectului principal anterior cu următorul obiect principal de activitate: 3811 – Colectarea deșeurilor nepericuloase.

Art. 6. Se aprobă actualizarea și restrângerea obiectelor secundare de activitate ale societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L. conform CAEN Rev.3, cu menținerea exclusivă a următoarelor activități secundare: 3812 – Colectarea deșeurilor periculoase; 4211 – Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor; 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri; 8110 – Activități de servicii-suport combinate; 8122 – Activități specializate de curățenie; 8130 – Activități de întreținere peisagistică.

Art. 7. Se aprobă eliminarea/radierea din actul constitutiv al societății a oricăror obiecte de activitate care nu se mai regăsesc în mod expres în art. 5 și 6 din prezenta hotărâre.

Art. 8. Se aprobă modificarea și actualizarea Actului Constitutiv al societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., conform Anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.

Art. 9. Se mandatează dl. Balazs Janos având funcția de Primar al Comunei Baciu, să adopte și/sau să semneze, în numele U.A.T. Comuna Baciu, în calitate de asociat unic al societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L., Decizia Asociatului Unic privind reluarea activității societății, privind actualizarea obiectului de activitate conform CAEN Rev.3, privind modificarea și actualizarea Actului Constitutiv al societății, în forma aprobată prin prezenta hotărâre, actul constitutiv actualizat, precum și orice alte înscrisuri, declarații, cereri și documente necesare aducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art. 10. Persoana mandatată potrivit art. 9 este împuternicită să îndeplinească toate formalitățile necesare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, la Agenția Națională de Administrare Fiscală și la orice alte autorități sau instituții competente, în vederea înregistrării mențiunilor aprobate prin prezenta hotărâre.

Art. 11. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Baciu, persoana mandatată potrivit art. 9 și Compartimentul Buget, Finanțe, Contabilitate și Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Baciu.

Art. 12. Prezenta hotărâre se comunică prefectului, primarului, persoanei mandatate potrivit art. 9, compartimentelor de specialitate interesate și societății GOSPODĂRIRE COMUNALĂ BACIU S.R.L. și se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului general al Comunei Baciu, în condițiile art. 197 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, inclusiv prin publicarea în Monitorul Oficial Local la adresa www.primaria-baciu.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BACIU

János BALÁZS

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BACIU 1)

Mihai HEDEȘ

1) Exercitare temporară a funcției de secretar general potrivit prevederilor art. 509, alin. (1) și art. 555 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Rezultate voturi