Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 65 / 08.06.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind acordarea unui ajutor de urgenta in vederea refacerii imobilului distrus în incendiu în Localitatea Baciu strada Magnoliei Nr. 65A , Comuna Baciu Jud. Cluj

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Baciu

Comuna Baciu

Proiect de hotărâre

Nr. 65 din 08.06.2026

privind acordarea unui ajutor de urgenta in vederea refacerii imobilului distrus în incendiu în Localitatea Baciu strada Magnoliei Nr. 65A , Comuna Baciu Jud. Cluj

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare ;
  2. Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 273 din 29.06.2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; 
  4. art. 129, alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b) și h) din OUG nr. 57 din 03. 07. 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  5. HCL Nr. 38 din 29.04.2026 privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Baciu  pentru anul 2026

Ținând cont de:

  • Referatul de aprobare nr. 16541/08.06.2026 al Primarului comunei Baciu;
  • Raportul de specialitate nr. 16567/08.06.2026 al Serviciului Buget, Finante, Contabilitate și Resurse Umane;
  • Avizul favorabil nr. 67/25.06.2026 al Comisiei de specialitate nr. 1 (COMISIA DE SPECIALITATE pentru programe de dezvoltare Economico-Sociale, Buget-Finanțe, Administrarea Domeniului Public si Privat, Agricultura, Servicii si Comerț) din cadrul Consiliului Local Baciu.

Luând act de:

  1. referatul de specialitate Nr. 16425 din 05.06.2026 al compartimentului Asistență Socială și Medicină Școlară
  2. Ancheta socială nr. 16136 din 03.06.2026 efectuată de Compartimentul asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului, prin care se confirmă necesitatea acordării ajutorului de urgență în această gospodărie,  compusă  din   2 adulți ;
  3. Cererea pentru acordarea unui ajutor de urgență, înregistrată la Primăria Baciu cu nr. 14841 din 21.05.2026 a dnei. Cucuruzan Lenuța Dorinița, pentru refacerea locuinței distrusă în urma unui incendiu în data de 15.05.2026;
  4. Procesul – verbal de intervenție  nr. 710 din 15.05.2026,  întocmit de INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENTĂ ”AVRAM IANCU” Cluj – DETAȘAMENTUL 1 DE POMPIERI CLUJ NAPOCA, prin care sunt menționate pagubele constatate de echipa de pompieri  după finalizarea intervenției; 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei baciu

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. (1) Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență în valoare de 15 000 lei (cincisprezece mii lei) dnei. Cucuruzan Lenuța Dorinița , pentru refacerea imobilului din satul Baciu strada Magnoliei  nr. 65A, comuna Baciu Jud. Cluj, distrus în urma unui incendiu în data de 15.05.2026

      (2) Acest ajutor de urgență se acordă pentru acoperirea unei părți din cheltuielile privind achiziționarea de materiale de construcție necesare refacerii imobilului.

Art.2. Ajutorul de urgență prevăzut la art. 1 va fi acordat din bugetul local al comunei Baciu, județul Cluj.

Art.3.   Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Baciu și compartimentul Buget, Finanțe, Contabilitate și Resurse Umane  al primăriei Baciu  

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al comunei Baciu, în termenul prevăzut de lege Primarului comunei Baciu și Instituției Prefectului Județului Cluj, în vederea exercitării controlului de legalitate;

Art.5. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică în condițiile art. 197 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Baciu, în termenul prevăzut de lege, prin publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Baciu, la adresa www.primaria-baciu.ro

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BACIU

János BALÁZS

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BACIU 1)

Mihai HEDEȘ

1) Exercitare temporară a funcției de secretar general potrivit prevederilor art. 509, alin. (1) și art. 555 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Intervenții în cadrul ședinței

dl. Consilier Local Mureșan Ioan Florin: Cam puțin per familie.

dl. Primar Balázs János: Aveați oportunitatea să formulați un amendament.

 dl. Consilier Local Mureșan Ioan Florin: Eu propun 20.000 totuși. Dezbatere înseamnă să dezbatem proiectul aice sau stăm acasă și putem să le votăm de acasă, că nu-i necesar să venim atunci aici. Ori dezbatem proiectul aice... 

dl. Primar Balázs János: Ca să aibă un sens dezbaterea, trebuia să formulați un amendament și o prezentați și nu cred că e târziu înainte de vot.

dl. Consilier Local Mureșan Ioan Florin: Nu cred că-i târziu înainte de vot ca să spun că aș dori ca să fie 20.000 RON

Secretarul General al Comunei dl. Hedeș Mihai: Doar anumite aspecte pot fi amendate în cadrul ședinței înainte de vot. Nu se poate schimba suma propusă înainte de vot. Amendamentul se formulează înainte de ședință  în scris, pentru că trebuie să treacă prin avizare la Comisia de specialitate.  Dacă nu trec amendamentele prin comisiile de specialitate, amendamentul nu poate fi supus dezbaterii pentru că amendamentul respectiv nu are aviz. Nici nu contează dacă e favorabil sau nefavorabil, dar trebuie obligatoriu să treacă prin comisie, altfel nu poate fi supus la vot.


Rezultate voturi