la Proiectul de Hotărâre Nr. 126 din 20.10.2026 privind eliberarea acordului Consiliului Local pentru emiterea Autorizației de amplasare și/sau acces în zona drumurilor publice aflate în administrarea Comunei Baciu pentru obiectivul de investiții „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, Lot 1 Cluj-Napoca – Aghireș” (zona trecerilor la nivel de la km CF 507+987 Baciu, km CF 512+435 Rădaia și km CF 513+062 Mera)
Analizând Proiectul de Hotărâre nr. 126 din 20.10.2026, Referatul de aprobare nr. 29892 din 20.10.2026 al Primarului comunei Baciu, precum și Referatul de specialitate nr. 29788 din 19.10.2026 întocmit de inspectorul de urbanism, Compartimentul Urbanism a evaluat oportunitatea și legalitatea eliberării acordului Consiliului Local Baciu pentru emiterea Autorizației de amplasare și/sau acces în zona drumurilor publice aflate în administrare.
Obiectivul de investiții constă în „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, Lot 1 Cluj-Napoca – Aghireș”, având ca beneficiar Compania Națională de Căi Ferate CNCF „CFR” S.A. și ca proiectant societatea DB Engineering & Consulting GmbH. Lucrările vizează modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată de la km CF 507+987 (Baciu), km CF 512+435 (Rădaia) și km CF 513+062 (Mera).
Fundamentarea tehnică și condițiile rutiere de execuție sunt stabilite în conformitate cu Procesele-Verbale ale administratorului drumului nr. 18733/23.06.2026, nr. 18732/23.06.2026 și nr. 18731/23.06.2026. Executarea lucrărilor pe domeniul public se va desfășura cu asigurarea semnalizării rutiere corespunzătoare a zonei de lucru și menținerea siguranței circulației, beneficiarul având obligația ca, la finalizare, infrastructura rutieră afectată să fie adusă la starea inițială pe propria cheltuială, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 51 din 26.05.2022.
Sub aspect juridic, adoptarea proiectului de hotărâre este justificată de prevederile Legii nr. 169 din 25.08.2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public, Hotărârea nr. 392/2020 privind normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. De asemenea, în conformitate cu art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c), coroborat cu art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local exercită atribuții legale de administrare a domeniului public al comunei.
Având în vedere îndeplinirea cerințelor tehnice și legale, Compartimentul Urbanism avizează favorabil Proiectul de Hotărâre nr. 126 din 20.10.2026 și îl propune spre adoptare Consiliului Local al Comunei Baciu.