ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 20 din 27.04.2026

REGULAMENT

privind modalitatea de închiriere a utilajelor - buldoexcavator  si tractor, aflate în patrimoniul Primăriei comunei BAHNA, judeţul Neamţ

Art.1. (1) în conformitate cu prevederile art.484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respective art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, Consiliul local al comunei BAHNA, aprobă taxe speciale.

(2) Taxa de închiriere a utilajelor - buldoexcavator  si tractor este o taxa speciala adoptata de organele deliberative prin act administrativ, cuantumul taxei se poate actualiza ori de cate ori este necesar, in funcţie de evoluţia preturilor la carburanţi, caracteristicile tehnice ale utilajului, gradul de uzura al acestuia si in funcţie de cheltuielile de intretinere si funcţionare a acestuia, pe baza de documente justificative intocmite in acest sens.

Art.2.Prevederile prezentului regulament stabilesc reguli de închiriere şi exploatare a utilajelor respectiv - buldoexcavator  si tractor, către persoanele fizice şi juridice pentru a efectua lucrări specifice atât pe raza UAT BAHNA .

 Art.3. Procedura de închiriere este următoarea:

  • Solicitanţii depun o cerere scrisă la Primarul Comunei BAHNA, conform modelului din prezentul regulament, în care se va preciza numărul estimativ de ore pentru care se solicită închirierea utilajului, locaţia şi activităţile executate;
  • Cererea se supune aprobării primarului care va programa data şi ora deplasării utilajului, în funcţie de alte solicitări similare sau de necesităţile autorităţilor locale care au prioritate exclusivă;
  • Stabilirea taxei aferente timpului de închiriere estimate de solicitant, comunicarea valorii acesteia solicitantului, respectiv achitarea taxei la casieria instituţiei, se fac ulterior executării lucrărilor solicitate, in funcţie de numărul de ore, a căror evidenta este gestionata de către deserventul utilajului
  • Taxarea perioadei de timp pentru închiriere începe cu ora deplasării utilajului din locul unde se află parcat şi se termină la ora la care acesta se reîntoarce la locul de parcare;

Art. 4.(1) Conducătorul utilajului va ţine o evidenţă privind:

  • numărul de ore de funcţionare, pe zile;
  • operaţiuni executate şi locaţia;
  • consumul de carburant, defalcat pe fiecare solicitare în parte (în situaţia în care în aceeaşi zi utilajul este închiriat de către două sau mai multe persoane fizice sau juridice diferite);
  • cheltuieli de întreţinere.
    1. Evidenţa prevăzută la alin. (1) se va preda primarului comunei BAHNA pentru stabilitrea finala a taxei pe care trebuie sa o achite solicitantul.
    2. Conducătorul utilajului răspunde pentru exploatarea acestuia în condiţiile respectării caracteristicior tehnice, fară suprasolicitare care ar duce la uzura prematură.

Art.5.Prevederile prezentului Regulament se completează cu dispoziţiile legale în vigoare.