România

România

Județul Neamț

Comuna Bahna

Referat de aprobare

NR. 1813 DIN 08.06.2026

        UAT COMUNA  BAHNA împreună cu celelalte 83 unități administrativ-teritoriale municipale, orășenești și comunale au constituit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”. Scopul asociației este înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de colectare, transport, tratare și depozitare a deșeurilor municipale nepericuloase de pe raza unităților administrative membre, în cadrul proiectului cu finanțare europeană Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț, pe baza unor contracte de delegare, atribuite conform procedurilor legale în materia achizițiilor publice în vigoare.

      În conformitate cu Acordul de Parteneriat încheiat în vederea realizării proiectului "Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț”, Județul Neamț, prin Consiliul Județean, respectiv Unitatea de Implementare a Proiectului a organizat procedura de atribuire pentru contractul de delegare a gestiunii privind activitatea de operare a depozitului conform de la Girov; de asemenea,  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”, cu sprijinul Unității de Implementare a Proiectului din Consiliul Județean Neamț, va iniția și va derula în numele Județului Neamț precum și a unităților administrativ-teritoriale asociate din zonele 1, 2, 3 și 4 ale Județului Neamț, câte o procedură de atribuire pentru delegarea activităților componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea, transportul și operarea instalațiilor de gestionare a deșeurilor, atât a celor realizate prin POS Mediu, cât și a celor realizate prin PHARE-CES și ISPA.

Prin solicitarea nr. 823/26.05.2026 a A.D.I. „ECONEAMȚ”, Asociația a transmis spre aprobarea Consiliului local documentația aferentă contractului, respectiv stabilirea modalității de gestiune a serviciilor și acordarea unui mandat special reprezentantului UAT pentru aprobarea documentației în Adunarea Generală a Asociației.

Zona 2 este reprezentată de următoarele localități: municipiul Roman și comunele Bahna, Bîra, Boghicea, Botești, Bozieni, Cordun, Doljești, Dulcești, Gherăești, Gâdinți, Horia, Icușești, Ion Creangă, Moldoveni, Oniceni, Pâncești, Poienari, Sagna, Săbăoani, Secuieni, Stănița, Tămășeni, Trifești, Valea Ursului, Văleni, la care se adaugă Județul Neamț în calitate de proprietar al instalațiilor de sortare și transfer a deșeurilor din Zona 2.

Alegerea modalității de gestiune a serviciilor de salubrizare, se realizează în conformitate cu legislația specifică în vigoare, respectiv Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către autoritățile administrativ teritoriale.

Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare pe diferitele sale activități, se poate realiza pentru toate sau numai pentru o parte dintre activitățile componente ale serviciului, în baza unei analize tehnico-economice și de eficiență a costurilor de operare, concretizată printr-un  studiu de oportunitate și fundamentare a deciziei privind opțiunea aleasă privind serviciile publice de salubrizare. Activitățile specifice serviciului de salubrizare se organizează și se desfășoară pe baza unui caiet de sarcini și a unui contract de delegare, documente de referință din cadrul   documentației de atribuire, aprobate prin hotărârea organelor deliberative ale unităților administrativ-teritoriale și/sau ale asociației de dezvoltare intercomunitară, în baza mandatului special acordat de legislativul local.

În caietul de sarcini sunt prezentate condițiile de desfășurare a activităților colectarea, transportul și operarea instalațiilor de gestionare a deșeurilor, componente ale serviciului de salubrizare, fiind stabilite nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestor activități specifice, în condiții de eficiență și siguranță și se constituie ca ansamblul cerințelor tehnice de bază. Totodată, contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, reglementează termenii și condițiile contractuale,  raporturile   juridice dintre delegatar și delegat precum și rolul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” privind monitorizarea serviciilor delegate și exercitarea atribuțiilor delegatarului în cadrul contractului de gestiune. Informațiile cuprinse în caietul de sarcini cât și în contractul de delegare, au scopul  de a-i sprijini pe ofertanți în pregătirea și depunerea ofertelor, ele făcând parte din documentația de atribuire a contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților componente ale serviciului public de salubrizare respectiv colectarea, transportul și operarea instalațiilor de gestionare a deșeurilor, al unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitare „ECONEAMȚ” din zona denumită generic Zona 2, Județul Neamț.

Prin prezentul proiect de hotărâre supun aprobării  următoarele:

  1. Aprobarea Studiului de oportunitate și fundamentare aferent Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” din Zona 2, Județul Neamț.
  2. Stabilirea modalității de gestiune a activităților componente ale serviciului de salubrizare. În conformitate cu prevederile Studiului de oportunitate și fundamentare, modalitatea de gestiune propusă este gestiunea delegată.
  3. Aprobarea documentațiilor de atribuire aferente aferentă Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” din Zona 2, Județul Neamț, care include următoarele secțiuni:
    1. Strategia de contractare
    2. Contract de delegare
    3. Caiet de sarcini
    4. Formulare
    5. Regulamentul serviciului public de salubrizare a localităților din județul Neamț.
  4. Acordarea unui mandat special reprezentantului comunei BAHNA, dl. PRIMAR - PATRAȘCU GHEORGHE în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ”, să voteze, în numele comunei BAHNA, pentru aprobarea documentației de atribuire în forma aprobată, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice.
  5. Mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” să exercite, pe seama și în numele comunei BAHNA, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilități publice, respectiv, în calitate de autoritate contractantă, să deruleze procedura de atribuire și să încheie Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ” din Zona 2, Județul Neamț, cu respectarea prevederilor Statutului Asociației și a procedurilor de licitație publică prevăzute de lege.

Având în vedere cele de mai sus, am inițiat prezentul proiect de hotărâre privind aprobarea unei documentații de atribuire și acordarea unui mandat special  pe care îl supun analizei și aprobării plenului Consiliului Local BAHNA

INIȚIATOR,

PRIMAR,

PATRAȘCU  GHEORGHE