Art. 1 (1) Se aprobă salariile de bază, la gradația 0, pentru funcțiile publice si contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Baia de Aramă, din cadrul serviciilor publice subordonate fără personalitate juridică și din cadrul serviciilor publice cu personalitate juridică, valabile începând cu luna noiembrie 2024, potrivit anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Salariile de bază care se acordă în raport cu vechimea în muncă se determină potrivit dispozițiilor art.10 din Legea–cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Art. 2 (1) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din cadrul aparatului de specialitate se asigură de ordonatorul de credite, în condițiile legii.
(2) Salariile de bază se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri, astfel încât, împreună cu indemnizațiile lunare și celelalte elemente ale sistemului de salarizare sa se încadreze în fondurile bugetare aprobate anual pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor ce revin instituției, potrivit legii.
Art. 3 La nivelul de competență stabilit, ordonatorul de credite va emite acte administrative individuale privind stabilirea salariului brut lunar cuvenit salariaților din subordine.
Art. 4 Începând cu data prezentei își încetează aplicabilitatea orice alte prevederi contrare.
Art. 5 Prin grija secretarului general al UAT oraș Baia de Arama, prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința publică și se va comunica persoanelor interesate, precum și Instituției Prefectului - județul Mehedinți.