ROMÂNIA
JUDEȚUL MEHEDINȚI
ORAȘUL BAIA DE ARAMĂ
CONSILIUL LOCAL
CAPITOLUL I
Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri
Art.1. Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
(2) Pentru clădirile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra clădirii, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public.
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum şi taxa pe clădiri prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al orașului Baia de Aramă.
(4) În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se stabileşte proporţional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. Pentru fracţiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporţional cu numărul de zile din luna respectivă.
(4^1) În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe clădiri se datorează proporţional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract.
(5) Pe perioada în care pentru o clădire se plăteşte taxa pe clădiri, nu se datorează impozitul pe clădiri.
(5^1) În cazul în care pentru o clădire aflată în domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale se datorează impozit pe clădiri, iar în cursul unui an apar situaţii care determină datorarea taxei pe clădiri, diferenţa de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa pe clădiri se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor.
(6) În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
Art.2. Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:
a) clădirile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public;
b) clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial, asociaţiilor religioase şi componentelor locale ale acestora, precum şi casele parohiale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
d) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
e) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe;
f) clădirile utilizate de unităţile sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie;
g) clădirile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
h) clădirile noi realizate ca parte a unor proiecte investiţionale din domeniul industriei prelucrătoare, depozitării şi logisticii, pe baza procesului-verbal de recepţie finală întocmit la terminarea lucrărilor, în condiţiile legii, pentru o perioadă de 2 ani de la recepţia acestora, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc recepţia şi cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat; activităţile ce intră sub incidenţa prevederii se stabilesc prin normele metodologice date în aplicarea prezentului cod;
i) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
j) clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi tuneluri şi care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice;
k) clădirile aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii metroului, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
l) clădirile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
m) clădirile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
n) clădirile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi administrării arhivei, precum şi clădirile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;
o) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
p) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război.
(2) În cazul clădirilor care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice, impozitul se reduce cu 50%, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat.
(3) În cazul scutirii prevăzute la alin. (1) lit. o) şi p), aceasta se acordă pentru întreaga clădire de domiciliu deţinută în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din clădire aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
Art.3. Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,15 % asupra valorii impozabile a clădirii.
(1^1) Cota impozitului pe clădiri stabilită potrivit alin. (1) pentru anul, nu poate fi mai mică decât cota stabilită pentru anul 2025.
(2) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, din tabelul următor:
Valoarea impozabilă | ||
Cu instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire (condiții cumulative) | Cu instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire (condiții cumulative | Fără instalații de apă, canalizare, electrice sau încălzire |
A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic | 2.677 | 1.606 |
B. Clădire cu pereții exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic | 803 | 535 |
C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic | 535 | 469 |
D. Clădire-anexă cu pereții exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic | 335 | 201 |
E. În cazul contribuabilului care deține la aceeași adresă încăperi amplasate la subsol, demisol și/sau la mansardă, utilizate ca locuință, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D | 75% din suma care s-ar aplica clădirii | 75% din suma care s-ar aplica clădirii |
F. În cazul contribuabilului care deține la aceeași adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol și/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de locuință, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D | 50% din suma care s-ar aplica clădirii | 50% din suma care s-ar aplica clădirii |
(3) În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.
(4) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă, ale scărilor şi teraselor neacoperite.
(5) Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4.
(6) Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate conform alin. (2)-(5) cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în tabelul următor:
Zona in cadrul localitatii |
Rangul localitatii
| |||||
0 | I | Ii | Iii | IV | V | |
A | 2,60 | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 1,10 | 1,05 |
B | 2,50 | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 1,05 | 1,00 |
C | 2,40 | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 1,00 | 0,95 |
D | 2,30 | 2,20 | 2,10 | 2,00 | 0,95 | 0,90 |
Art.4. Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,8% asupra valorii care poate fi:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situaţia în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
(2) Cota impozitului pe clădiri stabilită potrivit alin. (1) pentru anul 2026 nu poate fi mai mică decât cota stabilită pentru anul 2025.
(4) În cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 3, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spaţiul privat virtual sau prin poştă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolaţi în spaţiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) asupra valorii impozabile determinate conform prevederilor art. 3.
Art.5. Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea:
a) impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 3;
b) impozitului determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, indicată prin declaraţie pe propria răspundere, prin aplicarea cotei menţionate la art. 4 asupra valorii impozabile determinate potrivit art. 3, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 4 alin. (1).
(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 3.
(3) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, potrivit alin. (1) lit. b), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 3.
Art.6. Calculul impozitului/taxei pe clădirile deţinute de persoanele juridice
(1) Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,2 % asupra valorii impozabile a clădirii.
(2) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 1 %, inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii.
(3) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4 % asupra valorii impozabile a clădirii.
(4) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform alin. (1), cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform alin. (2) sau (3).
(5) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi:
a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
c) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior;
d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. In situaţia în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;
e) în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
f) în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.
(6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.
(7) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.
(7^1) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care sunt scutite de plata impozitului/taxei pe clădiri potrivit art. 2 alin. (1).
(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spaţiul privat virtual sau prin poştă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolaţi în spaţiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) sau (2), după caz, asupra valorii impozabile a clădirii.
(9) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă va fi datorată de proprietarul clădirii, cu condiţia ca acesta să fi fost notificat de către organul fiscal competent, în conformitate cu prevederile alin. (8).
(10) Cota impozitului pe clădiri stabilită potrivit alin. (1) pentru anul 2026 nu poate fi mai mică decât cota stabilită pentru anul 2025.
Art.7. Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor
(1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) Pentru clădirile nou-construite, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:
a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;
b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizaţia de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepţie în termenul prevăzut de lege;
c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
(4) Declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire.
(5) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(6) În cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente cu destinaţie nerezidenţială, care determină creşterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective, şi datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(7) În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data demolării sau distrugerii şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare.
(8) Dacă încadrarea clădirii în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe clădiri, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(9) În cazul clădirilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca anexă la declaraţia fiscală.
(10) În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul;
b) în cazul încetării contractului de leasing, impozitul pe clădiri se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing;
c) atât locatorul, cât şi locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente.
(11) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.
(12) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care anexează o situaţie centralizatoare a acestor contracte.
(12^1) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului şi datorează taxa pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(13) În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, persoana care datorează taxa pe clădiri are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situaţia respectivă.
(14) Declararea clădirilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
(15) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.
Art.8. Plata impozitului/taxei
(1) Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de la 10%.
(3) Impozitul pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) şi (3) se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
(4^1) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(5) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosinţă.
(6) În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă colectează taxa pe clădiri de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă şi o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.
CAPITOLUL II
Impozitul pe teren şi taxa pe teren
Art.9. Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
(2) Pentru terenurile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public.
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
(4) În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se stabileşte proporţional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. Pentru fracţiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporţional cu numărul de zile din luna respectivă.
(4^1) În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe teren se datorează proporţional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract.
(5) Pe perioada în care pentru un teren se plăteşte taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren.
(5^1) În cazul în care pentru o suprafaţă de teren proprietate publică sau privată a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale se datorează impozit pe teren, iar în cursul unui an apar situaţii care determină datorarea taxei pe teren, diferenţa de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor.
(5^1) În cazul în care pentru o suprafaţă de teren aflată în domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale se datorează impozit pe teren, iar în cursul unui an apar situaţii care determină datorarea taxei pe teren, diferenţa de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa pe teren se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor.
(6) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Art.10. Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:
a) terenurile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement;
b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;
d) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
e) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi terenurile utilizate de către creşe;
f) terenurile utilizate de unităţile sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;
g) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
h) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;
i) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. şi Compania Naţională de Investiţii Rutiere - S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile ocupate de piste şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă;
j) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum şi cele ale metroului;
k) terenurile din parcurile industriale, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, precum şi cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
l) terenurile aferente capacităţilor de producţie care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
m) terenurile Academiei Române şi ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepţia terenurilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
n) terenurile destinate serviciului de apostilă şi supralegalizare, cele destinate depozitării şi administrării arhivei, precum şi terenurile afectate funcţionării Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;
o) terenurile aferente clădirilor noi realizate ca parte a unor proiecte investiţionale din domeniul industriei prelucrătoare, depozitării şi logisticii, pentru o perioadă de 2 ani de la recepţia finală a clădirii potrivit procesului-verbal de recepţie întocmit la terminarea lucrărilor, în condiţiile legii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc recepţia şi cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat; activităţile ce intră sub incidenţa prevederii se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a codului fiscal;
p) terenul aferent clădirii de domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
q) terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război.
(2) În cazul scutirii prevăzute la alin. (1) lit. p) şi q), scutirea se acordă pentru terenul aferent clădirii de domiciliu deţinute în comun cu soţul sau soţia. În situaţia în care o cotă-parte din teren aparţine unor terţi, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deţinută de aceşti terţi.
Art.11. Calculul impozitului/taxei pe teren
(1) Impozitul/Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului. Conform încadrării făcute de consiliul local, zonarea pentru terenurile situate în intravilanul UAT Baia de Aramă este următoarea :
Intravilanul localitatii Baia de Arama
Zona A
-a)Str.Tudor Vladimirescu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-b) Str.Victoriei
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
Zona B
-a)Str. Republicii
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-b)Str.Brebina
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-c)Str.Minelor
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-d)Str.Constantin Brancoveanu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-e)Str.Milco Baiesu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-f)Aleea Al.I.Cuza
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-j)str.Nicu Pereanu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
Zona C
-a)Str.Sperantei
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-b)Str.Sf.Nicodim
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-c)Str.Pandurului
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
d)Str.Tarnita
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-e)Str.Slt.Ion Suflea
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-f)Str.preot Ioan Stefan
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-g)Aleea soldat Mantoc
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-h)Str.col.Hargot
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-j)Str.Bibescu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
Zona D
-a)Str.Dochiciu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-b)Str.Pr.Ioan Predescu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-c)Str.Iulian Predescu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-d)Str.Basarabi
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-e)Str.C-tin Sirbulescu
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-f)Str.Decebal
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-g)Aleia Pades
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
-h) Ocne
- pe ambele partii iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat;
Localitati (Sate) apartinatoare orasului Baia de Arama
Negoesti
Zona A –in intregime pe ambele parti iar in adincime limita intravilanului conform PUG
aprobat.
Brebena,Titerlesti,Bratilov,Marasesti,Stanesti
Zoa A –pe ambele parti DN 67D iar in adincime limita intravilanului conform PUG aprobat.
Zona B - pe ambele parti drumuri satesti iar in adincime limita intravilanului conform PUG
aprobat.
Pistrita,
Zona A –in intregime pe ambele parti iar in adincime limita intravilanului conform PUG
aprobat.
Dealu Mare
Zona B –in intregime pe ambele parti iar in adincime limita intravilanului conform PUG
aprobat.
B.Extravilanul localitati
-Baia de Arama -Zona C
-Brebina si Negoesti -Zona A
-Titerlesti,Bratilov,Marasesti,Stanesti,Pistrita,Ocne,Dealu Mare Zona B
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
Zona in cadrul localitatii | Nivelurile impozitului/taxei pe ranguri de localitati (lei/ha) | ||||||||||||
| 0 | L | ll | lll | IV | V | |||||||
A |
|
|
| 8237 |
| 895 | |||||||
B |
|
|
| 5597 |
| 672 | |||||||
C |
|
|
| 2659 |
| 449 | |||||||
D |
|
|
| 1548 |
| 223 | |||||||
|
| ||||||||||||
| |||||||||||||
(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la alin. (5).
(4) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, potrivit alin. (3), se folosesc sumele din tabelul următor, exprimate în lei pe hectar :
rt. | Zona | A | B | C | D |
1 | Teren arabil | 75 | 56 | 51 | 41 |
2 | Pășune | 56 | 51 | 41 | 36 |
3 | Fâneață | 56 | 51 | 41 | 36 |
4 | Vie | 122 | 94 | 75 | 51 |
5 | Livadă | 143 | 122 | 94 | 75 |
6 | Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră | 75 | 56 | 51 | 41 |
7 | Teren cu apă | 41 | 36 | 22 | 0 |
8 | Drumuri și căi ferate | 0 | 0 | 0 | 0 |
9 | Teren neproductiv, cu excepția celor de la pct. 10 | 0 | 0 | 0 | 0 |
10 | Plaja folosită pentru activități economice | 41 | 36 | 22 | 0 |
(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie 3,00 corespunzător
(6) Ca excepţie de la prevederile alin. (3)-(5), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor alin. (7) numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură ;
b) au înregistrate în evidenţa contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
(7) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulţită cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la art. 3. alin. (6):
Nr. crt. | Categoria de folosință | Impozit |
1 | Teren cu construcții | 70 |
2 | Teren arabil | 120 |
3 | Pășune | 60 |
4 | Fâneață | 60 |
5 | Vie | 140 |
6 | Livadă | 140 |
7 | Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră | 30 |
8 | Teren cu apă | 4 |
9 | Drumuri și căi ferate | 0-0 |
10 | Teren neproductiv, cu excepția celor de la pct. 11 | 0 |
11 | Plaja folosită pentru activități economice | 4 |
(7^1) În cazul terenurilor aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial în România şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice, valoarea impozabilă se stabileşte prin asimilare cu terenurile neproductive.
(8) Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se pot face numai pe bază de documente, anexate la declaraţia făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei. s
Art.12. Declararea şi datorarea impozitului şi a taxei pe teren
(1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(4) Dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(5) În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării folosinţei, şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(6) În cazul terenurilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, ca anexă la declaraţia fiscală.
(7) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe teren se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul;
b) în cazul în care contractul de leasing financiar încetează altfel decât prin ajungerea la scadenţă, impozitul pe teren se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care terenul a fost predat locatorului prin încheierea procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing;
c) atât locatorul, cât şi locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente.
(8) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.
(9) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care anexează o situaţie centralizatoare a acestor contracte.
(9^1) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă are obligaţia depunerii unei declaraţii la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului şi datorează taxa pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(10) În cazul unei situaţii care determină modificarea taxei pe teren datorate, persoana care datorează taxa pe teren are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situaţia respectivă.
(11) Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
(12) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.
Art.13. Plata impozitului şi a taxei pe teren
(1) Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de 10%.
(3) Impozitul pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) şi (3) se referă la impozitul pe teren cumulat.
(4^1) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(5) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosinţă.
(6) În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă colectează taxa pe teren de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă şi o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului.
CAPITOLUL III
Impozitul pe mijloacele de transport
Art.14. Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.
(2) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.
(3) Impozitul pe mijloacele de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
(4) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
Art.15. Scutiri
(1) Nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru:
a) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
b) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;
c) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
d) autovehiculele secondhand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
e) un mijloc de transport aflat în proprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerea contribuabilului;
f) mijloacele de transport aflate în proprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport.
Art.16 Calculul impozitului
(1) Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol.
(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia şi norma de poluare, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Nr. crt. | Mijloace de transport cu tracțiune mecanică | Lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta | Lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta | Lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta | Lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta | Lei/auto |
I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta) | ||||||
1 | Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3, inclusiv | 19,5 | 18,8 | 17,6 | 16,5 | 16,2 |
2 | Motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cm3 | 22,1 | 21,3 | 19,9 | 18,7 | 18,4 |
3 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 cm3 inclusiv | 29,7 | 28,5 | 26,7 | 25,1 | 24,6 |
4 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 și 2.600 cm3 inclusiv | 92,2 | 88,6 | 82,8 | 77,8 | 76,3 |
5 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 și 3.000 cm3 inclusiv | 182,9 | 172,8 | 154,1 | 151,2 | 149,8 |
6 | Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3 | 319,0 | 297,3 | 294,4 | 290,0 | 275,5 |
7 | Autobuze, autocare, microbuze | 31,2 | 30,0 | 28,1 | 26,4 | 25,9 |
8 | Alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone inclusiv | 39,0 | 37,5 | 35,1 | 33,0 | 32,4 |
(2^2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm^3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Nr. crt. | Mijloace de transport cu tracțiune mecanică | Lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta |
I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracțiune din aceasta) | ||
1 | Tractoare înmatriculate | 18 |
II. Vehicule înregistrate | ||
1 | Vehicule cu capacitate cilindrică | lei/200 cm3 |
1.1 | Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3 | 2 |
1.2 | Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cm3 | 4 |
2 | Vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată | 50 lei/an |
(3) În cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de CO_2 mai mici sau egale cu 50 g/km, impozitul se reduce cu 30% din valoarea prevăzută în coloana 7 a tabelului de la alin. (2).
(3^1) În cazul autovehiculelor acţionate electric, impozitul pe mijloacele de transport este în valoare de 40 lei/an.
(4) În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.
(5) În cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:
Valabil în anul 2026 CONFORM CURS EURO LA 01.10.2025(1 € = 5, 0806 LEI)
| Impozitul | |
Numarul de axe si greutatea bruta încărcată maxim admisă | (in lei/an) | |
Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie | Alte sisteme de suspensie | |
| pneumatica sau | pentru axele motoare |
| echivalente cunoscute |
|
2 axe | ||
Masa de cel putin 12 t | 0 | 157 |
dar mai mica de 13 t | ||
Masa de cel putin 13 t | 157 | 437 |
dar mai mica de 14 t | ||
Masa de cel putin 14 t | 437 | 615 |
dar mai mica de 15 t | ||
Masa de cel putin 15 t | 615 | 1392 |
dar mai mica de 18 t | ||
Masa de cel putin 18t | 615 | 1392 |
3 axe | ||
Masa de cel putin 15 t | 157 | 274 |
dar mai mica de 17 t | ||
Masa de cel putin 17 t | 274 | 564 |
dar mai mica de 19 t | ||
Masa de cel putin 19 t | 564 | 732 |
dar mai mica de 21 t | ||
Masa de cel putin 21 t | 732 | 1128 |
dar mai mica de 23 t | ||
Masa de cel putin 23 t | 1128 | 1753 |
dar mai mica de 25 t | ||
Masa de cel putin 25 t | 1128 | 1753 |
dar mai mica de 26 t | ||
Masa de cel putin 26t | 1128 | 1753 |
4 axe | ||
Masa de cel putin 23 t | 732 | 742 |
dar mai mica de 25 t | ||
Masa de cel putin 25 t | 745 | 1158 |
dar mai mica de 27 t | ||
Masa de cel putin 27 t | 1158 | 1839 |
dar mai mica de 29 t | ||
Masa de cel putin 29 t | 1839 | 2728 |
dar mai mica de 31 t | ||
Masa de cel putin 31 t | 1839 | 2728 |
dar mai mica de 32 t | ||
Masa de cel putin 32 t | 1839 | 2728 |
(6) În cazul unei combinaţii de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor :
numărul de axe și greutatea brută | Impozitul | |||
Ax(e) motor(oare) cu sistem | Alte sisteme de suspensie | |||
I | 2 + 1 axe | |||
1 | Masa de cel puțin 12 tone, | 0 | 0 | |
2 | Masa de cel puțin 14 tone, | 0 | 0 | |
3 | Masa de cel puțin 16 tone, | 0 | 0 | |
4 | Masa de cel puțin 18 tone, | 71 | 163 | |
5 | Masa de cel puțin 20 tone, | 163 | 381 | |
6 | Masa de cel puțin 22 tone, | 381 | 493 | |
7 | Masa de cel puțin 23 tone, | 493 | 889 | |
8 | Masa de cel puțin 25 tone, | 889 | 1560 | |
9 | Masa de cel puțin 28 tone | 889 | 1560 | |
II | 2 + 2 axe | |||
1 | Masa de cel puțin 23 tone, | 152 | 356 | |
2 | Masa de cel puțin 25 tone, | 356 | 584 | |
3 | Masa de cel puțin 26 tone, | 584 | 859 | |
4 | Masa de cel puțin 28 tone, | 859 | 1036 | |
5 | Masa de cel puțin 29 tone, | 1036 | 1702 | |
6 | Masa de cel puțin 31 tone, | 1702 | 2362 | |
7 | Masa de cel puțin 33 tone, | 2362 | 3587 | |
8 | Masa de cel puțin 36 tone, | 2362 | 3587 | |
9 | Masa de cel puțin 38 tone | 2362 | 3587 | |
III | 2 + 3 axe | |||
1 | Masa de cel puțin 36 tone, | 1880 | 2617 | |
2 | Masa de cel puțin 38 tone, | 2617 | 3556 | |
3 | Masa de cel puțin 40 tone | 2617 | 3556 | |
IV | 3 + 2 axe | |||
1 | Masa de cel puțin 36 tone, | 1661 | 2307 | |
2 | Masa de cel puțin 38 tone, | 2307 | 3191 | |
3 | Masa de cel puțin 40 tone, | 3191 | 4720 | |
4 | Masa de cel puțin 44 tone | 3191 | 4720 | |
V | 3 + 3 axe | |||
1 | Masa de cel puțin 36 tone, | 945 | 1143 | |
2 | Masa de cel puțin 38 tone, | 1143 | 1707 | |
3 | Masa de cel puțin 40 tone, | 1707 | 2718 | |
4 | Masa de cel puțin 44 tone | 1707 | 2718 | |
(7) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (6), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor :
Valori pentru anul 2026
Masa totală maximă autorizată | Impozit- lei - |
a) Până la 1 tonă, inclusive | 15 |
b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone | 54 |
c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone | 80 |
d) Peste 5 tone | 102 |
(8) În înţelesul prezentului articol, capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document similar.
Art.17. Declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport
(1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport.
(3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data eliberării cărţii de identitate a vehiculului (CIV) de către Registrul Auto Român şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.
(4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(5) În cazul oricărei situaţii care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale cu privire la mijlocul de transport la organul fiscal local pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile, inclusiv, de la modificarea survenită, şi datorează impozitul pe mijloacele de transport stabilit în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(6) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locatar începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii contractului de leasing financiar, până la sfârşitul anului în cursul căruia încetează contractul de leasing financiar;
b) locatarul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă se înregistrează mijlocul de transport, în termen de 30 de zile de la data procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatarului, însoţită de o copie a acestor documente;
c) la încetarea contractului de leasing, atât locatarul, cât şi locatorul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la consiliul local competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului, însoţită de o copie a acestor documente.
(7) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport.
(8) Operatorii economici, comercianţi auto sau societăţi de leasing, care înregistrează ca stoc de marfă mijloace de transport, cumpărate de la persoane fizice din România şi înmatriculate pe numele acestora, au obligaţia să radieze din evidenţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) mijloacele de transport de pe numele foştilor proprietari.
(9) Actul de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport se poate încheia şi în formă electronică şi semna cu semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, între persoane care au domiciliul fiscal în România şi se comunică electronic organului fiscal local de la domiciliul persoanei care înstrăinează, organului fiscal local de la domiciliul persoanei care dobândeşte şi organului competent privind radierea/înregistrarea/înmatricularea mijlocului de transport, în scopul radierii/înregistrării/înmatriculării, de către persoana care înstrăinează, de către persoana care dobândeşte sau de către persoana împuternicită, după caz.
(10) Organul fiscal local de la domiciliul persoanei care înstrăinează mijlocul de transport transmite electronic persoanei care înstrăinează şi persoanei care dobândeşte sau, după caz, persoanei împuternicite, respectiv organului fiscal local de la domiciliul dobânditorului, exemplarul actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport încheiat în formă electronică, completat şi semnat cu semnătură electronică, conform prevederilor legale în vigoare.
În situaţia în care organul fiscal local nu deţine semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, documentul completat se transmite sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul».
(11) Organul fiscal local de la domiciliul persoanei care dobândeşte mijlocul de transport completează exemplarul actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport încheiat în formă electronică, conform prevederilor în vigoare, pe care îl transmite electronic persoanelor prevăzute la alin. (9), semnat cu semnătura electronică.
În situaţia în care organul fiscal local nu deţine semnătură electronică în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, republicată, cu completările ulterioare, documentul completat se transmite sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul».
(12) Persoana care dobândeşte/înstrăinează mijlocul de transport sau persoana împuternicită, după caz, transmite electronic un exemplar completat conform alin. (10) şi (11) organului competent privind înmatricularea/înregistrarea/ radierea mijloacelor de transport. Orice alte documente necesare şi obligatorii, cu excepţia actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit în formă electronică şi semnat cu semnătură electronică, se pot depune pe suport hârtie sau electronic conform procedurilor stabilite de organul competent.
(13) Actul de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit, în format electronic, potrivit alin. (9) se utilizează de către:
a) persoana care înstrăinează;
b) persoana care dobândeşte;
c) organele fiscale locale competente;
d) organul competent privind înmatricularea/înregistrarea/ radierea mijloacelor de transport.
(14) Orice alte acte, cu excepţia actului de înstrăinare-dobândire a mijloacelor de transport întocmit în formă electronică şi semnat cu semnătură electronică, solicitate de organele fiscale locale pentru scoaterea din evidenţa fiscală a bunului, respectiv înregistrarea fiscală a acestuia, se pot depune şi electronic la acestea, sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul» însuşită de către vânzător sau de cumpărător şi semnate cu semnătură electronică de către contr ibuabilul care declară.
(15) Actul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, întocmit în forma prevăzută la alin. (9), încheiat între persoane cu domiciliul fiscal în România şi persoane care nu au domiciliul fiscal în România, se comunică electronic de către persoana care l-a înstrăinat către autorităţile implicate în procedura de scoatere din evidenţa fiscală a bunului. Prevederile alin. (10) şi (11) se aplică în mod corespunzător.
(16) În cazul unei hotărâri judecătoreşti care consfinţeşte faptul că o persoană a pierdut dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport, aceasta se poate depune la organul fiscal local în formă electronică sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea letrică «Conform cu originalul» şi semnată electronic în conformitate cu alin. (9) de către contribuabil.
Art.18. Plata impozitului
(1) Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de 10%.
(3) Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.
CAPITOLUL IV
Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor
Art.19. Reguli generale
Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, un aviz sau o autorizaţie menţionată în prezentul capitol trebuie să plătească o taxă la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară.
Art.20. Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize şi autorizaţii
(1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită conform tabelului următor:
Suprafața pentru care se obține certificatul de urbanism | - lei - |
a) până la 150 m2, inclusiv | 6 |
b) între 151 și 250 m2, inclusiv | 7 |
c) între 251 și 500 m2, inclusiv | 9 |
d) între 501 și 750 m2, inclusiv | 12 |
e) între 751 și 1.000 m2, inclusiv | 14 |
f) peste 1.000 m2 | 14 + 0,01 lei/m2, |
(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită conform alin. (1).
(3) Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale.
(4) Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judeţean se stabileşte de consiliul local în sumă de 15 lei.
(5) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire rezidenţială sau clădire-anexă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii.
(6) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru alte construcţii decât cele menţionate la alin. (5) este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie, inclusiv valoarea instalaţiilor aferente.
(7) Pentru taxele prevăzute la alin. (5) şi (6) stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcţie se aplică următoarele reguli:
a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana care solicită autorizaţia şi se plăteşte înainte de emiterea acesteia;
b) pentru taxa prevăzută la alin. (5), valoarea reală a lucrărilor de construcţie nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art.3;
c) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale;
d) până în cea de-a 15-a zi, inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie;
e) până în cea de-a 15-a zi, inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a comunicat valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice diferenţă de taxă datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice diferenţă de taxă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale.
(8) Taxa pentru prelungirea unei autorizaţii de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale.
(9) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri, aferentă părţii desfiinţate.
(10) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecţiune şi explorare şi se calculează prin înmulţirea numărului de metri pătraţi de teren ce vor fi efectiv afectaţi la suprafaţa solului de foraje şi excavări cu o valoare de 15 lei.
(11) În termen de 30 de zile de la finalizarea fazelor de cercetare şi prospectare, contribuabilii au obligaţia să declare suprafaţa efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în cazul în care aceasta diferă de cea pentru care a fost emisă anterior o autorizaţie, taxa aferentă se regularizează astfel încât să reflecte suprafaţa efectiv afectată.
(12) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier.
(13) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie.
(14) Taxa pentru autorizarea amplasării de chioşcuri, containere, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame situate pe căile şi în spaţiile publice este de 8 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie.
(15) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se stabileşte de consiliul local şi este de 13 lei pentru fiecare racord.
(16) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de către consiliul local în sumă de 9 lei.
Art.21. Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unor activităţi
- Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare se stabileşte de consiliul local şi este de 20 lei.
(2) Taxa pentru eliberarea/vizarea autorizației/acordului pentru desfășurarea unei activităși economice este de 100 lei.
(3) Taxele pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol se stabilesc de către consiliile locale şi sunt de 80 lei.
(4) Persoanele a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561 - Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, datorează bugetului local al oraşului Baia de Aramă o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea acestor activităţi, în funcţie de suprafaţa aferentă activităţilor respective, în sumă de:
a) până la 1.576 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 mp, inclusiv;
b) până la 6.298 lei pentru o suprafaţă mai mare de 500 mp.
(5) Autorizaţia privind desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (3), în cazul în care persoana îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui rază de competenţă se află sediul sau punctul de lucru.
Art.22. Scutiri
(1) Sunt scutite de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor următoarele:
a) certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt veterani de război, văduve de război sau văduve nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) certificatele, avizele şi autorizaţiile ai căror beneficiari sunt persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
c) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lăcaşuri de cult sau construcţii-anexă;
d) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului;
e) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lucrările de interes public naţional, judeţean sau local;
f) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie publică;
g) autorizaţiile de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii;
h) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie sau o unitate care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului;
i) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o fundaţie înfiinţată prin testament, constituită conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
j) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o organizaţie care are ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;
k) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, în cazul unei calamităţi naturale.
(2) Consiliul local al orașului Baia de Aramă hotărăște să acorde scutirea sau reducerea taxei pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor pentru:
a) lucrări de întreţinere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a monumentelor istorice astfel cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, datorate de proprietarii persoane fizice care realizează, integral sau parţial, aceste lucrări pe cheltuială proprie;
b) lucrări destinate păstrării integrităţii fizice şi a cadrului construit sau natural al monumentelor istorice definite în Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, finanţate de proprietarii imobilelor din zona de protecţie a monumentelor istorice, în concordanţă cu reglementările cuprinse în documentaţiile de urbanism întocmite potrivit legii;
c) lucrări executate în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) lucrări executate în zone de regenerare urbană, delimitate în condiţiile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, lucrări în care se desfăşoară operaţiuni de regenerare urbană coordonate de administraţia locală, în perioada derulării operaţiunilor respective.
CAPITOLUL V
Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate
Art.23. Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate
(1) Orice persoană care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană datorează plata taxei prevăzute în prezentul articol, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.
(2) Publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise şi audiovizuale, în sensul prezentului articol, corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea realizată prin ziare şi alte tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi internet.
(3) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate, se plăteşte la bugetul local al orașului Baia de Aramă în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă şi publicitate.
(4) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate.
(5) Cota taxei este de 3%.
(6) Valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate cuprinde orice plată obţinută sau care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată.
(7) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate prevăzută la alin. (1) se declară şi se plăteşte de către prestatorul serviciului de reclamă şi publicitate la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate.
Art.24. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate
(1) Orice persoană care utilizează un panou, un afişaj sau o structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, cu excepţia celei care intră sub incidenţa art. 23, datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al comunei, al oraşului Baia de Aramă, în raza căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă.
(2) Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel:
a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de 38 lei;
b) în cazul oricărui altui panou, afişaj sau oricărei altei structuri de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este de 27 lei.
(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de reclamă şi publicitate.
(4) Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate, datorată aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(5) Persoanele care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate sunt obligate să depună o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data amplasării structurii de afişaj.
Art.25. Scutiri
(1) Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor activităţi economice.
(2) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la art. 24 fiind plătită de această ultimă persoană.
(3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele, panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor.
(4) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulaţie, precum şi alte informaţii de utilitate publică şi educaţionale.
(5) Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor, realizării de reclamă şi publicitate.
CAPITOLUL VI
Impozitul pe spectacole
Art.26. Reguli generale
(1) Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligaţia de a plăti impozitul prevăzut în prezentul capitol, denumit în continuare impozitul pe spectacole.
(2) Impozitul pe spectacole se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale oraș Baia de Aramă în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă.
Art.27. Calculul impozitului
(1) Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
(2) Consiliul local hotărăşte cota de impozit după cum urmează :
a) 2% în cazul unui spectacol de teatru, de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională ;
b) 5% în cazul oricărei altei manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a).
(3) Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.
(4) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligaţia de :
a) a înregistra biletele de intrare şi/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale care îşi exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul ;
b) a anunţa tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum şi în orice alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente ;
c) a preciza tarifele pe biletele de intrare şi/sau abonamente şi de a nu încasa sume care depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente ;
d) a emite un bilet de intrare şi/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori ;
e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, documentele justificative privind calculul şi plata impozitului pe spectacole ;
f) a se conforma oricăror altor cerinţe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
Art.28. Scutiri
Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata impozitului pe spectacole.
Art.29. Plata impozitului
(1) Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.
(2) Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declaraţiei se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
(3) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declaraţiei şi plata la timp a impozitului.
CAPITOLUL VII
Taxe speciale
Art.30. Taxe speciale
(1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii, consiliul local poate adopta taxe speciale.
(2) Domeniile în care consiliul local poate adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum şi cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituţia sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestaţii ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.
Art.31. Scutiri
(1) Autorităţile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor speciale instituite conform art. 30, pentru următoarele persoane fizice sau juridice :
a) veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război ;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
c) instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice;
d) fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural ;
e) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii ;
f) reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.
CAPITOLUL VIII
Alte taxe locale
În anul 2026 se aprobă următoarele taxe ,conform tabelului de mai jos:
Nr crt | Explicatii |
|
1 | Taxa pentru desfacerea de produse care fac obiectul comertului in piete,targuri,in standuri situate de-a lungul drumurilor publice,in parcari sau in alte locuri stabilite prin hotarari ale consiliului local. | 3 lei/mp/zi |
2 | Folosirea meselor acoperite de catre persone fizice | 4 lei/mp/zi |
3 | Folosirea meselor acoperite de catre persone juridice inclusive suprafata ocupata de autoturisme | 7 lei/mp/zi |
4 | Folosirea platourilor neacoperite in scopul vanzarii de animale vii | 3 lei/mp/zi |
5 | Ocuparea locurilor publice pentru vanzarea obiectelor de ocazie | 4 lei/mp/zi |
6 | Folosirea meselor din hala de carne | 13 lei/mp/zi |
7 | Parcarea ocazionala a mijloacelor de transport in locuri special amenajate | 2 leu/mp/zi-pentru autoturisme |
7 lei/mp/zi pentru autobuze, autocamioane, microbuze | ||
8 | Parcarea curenta a vehiculelor | 150 lei/an/vehicul |
9 | Depozitarea de materiale in locuri publice | 15 lei/mp/zi |
10 | Pentru realizarea unor lucrari | 17 lei/mp/zi |
11 | Accesul in parcuri,targuri,balciuri,la standuri ,expozitii,locuri de agreement | 10 lei/persoana |
12 | Ocuparea locurilor publice cu constructii provizorii autorizate in conditiile legii | 5 lei/mp/zi |
13 | Taxa pentru oficierea unei casatori | 150 lei in ziua de sambata a saptamanii; 200 lei in ziua de duminica |
14 | Taxa eliberare certificate fiscal | 10 lei in regim normal 20 lei in regim de urgenta |
15 | Taxe eliberare in regim de urgent a adeverintelor de la Registrul agricol | 10 lei/adeverinta |
16 | Taxa deschidere procedura succesorala | 20 lei,in regim normal; 40 lei in regim de urgenta |
17 | Taxa de eliberare copii Xerox in baza legii 544/2001 | 6 lei, in regim normal; 12 lei in regim de urgenta |
18 | Taxa de eliberare copii Xerox, altele decat cele mentionate mai sus | 5 lei in regim normal; 10 ei in regim de urgenta |
19 | Taxe eliberare extras plan parcelar | 15 lei in regim normal; 25 lei in regim de urgenta |
20 | Taxa statie taxi | 35 lei /autoturism/luna |
21 | Taxa pentru iluminat public | 0 |
22 | Taxa acces libera trecere in zone restrictionate | 200 lei/an/auto |
23 | Taxa indeplinire procedura de divort pe cale amiabila | 600 lei |
24 | Taxa de transit pentru autovehicule de transport marfa | 10 lei/tona |
25 | Tarif functionare buldoexcavator | 250 lei/ora |
26 | Tarif functionare tractor | 150 lei/ora |
27 | Tarif functionare motocositoare | 25 lei/ora |
28 | Tarif functionare nacelă/camioneta | 150 lei/ora |
29 | Tarif inchiriere Camin Marasesti | 220 lei/zi |
30 | Tarif inchiriere Casa de Cultura | 800 lei/zi |
31 | Taxa eliberare Certificat de atestare a edificarii constructiei (Anexa 17) | 150 lei in regim normal 200 lei in regim de urgenta |
32 | Taxa eliberare certificate atestare ca petentul este cunoscut ca proprietar (Anexa 1) | 100 lei in regim normal 150 lei in regim de urgenta |
|
|
|
33 | Taxa eliberare process verbal de identificare a imobilului (Anexa 2) | 100 lei in regim normal 150 lei in regim de urgent |
34 | Eliberarea de documente din arhiva unitatii | 50 lei /document in regim normal 100 lei / document in regim de urgent |
Art. 32 Sancţiuni
(1) Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(2) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni :
a) depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 7 alin. (2), (6), (7), alin. (10) lit. c), alin. (12) şi (13), art. 12 alin. (2), (5), alin. (7) lit. c), alin. (9) şi (10), art. 17 alin. (2), (4), (5) şi alin. (6) lit. b) şi c), art. 20 alin. (7) lit. c), alin. (11), art. 24 alin. (5) şi art. 28 alin. (2);
b) nedepunerea declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 7 alin. (2), (6), (7), alin. (10) lit. c), alin. (12) şi (13), art. 12 alin. (2), (5) şi alin. (7) lit. c), alin. (9) şi (10), art. 17 alin. (2), (4), (5) şi alin. (6) lit. b) şi c), art. 20 alin. (7) lit. c), alin. (11), art. 24 alin. (5) şi art. 28 alin. (2).
(3) Contravenţia prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 109 lei la 434 lei, iar cele de la alin. (2) lit. b) cu amendă de la 434 lei la 1078 lei.
(4) Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 504 lei 2452 lei.
(4^1) Necomunicarea informaţiilor şi a documentelor de natura celor prevăzute la art. 33 alin. (12) în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii solicitării constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 528 la 2640 lei.
(5) În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se majorează cu 300%.
(6) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi persoane împuternicite din cadrul autorităţii administraţiei publice locale.
(7) Contravențiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau in termen de cel mult 15zile de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.
Art.33. Implicaţii bugetare ale impozitelor şi taxelor locale
(1) Impozitele şi taxele locale, majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente acestora constituie integral venituri la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Impozitul pe clădiri, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată clădirea respectivă.
(3) Impozitul pe teren, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul respectiv.
(4) Cu excepţiile prevăzute la alin. (5), impozitul pe mijlocul de transport, majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia trebuie înmatriculat sau înregistrat mijlocul de transport respectiv.
(5) Veniturile provenite din impozitul pe mijlocul de transport stabilit în concordanţă cu prevederile art. 16 alin. (5) şi (6), majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente se pot utiliza exclusiv pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a drumurilor locale şi judeţene, din care 60% constituie venituri la bugetul local şi 40% constituie venituri la bugetul judeţean.
(6) Taxele locale prevăzute la cap. IV din prezentul titlu constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunelor şi de 50% la bugetul local al consiliului judeţean.
(7) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat afişajul, panoul sau structura pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate.
(8) Impozitul pe spectacole, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă.
(9) Celelalte taxe locale prevăzute la art. 31, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat locul public sau echipamentul respectiv ori unde trebuie înmatriculat vehiculul lent.
(10) Constituie venit la bugetul local sumele provenite din :
a) majorările pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale ;
b) taxele judiciare de timbru şi alte taxe de timbru prevăzute de lege ;
(12) În vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare pentru regimul permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil au obligaţia furnizării acestora fără plată.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mădălin-Daniel BĂLĂNESCU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI BAIA DE ARAMĂ,
Victor-Sabin CURELEA