Nr. 7345/31.01.2023
Prin adresa nr. 2023/DIB/26.10.2022, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ne-a comunicat faptul că, începând cu luna aprilie, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială au demarat proiectul ,,HUB de Servicii MMSS SII MMSS", cod MySMIS 130963, a cărui perioadă de implementare este de 32 luni, respectiv aprilie 2021 - decembrie 2023, prin aceiași adresă solicitându-se aprobarea încheierii unui protocol de colaborare cu unitatea administrativ teritorială pentru implementarea proiectului.
Proiectul este finanțat atât din fonduri externe nerambursabile, cât și de la bugetul de stat, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014 - 2020 și urmărește crearea unui sistem informatic integrat în domeniul asistenței sociale și domeniile conexe, precum și îmbunătățirea activităților serviciilor publice de asistență socială de la nivelul UAT - urilor.
Precizez faptul că în situația acestui proiect de hotărâre sunt incidente următoarele prevederi legale:
a) prevederile art. 7^1, alin. (1) și art. 112, alin. (1) și alin. (2), lit. b) din Legea nr. 292 din 2011 a asistenței sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
b) prevederile Legii nr. 197 din 2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
c) prevederile Hotărârii Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea Regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările şi completările ulterioare;
d) prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7), lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 136, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, am procedat la inițierea proiectului de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT oraș Baia de Aramă pentru implementarea proiectului ,,HUB de Servicii MMSS SII MMSS", cod MySMIS 130963, pe care îl supun analizei și aprobării Consiliului Local al orașului Baia de Aramă.
Primar,
Ilie Ion TUDORESCU