ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 28 din 11.05.2021

 REGULAMENTUL DE INSTITUIRE, STABILIRE, APLICARE, ÎNCASARE ŞI ADMINISTRARE A TAXEI SPECIALE DE SALUBRIZARE  ÎN COMUNA BĂIȚA , JUD.HUNEDOARA    Art. 1.  (1) Prezentul regulament  prevede modul de instituire, stabilire, aplicare, încasare şi administrare a taxei speciale de salubrizare în comuna Băița, pentru utilizatorii casnici și non-casnici, persoane fizice și persoane juridice, beneficiari ai serviciului de salubrizare care nu au încheiat contract de salubrizare.              (2) Taxa specială de salubrizare va fi datorată de beneficiarii serviciului de salubrizare pentru activitatea de colectare, transport, sortare și depozitare a deşeurilor municipale/menajere, care nu au încheiat contract de prestării servicii de salubrizare valabil, precum şi de către persoanele care nu sunt declarate în contractele încheiate cu operatorul de salubritate, pentru fiecare imobil. Art. 2. Beneficiarii serviciului public de salubrizare pentru care se instituie taxa specială de salubrizare sunt persoanele fizice și juridice care nu au încheiat contract de prestări servicii, precum și pentru persoanele fizice care nu sunt declarate în contractele încheiate cu operatorul serviciului public de salubrizare in municipiul Brad. Art. 3. (1) În vederea identificării persoanelor fizice și juridice, beneficiare ale serviciului public de salubrizare, care nu deţin contract de salubritate valabil, cat si a persoanelor fizice care nu sunt declarate in contractele existente, operatorul serviciului și autoritatea administrație publice locale vor face controale comune în vederea identificării persoanelor fizice și juridice fără contract.              (2) După identificarea persoanelor fizice și juridice menţionate la alineatul (1), operatorul serviciului va proceda la Notificarea în scris a acestora în vederea încheierii contractului. În cazul în care persoanele notificate nu se prezintă în termen de maxim 15 zile de la data comunicării acesteia, in vederea semnării contractului, ori refuză semnarea acestuia, operatorul de salubritate va comunica Serviciului de gospodărie comunală a comunei Băița, până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, lista cu persoanele care nu au perfectat contracte, datele de identificare ale acestora și dovada comunicării notificărilor, precum și persoanele care nu sunt declarate în contractele încheiate, precum şi datele de identificare ale acestora, în vederea demarării procedurii prevăzute în prezentul Regulament pentru aplicarea taxei speciale de salubrizare, pentru actualizarea bazei de date. Art. 4. Notificarea trebuie să cuprindă: - datele de identificare ale persoanei notificate; - baza legală a solicitării; - scopul solicitării - încheierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare; - locul unde utilizatorul are obligaţia să se prezinte pentru încheierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare - sediul operatorului de salubritate;    - termenul în care utilizatorul trebuie să se prezinte pentru încheierea contractului de prestare a serviciului de salubrizare - maxim 15 de zile;  - documentele pe care utilizatorul este obligat să le prezinte; - numele şi semnătura olografă a persoanelor împuternicite de operatorul de salubritate.  Art. 5. (1) După primirea listei cu persoanele care au fost notificate potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) și care nu au perfectat contracte, de la operator, Serviciului de gospodărie comunală a comunei Băița va emite o Înștiințare către utilizatori (conform Anexei nr. 1 la prezentul Regulament) privind obligativitatea depunerii de către aceştia la Compartimentul Taxe și Impozite Locale - impunere, constatare, control a Declaraţiei privind taxa specială de salubrizare. În termen de 10 zile de la primirea Înștiințării, aceştia trebuie să se prezinte la sediul Primăriei comunei Băița în vederea depunerii acestei Declaraţii. Declaraţia privind taxa specială de salubrizare (conform anexelor nr. 2 şi nr. 3 la prezentul Regulament) va cuprinde numărul total de persoane care locuiesc la acea adresă (pentru persoane fizice) sau cantitatea de deşeuri produsă lunar (pentru persoane juridice). Declaraţia va fi completată de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, pentru imobile proprietatea persoanelor fizice sau juridice. Pentru imobile aflate in proprietatea statului obligaţia depunerii declaraţiei si plata taxei speciale revin chiriaşului.          (2) Taxa specială de salubrizare se impune începând cu data de 1 a lunii următoare identificării utilizatorilor si finalizării documentaţiei complete.            (3) În cazul în care persoanele fizice și juridice nu depun declarația conform prevederilor alin. (1), taxa specială de salubrizare se va impune și aplica din oficiu.  Art. 6. (1) Compartimentul Buget-Contabilitate și Compartimentul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei comunei Băița instituie taxa specială de salubrizare pe baza deciziilor de impunere, conform art. 95 din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările şi completările ulterioare, emise în baza declaraţiilor depuse ori din oficiu, în condiţiile stabilite prin legislaţia în vigoare aplicabilă în domeniul taxelor și impozitelor locale.             (2) În cazul imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice care sunt închiriate persoanelor juridice, taxa se datorează de către proprietar la nivelul stabilit pentru persoanele juridice.            (3) În caz de deces al titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, obligația de: depunere a declaraţiei de impunere și de plată a taxei revine moștenitorului/moștenitorilor de drept.             (4) În cazul în care intervin modificări în datele prevăzute in Declaraţia de impunere depusa, cel in drept, va depune o declaraţie rectificativă în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificărilor respective, urmând ca modificarea taxei speciale de salubrizare sa se efectueze începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii declaraţiei rectificative. La declaraţie se vor anexa orice documente justificative, care atesta situaţia respectivă. Art. 7. (1) In cazul impunerii din oficiu, la stabilirea taxei speciale de salubrizare datorate de persoane fizice, se vor lua în calcul numărul de persoane rezultat ca urmare a controlului comun efectuat de operator și de către autoritatea administrației publice locale.             (2) In cazul persoanelor juridice (utilizatori noncasnici) la care impunerea se face din oficiu, se va aplica taxa specială de salubrizare, pentru o cantitate de 5 mc/lună (1,75 tone).          (3) Impunerea se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a expirat termenul de 15 zile de la data comunicării înștiințărilor transmise de Compartimentul Buget-Contabilitate și compartimentul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei comunei Băița. Art. 8. Taxa specială va fi datorată retroactiv pentru perioada de când persoanele fizice și juridice au fost depistate fără contract. Art. 9. În cazul în care beneficiarii serviciilor publice de salubritate, persoane fizice sau juridice, încheie contracte de prestări servicii cu operatorul serviciului, ulterior stabilirii obligaţiei de plată a taxei speciale de salubritate, taxa specială încetează în ultima zi a lunii în care s-a perfectat contractul, pe baza înștiințării primite din partea operatorului serviciului public de salubritate. Art. 10. (1) Taxa specială de salubrizare se plăteşte lunar și se achită până la data de 25 a lunii următoare. Plata taxei special de salubrizare, se poate face prin toate mijloacele puse la dispoziție de către autoritatea administrației publice locale.              (2) Pentru neplata la termenul scadent a taxei speciale de salubrizare se vor aplica prevederile legale în vigoare cu privire la întârzierile la plată.                (3) Pentru recuperarea sumelor datorate cu titlu de taxa speciala de salubrizare se aplică măsurile de executare silită cu cheltuielile aferente prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind codul de procedura fiscală, cu modificările si completările ulterioare. Art. 11. (1) Responsabilitatea  urmăririi și încasării taxei speciale de salubrizare, controlul, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revine Compartimentul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei comunei Băița.               (2) Sumele încasate din taxa specială de salubrizare se fac venit la bugetul local al comunei Băița.               (3) Anexele nr. 1 – nr. 3 fac parte integrantă din prezentul Regulament.                PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ                                     Contrasemnează pentru legalitate            Consilier Stahie Petru                                                 SECRETAR GENERAL AL UAT,                                                                                                                                   Clej Olga                                    Anexa nr. 1 la Regulament       Primăria comunei Băița     ÎNȘTIINȚARE privind obligativitatea depunerii Declaraţiei privind taxa specială de salubrizare        Către,                                         persoana fizică/persoana juridică   Numele și prenumele/denumirea ............................................................................... ........................................................................................................................................Domiciliul/sediul:ROMANIA/.......................................judeţul...................................., municipiul/orașul/comuna ..............................................satul...............................str..................................................nr..........bl................sc..........et.......ap................................ În conformitate cu prevederile H.C.L. nr _____/ _________ privind instituirea taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici și non-casnici beneficiari ai serviciului de salubrizare care nu au încheiat contract de salubrizare și aprobarea Regulamentului de instituire, stabilire, aplicare, încasare şi administrare a taxei speciale de salubrizare în comuna Băița, în baza de date a Comunei Băița figurează un număr de _________ persoane. Vă aducem la cunoştinţă că în termen de 10 zile de la primirea prezentei, aveţi obligaţia să depuneţi la Compartimentul Impozite și Impozite Locale din cadrul Primăriei comunei Băița ”Declaraţia de stabilire a taxei speciale de salubrizare”. Nerespectarea acestor prevederi conduce la impunerea din oficiu a taxei speciale de salubrizare pentru numărul de persoane menţionat mai sus.       PRIMAR ,                                                         Damian DINIȘ                                                                                                          Întocmit, Compartimentul Impozite și Impozite Locale                      Anexa nr. 2 la Regulament  Primăria comunei Băița     D E C L A R A Ţ I E                       privind taxa speciala de salubrizare pentru persoanele fizice    Subsemnatul (a)............................................................................................................. CNP........................................., domiciliat (ă) în localitatea...................................., str.................................................., nr........, bloc............, sc.............., ap..............., județul Hunedoara, proprietar al imobilului situat în comuna Băița, sat ..............................., nr...... , județul Hunedoara, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privitoare la declararea necorespunzătoare a adevărului făcută în fața autorităților de stat și publice, declar pe proprie răspundere că în imobilul mai sus menţionat locuiesc .............1 persoane și că dețin/nu deţin alte proprietăţi 2 in comuna Băița. Totalul de_persoane menţionate mai sus este compus din:număr membri familie...................alte persoane....................   BĂIȚA,                                                                                              Semnătură, Data…….. /……../ ..........               1.  se va menţiona numărul de persoane care locuiesc la adresa declarata  2. pentru fiecare proprietate se va completa cate o declaraţie     În cazul în care intervin modificări în datele prevăzute în declaraţie, se va depune o declaraţie rectificativă, în termen de 30 zile de la data apariţiei modificărilor respective.         Anexa nr. 3 la Regulament                                    Primăria comunei Băița      D E C L A R A Ţ I E                     privind taxa speciala de salubrizare pentru persoanele juridice    Date de identificare ale societăţii:CUI............................................... Denumire...........................................Sediu..........................................Judeţ............................. Localitate.................................str.....................................nr...................bl...................ap........... Cod postal........................... având punct(e) de lucru in comuna Băița………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….Cont bancar............................................................... Banca.................................................. .....................                                                                                  Administrator,                                                                                            Data            ___________           În cazul in care intervin modificări în datele prevăzute în declaraţie, se va depune o declaraţie rectificativă, în termen de 30 zile de la data apariţiei modificărilor respective.