Art.1 - Se împuterniceste/mandatează domnul Cornel MIHU- având funcţia de primar al comunei Balaciu și reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale comuna Balaciu în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul A.D.I. ECOO 2009 , să voteze favorabil în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 cu sediul in municipiul Slobozia, str.Vasile Alecsandri, nr.14, judet Ialomita, identificata prin C.I.F.: RO26165517, pentru a exercita, in numele si pe seama comunei Balaciu , calitatea de autoritate publică tutelară în raport cu operatorul regional S.C. ADI ECOO S.R.L., cu sediul în str.Vasile Alecsandri, nr.14, municipiul Slobozia, judet Ialomita, identificata prin C.F.: RO 28213025 si inregistrat la Registrul Comertului sub nr.J21/112/2011, conform art.27 alin.(3) din Legea nr.51 / 2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.2 - (1) In baza mandatului acordat, conform art.1 din prezenta hotarare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009, exercita atributiile de autoritate publica tutelara prevazute de art.3 alin.(1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanta corporative cu modificarile si completarile ulterioare, in numele si pe seama comunei Balaciu pentru operatorul regional S.C. ADI ECOO S.R.L., operator caruia i s-a delegat gestiunea serviciului public de salubrizare a deseurilor municipale in judetul Ialomita prin Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a deseurilor municipal in judetul Ialomita nr.14/10.03.2022, dupa cum urmeaza:
a) stabilirea de obiective pe termen lung, care acoperă o perioadă de cel puţin 4 ani, şi includerea acestora în scrisorile de aşteptări, care vor fi publicate pe pagina de internet proprie, precum şi transmiterea documentaţiei relevante către AMEPIP în termenele stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în legislaţia secundară;
b) notificarea AMEPIP cu privire la necesitatea declanşării procedurii de selecţie şi numire a administratorilor şi directorilor, precum şi a revocării acestora;
c) organizarea procedurii de selecţie, selectarea şi nominalizarea candidaţilor pentru funcţiile de administrator al întreprinderii publice; transmiterea rapoartelor către AMEPIP în termen de 3 zile de la finalizarea procedurii;
d) negocierea indicatorilor-cheie de performanţă ai administratorilor, transmiterea acestora către AMEPIP pentru avizare din punct de vedere al încadrării în nivelul minim şi aprobarea lor de către adunarea generală a acţionarilor;
e) încheierea contractelor de mandat cu administratorii întreprinderii publice, direct sau prin adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor, după caz, şi transmiterea acestora către AMEPIP;
f) adoptarea deciziilor privind înstrăinarea participaţiilor la întreprinderile publice aflate sub controlul său direct sau indirect, precum şi listarea pe pieţele reglementate, cu informarea prealabilă a Guvernului;
g) adoptarea deciziilor privind achiziţia de participaţii la alte întreprinderi, direct sau de către întreprinderile publice aflate sub controlul său direct sau indirect, cu informarea prealabilă a Guvernului;
h) monitorizarea şi evaluarea îndeplinirii indicatorilor-cheie de performanţă incluşi în contractele de mandat şi transmiterea acestor informaţii către AMEPIP;
i) întocmirea şi publicarea listei administratorilor şi directorilor aflaţi în funcţie în întreprinderile publice aflate sub controlul autorităţii publice tutelare şi comunicarea acesteia către AMEPIP;
j) aplicarea criteriilor de integritate pentru administratorii şi directorii întreprinderilor publice aflate sub controlul său direct sau indirect;
k) orice alte atribuţii stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, prin legi speciale şi prin legislaţia secundară.
(2) Mandatul acordat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 pentru exercitarea atributiilor de autoritate publica tutelara prevazuta la art.3 lit.a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanta corporative cu modificarile si completarile ulterioare, este conditionat de furnizarea tuturor informatiilor necesare intocmirii scrisorii de asteptare de catre Consiliul Judetean Ialomita.
Art.3 - Primarul comunei Balaciu şi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4 – Prezenta hotărâre, prin grija Secretarului general al comunei Balaciu, în termenul prevăzut de lege:
a) se înregistrează în Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative;
b) se comunică Prefectului judeţului Ialomiţa;
c) se comunică primarului comunei, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECOO 2009”, în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect;
d) se aduce la cunoştinţă publică,în condiţiile legii, prin depunere la Monitorul Oficial Local al comunei Balaciu, în format electronic, pe pagina de internet https://emol.ro/balaciu-il/registru-hcl/ ,în subeticheta Hotărâri ale autorității deliberative.