Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 55 / 15.10.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Balaciu nr.13 din 27.03.2025 privind aprobarea bugetului local al comunei Balaciu şi al activităţilor autofinanţate,finanţate integral din venituri proprii, pe anul 2025 , cu modificările ulterioare

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al comunei Balaciu

Comuna Balaciu

Proiect de hotărâre

Nr. 55 din 15.10.2025

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Balaciu nr.13 din 27.03.2025 privind aprobarea bugetului local al comunei Balaciu şi al activităţilor autofinanţate,finanţate integral din venituri proprii, pe anul 2025 , cu modificările ulterioare

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile 120 si 121 alin.(1) şi (2) din Constituţia României, republicată;       
  2. prevederile art.8 şi 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15.10.1985, ratificată prin Legea nr.199/1997 ;
  1. dispoziţiile art.3,art.87.art.96 alin.(1-3), art.106 alin.(1) , art.129 alin. (4) lit. a) raportat la alin.2 lit.b), ale art.140 alin.(1),art.154 alin.(1), art.197,art.198 , art.240 alin.(1) art. 243 alin. (1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi d) din anexa nr. 1 la aceasta;
  1. art.2 alin.(2 -5), art.3 alin.1 ,art.14 alin.7, art.19,art.20 alin.1 lit.a) , art .25 ,art.26 alin.(4), art.36 , şi art.58 alin.(1) lit.a) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale,cu modificările şi completările ulterioare;
  2. prevederile Capitolului I-Secţiunea a 2-a ,, Dispoziţii referitoare la bugetele locale pe anul 2025,, din Legea nr.9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025;

Ținând cont de:

  1. prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. dispoziţiile Hotărârii Consiliului local Balaciu nr.40 din 29.08. 2025 privind alegerea preşedintelui de şedinţă;

     c)     faptul că proiectul acestei hotărâri a fost înregistrat în Registrul pentru evidenţa proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative cu nr.55             din 15.10.2025;

     d)    avizul consultativ  nr.6936 din 27.10.2025 al comisiei de buget-finante, administrarea domeniului public şi privat; 

      e)   avizul consultativ nr.6932 din 27.10.2025 al comisiei pentru activ. social-culturale,muncă şi protectie socială; 

      f)    avizul consultativ nr.6940 din 27.10.2025 al comisiei pentru administratie publică locală,juridică şi de disciplină;

   g)     raportul nr.3793 din 28.10.2025 al compartimentului funcţional buget,programe-prognoze,contabilitate din cadrul aparatului de specialitate             al primarului;

     h)  avizul de legalitate al secretarului comunei nr.3673 din 15.10.2025 ; 

Luând act de:

  1. referatul primarului de aprobare a proiectului de hotarăre, ce a fost înregistrat sub  nr.55  din  15.10.2025;
  2. Adresa Administratiei Judeteane a Finantelor Publice Ialomita nr. ILG-STZ/ 22615/06.10.2025 prin care s-au suplimentat sumele defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor.
  3. Adresa Administratiei Judeteane a Finantelor Publice Ialomita nr. ILG-STZ 22808/09.10.2025 cu privire la bugetul de stat pe anul 2025 prin care s-au suplimentat sumele alocate din cota de 14% pentru echilibrare si  sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale 
  4. Adresa Administratiei Judeteane a Finantelor Publice Ialomita nr. ILG-STZ 23257/13.10.2025 prin care s-a diminuat cota defalcata din impozitul pe venit-cota directa de 63%. 
  5. Adresa Administratiei Judeteane a Finantelor Publice Ialomita nr. ILG-STZ 23456/15.10.2025  prin care s-a aprobat repartizarea pe trimestre a sumelelor defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor si a sumelelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.
  6. Referatul compartimentului urbanism, lucrari publice  nr.3692/16.10.2025 prin care se modifica titulatura a doua proiecte trecute in lista de investitii pentru anul 2025.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei balaciu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - I  - Bugetul local al comunei Balaciu pe anul 2025, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Balaciu nr.13 din 27.03.2025,aşa cum a fost modificată prin Hotărârea nr.38 din 31.07.2025, se modifică potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 2 -(1) Alineatul 1 al articolului 1, se modifică si va avea următorul cuprins:

(1) Se aproba bugetul local al comunei Balaciu pe anul 2025 detaliat pe capitole,subcapitole, titluri,articole,alineate si sectiuni la venituri in suma totala de 5.692.000 lei, si la cheltuieli in suma totala de 8.293.700 lei,conform formularului anexa nr.1

           (2) Alineatul 2 al articolului 1, se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2)  Se aproba bugetul sectiunii de functionare pe anul 2025, detaliat pe capitole,titluri,articole de cheltuieli si subcapitole, la venituri in suma totala de 4.667.300 lei si la cheltuieli in suma totala de 4.667.300 lei potrivit formularului anexa nr. 2.

          (3)  Alineatul 3 al articolului 1, se modifică si va avea urmatorul cuprins:

(3)   Se aproba bugetul sectiunii de dezvoltare pe anul 2025, detaliat pe capitole,titluri,articole de cheltuieli si subcapitole, la venituri in suma totala de 1.024.700 lei si la cheltuieli in suma totala de 3.626.400 lei potrivit formularului anexa nr. 3.    

Art. 3 – Art.3, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

          Se aproba modificarea listelor de investitii pentru anul 2025 , in suma de 3.626.400 lei, conform anexei nr.4 si 5.

Art. 4 - Art.4, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

          Se aproba utilizarea sumei de 2.601.700 lei din excedentul anilor precedenti pentru finantarea cheltuielilor de investitiia

Art.5 - Primarul comunei si compartimentele funcţionale din subordinea acestuia vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre

Art.6 - Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.   

Art.7 - Prezenta hotărâre, prin grija secretarului general al comunei Balaciu, în termenul prevăzut de lege:   

a) se înregistrează în Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative;

b) se comunică Prefectului judeţului Ialomiţa;

c) se comunică primarului comunei,compartimentului buget,programe-prognoze,contabilitate, în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect;

d) se aduce la cunoştinţă publică,în condiţiile legii, prin depunere la Monitorul Oficial Local al comunei Balaciu, în format electronic, pe pagina de internet https://emol.ro/balaciu-il/registru-hcl/ ,în subeticheta Hotărâri ale autorității deliberative

   

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BALACIU

Cornel MIHU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BALACIU

Alexandru-Viorel TRANDAFIR

Rezultate voturi