Nr. 2 / 11.02.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind consiliu privind aprobarea planului anual de acțiuni și lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă beneficiare de venit minim garantat, pentru anul 2020

Inițiator proiect

Paul COLIS

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Băneasa

Comuna Băneasa

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 2 din 11.02.2020

privind consiliu privind aprobarea planului anual de acțiuni și lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă beneficiare de venit minim garantat, pentru anul 2020

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Băneasa, prin care propune aprobarea planului anual de acţiuni pentru repartizarea orelor de muncă către beneficiarii de ajutor social;
  2. raportul de specialitate al Administratorului public inreg. sub nr. 1203/30.01.2020;
  3. raportul de specialitate al Biroului Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva inregistrat sub nr.1355/04.02.2020;
  4. raportul Compartimentului Monitorizare Si Control Servicii Comunitare De Utilitati Publice, Administrarea Domeniului Public Si Privat înregistrat sub nr. 1356/04.02.2020;
  5. Avizul comisiei de specialitate pentru administraţia publică locală, juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii;
  6. Avizul comisiei de specialitate pentru activităţi economico-financiare ,amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; 
  7. Avizul comisiei de specialitate pentru învăţământ, sănătate şi familie, activităţi social-culturale, culte, protecţia mediului şi turism ;
  8. avizul de legalitate al secretarului general al comunei;

Luând act de:

In conformitate cu prevederile art. 6 alin.(7) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, modificată şi completată prin Legea nr. 276/2010, prevederile art. 28 alin.(3) din H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, prevederile art. 67 alin. (2) și (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei băneasa

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă Planul   anual de acţiuni şi lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, pentru anul 2020, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. 

Art.2. (1) Persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim garantat au obligaţia de a efectua acţiunile şi lucrările de interes local în funcţie de numărul de ore calculate proporţional cu cuantumul ajutorului social.

(2) Orele de muncă se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.

(3) Norma de muncă pe zi este de 8 ore.

Art.3. Compartimentul Monitorizare Si Control Servicii Comunitare De Utilitati Publice, Administrarea Domeniului Public Si Privat din cadrul Primăriei Comunei Băneasa, sub supravegherea viceprimarului comunei Băneasa, va monitoriza S.C. SERVICII EDILITATRE S.R.L. BĂNEASA, care are următoarele obligaţii:

a) să ţină evidenţa efectuării orelor de muncă, într-un registru, în funcţie de repartiţiile transmise de către Biroul de Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva;

b) să întocmească şi să respecte planul de acţiuni, obiectivele şi lucrările de interes local pentru un an calendaristic, în funcţie de: activităţile gospodăreşti edilitare ale comunităţii şi numărul orelor de muncă care trebuie să fie efectuate de beneficiarii ajutorului social;

c) să întocmească situaţia lunară privind persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, precum şi activităţile realizate de aceştia, conform planului de acţiuni şi potrivit modelului din anexa nr.10 la H.G. nr.50/2011;

d) să prezinte semestrial şi anual rapoarte însoţite de situaţii de lucrări cu privire la activităţile desfăşurate cu beneficiarii ajutorului social. 

Art.4Compartimentul Monitorizare Si Control Servicii Comunitare De Utilitati Publice, Administrarea Domeniului Public Si Privat din cadrul Primăriei Comunei Băneasa, prin grija domnului inspector Petcu Cornel, va asigura instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii.

Art.5. Biroul Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva, îşi va asuma îndeplinirea următoarelor obligaţii:

a) să afişeze lunar la loc vizibil planul de acţiuni sau de lucrări de interes local, lista cu beneficiarii de ajutor social, precum şi lista cu persoanele care urmează să efectueze orele de muncă pentru luna în curs;

c) să întocmească situaţia lunară privind persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social în conformitate cu pontajele primite pentru pregătirea documentaţiei de plată către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa potrivit modelului din anexa nr. 10 la H.G.  nr. 50/2011. 

Art.6. Secretarul general al comunei, va asigura publicitatea prezentei hotărâri, o va comunica Primarului, Biroului Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat registratura, arhiva, Compartimentul Monitorizare Si Control Servicii Comunitare De Utilitati Publice, Administrarea Domeniului Public Si Privat, S.C. SERVICII EDILITATRE S.R.L. BĂNEASA în vederea aducerii la îndeplinire,  Prefectului Judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate .


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Lucica STOIAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEASA,

Lucica NICOLAE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 2 / 11.02.2020

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 1
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 0
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 0
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 2 / 11.02.2020

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 11.02.2020
2 Comunicarea către primar
3 Comunicarea către prefectul județului 07.05.2021
4 Aducerea la cunoștință publică
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu