Nr. 9697/19.10.2023
NOTĂ CONCEPTUALĂ ÎNFIINȚAREA UNEI PLATFORME DE GUNOI DE GRAJD, INCLUSIV PLATFORME SATELIT |
CUPRINS
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚIE. 3
1.1. DENUMIREA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII 3
1.2. ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE/INVESTITOR. 3
1.3. ORDONATOR DE CREDITE (SECUNDAR/TERȚIAR) 3
1.4. BENEFICIARUL INVESTIȚIEI 3
2. NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII 4
2.1. Scurtă prezentare privind: 4
2.5. Obiective generale, preconizate a fi atinse prin realizarea investiției 6
3. ESTIMAREA SUPORTABILITĂȚII PUBLICE A INVESTIȚIEI 8
3.1. Estimarea cheltuielilor pentru execuția obiectivului de investiții 8
3.3. Surse identificate pentru finanțarea cheltuielilor estimate. 8
5. PARTICULARITĂȚI ALE AMPLASAMENTULUI PROPUS PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII 10
7. JUSTIFICAREA NECESITĂȚII ELABORĂRII, DUPĂ CAZ, A ALTOR STUDII/DOCUMENTAȚII 15
INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚIE
DENUMIREA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII
ÎNFIINȚAREA UNEI PLATFORME DE GUNOI DE GRAJD, INCLUSIV PLATFORME SATELIT
ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE/INVESTITOR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
ORDONATOR DE CREDITE (SECUNDAR/TERȚIAR)
Nu este cazul.
BENEFICIARUL INVESTIȚIEI
UNITATEA TERITORIAL ADMINISTRATIVĂ COMUNA BĂNEASA
str. Trandafirilor nr. 101, Băneasa, Constanța, 907035 ROMÂNIA
e-mail: secretariat@primaria-baneasa.ro
web: https://primaria-baneasa.ro/
NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII
Scurtă prezentare privind:
- Deficiențe ale situației actuale
Comuna Băneasa este situată în partea de sud-vest a județului Constanța în zona de podiș a platformei Dobrogei dunărene, având o suprafață de 10.970 ha.
Se află la 93 km distanță de municipiul Constanța și la 50 km de Medgidia, orașul cel mai apropiat.
Comuna Băneasa are următoarele delimitări teritoriale:
- la Nord - comuna Oltina și satul Răzoarele;
- la Est - comuna Ion Corvin, comuna Dobromir;
- la Sud - obstina Silistra (Bulgaria);
- la Vest - comuna Lipnița (România) și obstina Silistra (Bulgaria).
Comuna Băneasa are arondate patru sate. Satul de reședință este amplasat la o distanță de: 6 km spre V de satul Negureni, 3 km spre S de satul Răzoarele, comuna Oltina, 2 km spre N de satul Făurei 9 km spre N-V de Dobromir, 11 km spre E de Lipnița și 3 km la E de granița cu Bulgaria. Are o suprafață a intravilanului de 204 ha. Celelalte trei sate componente sunt: Negureni, Făurei, Tudor Vladimirescu.
Comuna Băneasa este traversată de drumul național DN 3.
Localitatea | Gospodării/ferme | Animale | ||||
Bovine | Porcine | Ovine și caprine | Cabaline | Păsări | ||
Băneasa | 79 | 63 | 42 | 3930 825 | n/a | n/a |
Făurei | 10 | 81 | 0 | 1527 | n/a | n/a |
Negureni | 25 | 83 | 28 | 518 370 | n/a | n/a |
Tudor Vladimirescu | 15 | 121 | 21 | 3995 213 | n/a | n/a |
TOTAL | 129 | 2348 | 91 | 8443 2935 | n/a | n/a |
Colectarea gunoiului menajer se face prin Serviciul public de salubrizare de care beneficiază UAT
Comuna Băneasa.
Uneori, gunoiul de grajd este amestecat cu resturi menajere nedegradabile, ceea ce face improprie utilizarea pe terenurile agricole.
Principalele deficiențe ale actualului sistem de gospodărire a gunoiului de grajd sunt:
- Nu există un control al modului de depozitare / compostare a gunoiului de grajd, acesta fiind împrăștiat în mod neconform pe terenurile agricole, fără o compostare corectă;
- Apele pluviale și levigatul rezultat, care spală masa de gunoi de grajd, se scurg necontrolat în sol și apele de suprafață, existând astfel un risc mare de poluare a cursurilor de apă. Dejecțiile lichide, semi-lichide și solide din fermele de animale, precum și efluenții din silozuri conțin cantități mari de nitrați, iar pătrunderea în corpurile de apă chiar a unor cantități mici din aceste substanțe poate avea consecințe grave asupra calității apei și poate duce la apariția fenomenului de eutrofizare;
- Depășirile limitelor admisibile de nitrați în apa din fântâni, și/sau cursuri de apă au efecte negative asupra sănătății populației (îmbonăviri și chiar decese în rândul populației cauzate de intoxicațiile cu nitrați);
- Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd are impact negativ asupra mediului înconjurător, în ceea ce privește în special apa (subterană, de suprafață) și solul, dar și calitatea aerului (mirosuri);
- Neutilizarea gunoiului de grajd compostat în mod corespunzător conduce la o productivitate scăzută a terenurilor agricole, ajungându-se la costuri ridicate pentru fermieri, privind exploatarea terenurilor agricole.
- Efectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiții
În acest sens, investiția propusă vizează organizarea de sisteme integrate de management al gunoiului de grajd la nivel de UAT, pentru producerea de compost și aplicarea pe terenurile agricole a gunoiului de grajd compostat, ceea ce va contribui la reducerea depozitării necontrolate a acestuia și la reducerea cantităților de deșeuri biodegradabile care ajung la depozitele de deșeuri menajere definitive.
Principalele efecte pozitive identificate pot fi grupate în următoarele categorii:
- protejarea sănătății populației;
- reducerea poluării surselor de apă și evitarea degradării terenurilor agricole prin utilizarea necontrolată a nitraților, având ca efect reducerea pierderilor economice la nivelul fermierilor și a administrației locale;
- respectarea cerințelor impuse prin legislația națională și europeană, respectiv a cerințelor Programului de Acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, inclusiv a condiționalităților legate de efectuarea plăților directe de către APIA.
- Impactul negativ în cazul nerealizării obiectivului de investiții
- creșterea riscului de îmbolnăvire a populației, deoarece în zona rurală se utilizează frecvent apa din fântâni, atât pentru consum direct cât și pentru prepararea hranei;
- creșterea poluării cu nitrați a apelor și solului, ceea ce va afecta și viața animalelor și a peștilor;
- degradarea calității terenurilor agricole, ceea ce conduce la scăderea productivității în agricultură și reducerea calității produselor agricole;
- risc de pierdere a subvențiilor de la APIA și imposibilitatea accesării de fonduri europene pentru investiții din cauza nerespectării prevederilor legislative referitoare la gestionarea gunoiului de grajd.
Prezentarea, după caz, a obiectivelor de investiții cu aceleași funcțiuni sau funcțiuni similare cu obiectivul de investiții propus, existente în zonă, în vederea justificării necesității realizării obiectivului de investiții propus
Nu este cazul.
Existența, după caz a unei strategii, a unui master plan ori a unor planuri similare, aprobate prin acte normative, în cadrul cărora se poate încadra obiectivul de investiții propus
Nu este cazul.
Existența, după caz, a unor acorduri internaționale ale statului care obligă partea română la realizarea obiectivului de investiții
- Ordinul nr 333/165/2021 privind aprobarea Codului de Bune Practici Agricole (20 iulie 2021) pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, precum și a Programului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole;
- Ordinului ministrului sănătății nr. 119/2014, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;
- Hotărârea Guvernului nr. 964 din 13 octombrie 2000 privind aprobarea Planului de Acțiune pentru protecție apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, cu modificările și completările ulterioare, care asigură aplicarea în România a Directivei 91/676/CEE pentru protejarea calității apei în Europa prin prevenirea poluării apelor cauzată de nutrienți proveniți din surse agricole;
- HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Conform Directivei 91/676/CEE, art.5, alin.1 fiecare stat membru al UE trebuie să stabilească un Program de Acțiune prin care să prevină poluarea apelor subterane și de suprafață cauzată de nitrații proveniți din sursele agricole și să prevină orice nouă poluare de acest tip.
In România, ultimul Program de Acțiune a fost aprobat în 20 Iulie 2021, și publicat in Monitorul Oficial nr. 754 bis/ 03.08.2021, asigurându-se aplicarea în România a Directivei 91/676/CEE pentru protejarea calității apei în Europa, prin prevenirea poluării apelor cauzată de nitrații proveniți din surse agricole.
Obiective generale, preconizate a fi atinse prin realizarea investiției
Obiectivele generale care se propun a fi atinse sunt:
- Îmbunătățirea modului de gestionare a gunoiului de grajd prin construirea unei platforme de depozitare pentru 2.000 mc/an gunoi de grajd și reducerea astfel a cantității de gunoi depozitată necorespunzător /neconform;
- Reducerea poluării cu nitrați a apelor de suprafața și freatice de pe raza UAT-ului;
- Îmbunătățirea condițiilor pentru sănătatea populației și a condițiilor de mediu;
- Fertilizarea eficientă și modernă a terenurilor folosind utilajele specifice din dotare.
ESTIMAREA SUPORTABILITĂȚII PUBLICE A INVESTIȚIEI
Estimarea cheltuielilor pentru execuția obiectivului de investiții
Valoarea cheltuielilor:
- construcții + instalații - estimate pentru realizarea tipului de platformă comunală TIP PC 2 – 2.073.796,12 lei, fără TVA;
- cheltuieli cu dotarea cu echipamente necesare transportului și manipulării pe platformă a gunoiului, și necesare pentru procesul de compostare – 970.214, fără TVA.
Standarde de cost pentru investiții similare: Nu există un standard de cost pentru acest tip de investiție aprobat prin acte normative.
Estimarea cheltuielilor pentru proiectarea pe faze a documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiție, precum și pentru elaborarea altor studii de specialitate în funcție de specificul obiectivului de investiții, inclusiv cheltuielile necesare pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și acordurilor prevăzute de lege
În cazul platformei comunale TIP PC 2, valoarea cheltuielilor necesare pentru elaborarea documentațiilor tehnice pe faze, și a cheltuielilor necesare pentru pregătirea documentațiilor pentru obținere avize/acorduri este estimată, după cum urmează:
- Studii de teren (topografice + geotehnice) – 17.500 lei;
- Studiu de fezabilitate – 60.000 lei;
- Proiect Tehnic – 80.000 lei;
- Documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/ autorizațiilor – 5.000 lei;
- Verificare tehnică proiect – 5.000 lei.
Total – 167.500 lei.
Surse identificate pentru finanțarea cheltuielilor estimate
Sursele de finanțare pentru această investiție vor fi:
- fonduri nerambursabile disponibile prin Programul National de Redresare și Reziliență (PNRR) și
- bugetul local, care va acoperi cheltuielile ce intră în sarcina Beneficiarului, conform Ghidului Solicitantului și HCL de aprobare a cofinanțării.
INFORMATII PRIVIND REGIMUL JURIDIC, ECONOMIC ȘI TEHNIC AL TERENULUI ȘI/SAU AL CONSTRUCȚIEI EXISTENTE
Obiectivul de investiții se va realiza pe un teren din domeniul public al UAT, situat în localitatea
Băneasa.
Conform Certificatului de Urbanism nr. 26 / 12.09.2023, terenul este situat în intravilanul UAT Băneasa.
Terenul face parte din domeniul public al UAT Băneasa, conform HCL nr. 74/22.08.2017 și HCL nr. 10064/30.08.2017
Terenul nu prezintă interdicție temporară sau definitivă.
Terenul este situat la mai mult de 500 m de ultima locuință.
Regimul tehnic: terenul are o suprafață de 2.646 mp, și are acces la drum de exploatare agricolă.
Precizați existența unor utilități: nu există utilități în zona stabilită pentru amplasarea obiectivului de investiție.
În urma prezentării documentației privind obiectivul în cauza sunt în curs de emitere următoarele avize, conform prevederilor Certificatului de Urbanism:
- actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului;
- alimentare cu apă;
- alimentare cu energie electrică;
- sănătatea populației.
PARTICULARITĂȚI ALE AMPLASAMENTULUI PROPUS PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII
- Descrierea succintă a amplasamentului/amplasamentelor propus (e) (localizare, suprafața terenului, dimensiuni în plan):
Terenul de amplasament alocat pentru construirea Platformei Comunale TIP PC 2 este situat în câmpie, iar suprafața estimată ca necesară este de 2.646 mp.
Terenul este localizat în cadrul UAT Băneasa, județul Constanța, în zona având următorii vecini:
- Nord: teren arabil;
- Sud: teren arabil;
- Est: drum de exploatare;
- Vest: teren arabil.
Terenul pe care se va construi platforma are o suprafață de 2.646 mp.
- Relațiile cu zonele învecinate, accesuri existente și /sau căi de acces posibile
Terenul aferent platformei este înconjurat de: teren arabil iar accesul la platformă se va face de pe un drum de exploatare agricolă.
Terenul face parte din domeniul public, este intabulat, nu este situat în zona cu riscuri naturale, nu este în zona inundabilă, nu este situat în zona de protecție specială, nu este afectat de alunecări, nu este un fost depozit de gunoi menajer, nu este într-o zonă de protecție hidrogeologică și nu se află în nicio altă situație incompatibilă cu construirea platformei de gunoi de grajd. Platforma de gunoi de grajd nu se află la o distanță mai mare de 5 km față de furnizorii gunoiului de grajd.
Terenul se afla la o distanță de aproximativ 510 m față de ultima locuință.
- Surse de poluare existente in zonă:
Nu există.
- Particularități de relief
Investiția se va realiza pe o suprafață cu declivitate de maxim 8 %.
- Nivel de echipare tehnico - edilitară a zonei și posibilități de asigurare a utilităților
Energia electrică pentru iluminat poate fi asigurată cu ajutorul unor panouri fotovoltaice. Pentru activitățile tehnologice necesare pe platformă se poate folosi un generator electric.
Racordarea la o rețea de apă și canalizare nu este posibilă, colectarea apelor uzate si alimentarea cu apă urmând a se asigura prin bazin de colectare și vidanjare, respectiv un rezervor conform, de apă potabilă.
- Existenta unor eventuale rețele edilitare în amplasament care ar necesita relocare protejare în măsura în care pot fi identificate
Nu este cazul.
- Posibile obligații de servitute
Nu este cazul.
- Condiționări constructive determinate de starea tehnică și de sistemul constructiv al unor construcții existente în amplasamente, asupra cărora se vor face lucrări de intervenții, după caz:
Nu este cazul.
- Reglementări urbanistice aplicabile zonei conform documentațiilor de urbanism aprobate – plan urbanistic general/plan urbanistic zonal si regulamentul local de urbanism aferent
Terenul face parte din intravilanul comunei având destinația curți construcții
Din punct de vedere urbanistic nu există nicio interdicție pentru construirea obiectivului în cauză. Utilizarea pentru construcții a terenului în cauză se va face cu respectarea prevederilor Legii nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 18/1991, cu modificările si completările ulterioare.
- Existența de monumente istorice /de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau in zona imediat învecinată; existența condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate
Nu este cazul.
DESCRIEREA SUCCINTĂ A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII PROPUS, DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC ȘI FUNCȚIONAL
- destinație și funcțiuni
Platforma Comunală TIP PC 2 este destinată depozitării conforme și managementului gunoiului de grajd în scopul transformării acestuia în gunoi compostat.
Platforma va fi dotată cu echipamente de transport, manipulare pe platformă, compostare, transport gunoi compostat pe terenurile agricole, transport fracție lichidă/levigat din bazinul/rezervorul platformei pe terenul agricol.
- caracteristici, parametri și date tehnice specifice, preconizate
Platforma Comunala TIP PC 2 Platforma de depozitare și management a gunoiului de grajd va fi dimensionată pentru o capacitate netă de depozitare de 2.000 mc/anual. Dimensiunile platformei vor permite efectuarea lucrărilor mecanizate de depozitare și aerare a gunoiului de grajd în vederea accelerării și eficientizării procesului de compostare a gunoiului.
La dimensionarea platformei s-au avut în vedere criterii, după cum urmează:
- tipuri de animale;
- sisteme de creștere/întreținere ale animalelor (intensive/extensive cu stabulație legată, liberă și / sau mixtă) care conduc la generarea de gunoi de grajd în anumite cantități, conform cu tehnologiile aplicate. Conform surselor tehnice pentru estimarea capacităţii de depozitare necesare, pentru o gamă largă de situaţii, s-au utilizat datele de productivitate, extrase din documentele cunoscute ale domeniului - Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse Agricole; Ghidul Bunelor Practici de Gestionare a Dejecțiilor Animaliere - Ghid practic pentru producătorii agricoli-emis de UCIP IFAD; Ghidul “Sistem pentru depozitarea dejecțiilor, Standarde de fermă”; SF elaborate, anterior, pentru cateva comune; modelul de calcul al capacității platformelor de depozitare gunoi animalier/bovine -site:https://apanoastră.ro/calculatoare]; au rezultat, ca producții estimate de gunoi de grajd produs de bovine – vaci cu lapte - valori de la 11 to/an/UVM pana la 18 to/an/UVM; desigur că valoarea cantităților diferă în funcție de variantele sistemelor utilizate pentru intreținere, hrănire, odihnă, etc.; dimensiunea plaformei ar trebui stabilită în funcție de cantitatea de bălegar animalier și alte tipuri de reziduuri organice ce urmează a fi produse, și desigur că nu pot fi acoperite cu exactitate diversele situații de volum de gunoi de grajd, care trebuie depozitat. In mod obișnuit, gunoiul de grajd va fi depozitat pe o grosime maximă de 1,5 – 2,0 m, cu un spațiu între ele de cca 0,5 m, ceea ce înseamnă că pentru fiecare mc de material trebuie prevazută o suprafață necesară pentru mutarea gramezilor de material în timpul procesului de compostare_rezultă că suprafața totală ar trebui să fie de 1,5 – 2 ori mai mare (medie -1,75), decît suprafața netă. Ca urmare, în cazul platformei comunale TIP PC 2, rezultă următoarea situație:V = 2.000 mc; Supraf.netă/utilă=800 mp; h=2,5 m; L=50 m; l=16 m; aplicând principiul de mai sus se multiplică suprafața netă cu 2, rezultând – 1.600 mp.
- DAR, se ia în considerare și premisa că numai cca 30 % din volumul preconizat s-ar putea colecta (datorita variației numărului de animale); ca urmare, în această ipoteză se ajunge la o suprafață necesară de cca 600 mp. Punând în balanță ipotezele de mai sus, se propune ca suprafața(utilă) pentru execuție să fie 800 mp (se au în vedere situații anterioare când beneficiarul și proiectantul, în ciuda ipotezelor de calcul, au luat astfel de decizii, deoarece producția de gunoi de grajd nu poate fi stabilită cu exactitate, dar dimensiunile platformelor de depozitare trebuie să fie acoperitoare și pentru situații neanticipate);
- alte particularități în funcție de zone, obiceiuri, etc.;
- s-a luat în considerare faptul că terenul alocat amplasamentului platformei să nu prezinte un anume risc geotehnic care în funcție de clasificare va impune măsuri în timpul execuției;
Ca urmare, platforma propusă va avea următoarele caracteristici, parametri și date tehnice constructive, inclusiv dotări cu echipamente
Capacitatea de depozitare: 2.000 mc/an;
Suprafața platformei(utilă): 800 mp cu dimensiunile în plan -L=50 m; l = 16 m.
- Platforma de gunoi - Zona betonată – va consta în zid de sprijin (H=2,5 m), pe trei laturi, din beton armat monolit și placă simplu rezemată (pe talpa zidului de sprijin și teren) din beton armat monolit;
- Lângă platforma de depozitare se construiește o platformă de incintă necesară accesului utilajelor la platforma pentru descarcare, sau manipulare gunoi in cadrul procesului de compostare; are latimea 4 m și lungimea egală cu latura liberă a platformei; cele două platforme sunt separate de rigola de colectare a fracției lichide;
- Se va executa canal de colectare fracție lichidă, pe latura liberă, cu secțiune dreptunghiulară și prevăzut cu placuțe carosabile și hidroizolat; este necesar pentru preluarea scurgerilor de fracție lichidă (levigat) de pe platformă;
- Fracția lichidă din canal se va descărca într-un bazin de colectare, îngropat; bazinul va avea capacitatea de 80 mc;
- Se propun două piezometre (amonte și aval) necesare pentru monitorizarea nivelului și calității apei freatice;
- Pentru activitățile administrative se propune cabina tip container și toaleta ecologică (separat);
- Pentru iluminat se propun 2 stâlpi cu panouri fotovoltaice, asezați în 2 colțuri ale perimetrului platformei de formă dreptunghiulară; totodată se va achiziționa un generator electric necesar pentru activități tehnologice, care se vor derula în cadrul platformei;
- Se propun camere video pentru monitorizare - 24 x 24 ore;
- Pentru asigurarea securității se propune gard de împrejmuire (inclusiv porți de acces) constituit din panouri de plasă bordurată, așezată pe stâlpi metalici;
Echipamentele propuse ca necesare pentru manipularea gunoiului de grajd și aplicarea gunoiului
- compostat pe terenurile agricole, care vor fi achizitionate în cadrul proiectului sunt următoarele:
- buldoexcavator -1 mc/90 CP; tractor – 75/102 CP; braț încărcător atașat - 0,6 mc; remorcă 8 to;
- împrăștietor gunoi de grajd; 8/10 to; vidanjă – 5.000 l.
Toate componentele obiectivului de investiții trebuie să respecte principiul DNSH prevăzut în PNRR (de “a nu prejudicia semnificativ” mediul ) pentru Componenta C3.
- durata minimă de funcționare apreciată corespunzător destinației/funcțiunilor propuse:
Se estimează o durată de operare normală a platformei, în medie, 10 ani.
- nevoi/solicitări funcționale specifice:
Nu este cazul.
| Întocmit, Beneficiar UAT Comuna BĂNEASA |
|
JUSTIFICAREA NECESITĂȚII ELABORĂRII, DUPĂ CAZ, A ALTOR STUDII/DOCUMENTAȚII
Nu este cazul.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
OSTROVEANU DANIEL Contrasemneaza pentru legalitate ,
SECRETAR GENERAL AL COMUNEI,
NICOLAE LUCICA