Nr. 40 / 29.07.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a documentaţiei tehnico-economice a obiectivului de investiţie pentru lucrarea publică „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BĂNEASA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, faza de proiectare Documentația de Avizare a Lucrarilor de Interventii (DALI), în vederea depunerii spre finanţare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Operaţiunea B – „Centre comunitare integrate”

Inițiator proiect

Paul COLIS

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

3 August 2020

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Băneasa

Comuna Băneasa

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 40 din 29.07.2020

Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a documentaţiei tehnico-economice a obiectivului de investiţie pentru lucrarea publică „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BĂNEASA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, faza de proiectare Documentația de Avizare a Lucrarilor de Interventii (DALI), în vederea depunerii spre finanţare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Operaţiunea B – „Centre comunitare integrate”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 1 alin.(2) lit. b), pct.ii), art. 5 alin.(1) lit.b) pct. (i) din H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificãrile şi completările ulterioare,;
  2. prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
  3. prevederile art. 129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d) din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;


Ținând cont de:

  1. prevederile art. 41, art. 44 alin.(1) din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioar

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare nr. 6235/10.07.2020 prezentat de primarul  comunei   Baneasa, domnul Coliş Paul, prin care propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a documentaţiei tehnico-economice a obiectivului de investiţie  pentru lucrarea publică  „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BĂNEASA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, faza de proiectare DALI, în vederea depunerii acestuia spre finanţare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de Investiții 8.1 – „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi”, Obiectivul Specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operaţiunea B – „Centre comunitare integrate”;
  2. Raportul de specialitate al Compartiment Urbanism si Amenajarea Teritoriului, Protectie Civila, Protectia Mediului, Achizitii Publice, înregistrat sub nr. 6626/22.07.2020;
  3. Raportul de specialitate al administratorului public inregistrat sub nr.6338/14.07.2020;
  4. Raportul de specialitate al Biroului financiar contabil, resurse umane inreg. sub nr. 6754/23.07.2020;
  5. Rapoartele de specialitate ale Compartimentului Monitorizare Si Control Servicii Comunitare De Utilitati Publice, Administrarea Domeniului Public Si Privat nr. 6397/15.07.2020, respectiv nr. 6755/23.07.2020 ;
  6. Raportul de specialitate al Biroului Asistenta Sociala, Registru agricol, Relatii publice, Secretariat  registratura, arhiva inregistrat sub nr.6329/13.07.2020;
  7. avizul comisiei de specialitate pentru administraţia publică locală, juridică şi de   disciplină,   muncă şi protecţie socială, protecţie copii;
  8. avizul comisiei de specialitate pentru activităţi economico-financiare, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, administrarea domeniului public şi privat al comunei;  
  9. avizul  comisiei de specialitate pentru învaţământ, sănătate şi familie, activităţi social-culturale, culte, protecţia mediului şi turism ;
  10. avizul de legalitate al secretarului general al comunei;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei băneasa

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. (1) Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I) pentru realizarea obiectivului de investiţii din cadrul proiectului „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BĂNEASA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, faza de proiectare Documentația de Avizare a Lucrarilor de Interventii (DALI), în vederea depunerii acestuia spre finanţare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de Investiții 8.1 – „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunităţi”, Obiectivul Specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operaţiunea B – „Centre comunitare integrate”.

(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici şi documentaţia tehnico-economică a obiectivului de investiţie „CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN COMUNA BĂNEASA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, faza de proiectare DALI, cheltuielile de capital necesare realizării acestei lucrări  fiind de 1.069.516,10 lei fără TVA, din care C+M = 787.229,78 lei fără TVA,   potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  

(3) Documentaţia tehnico-economică a fost întocmită de către S.C. RUGBY CONSTRUCT SRL, mun. București, potrivit proiectului  nr. 88/2020.

 

Art.2. Primarul oraşului Băneasa, domnul Coliş Paul, prin structurile de specialitate, va proceda la organizarea procedurilor de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de achiziţie publică pentru lucrarea publică „CENTRU CULTURAL RECREAŢIONAL” ORAŞ BĂNEASA, JUDEŢUL CONSTANŢA”, după aprobarea cererii de finanţare şi semnarea contractului de finanţare. 

 

Art.3. Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotarare Primarului comunei Băneasa, Compartiment Urbanism si Amenajarea Teritoriului, Protectie Civila, Protectia Mediului, Achizitii Publice în vederea aducerii la indeplinire, persoanelor interesate, Prefectului Judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate .

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ion VĂDUVA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEASA,

Lucica NICOLAE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 40 / 29.07.2020

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 1
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 0
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 0
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 40 / 29.07.2020

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.07.2020
2 Comunicarea către primar 03.08.2020
3 Comunicarea către prefectul județului 06.05.2021
4 Aducerea la cunoștință publică 03.08.2020
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 03.08.2020