România

România

Județul Constanța

Comuna Băneasa

Referat de aprobare NR. 4475/18.05.2023 La proiectul de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 35/28.06.2022 respectiv H.C.L. nr. 55/31.10.2022 privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului

In conformitate cu prevederile art. 129 alin.(2) lit. a.), alin.(3) lit.c) și e), art. 130, art. 370, art. 391, art.405, art.409,art.477,art.478,art.480 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevederile O.U.G. nr. 63 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 8 alin.(1) și art. 11 din LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Codului Muncii -legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. nr. 8, alin. (1), lit ”b” și ”d” din OUG nr. 18 /2017 privind asistenţa medicală comunitară, cu modificările și completările ulterioare, prevederile HG nr 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a Regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare , prevederile art. 41 și 113 din  Legea nr 292/2011 a asistenței sociale,  cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

  • art. 129 alin.(2) lit.a) atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum şi organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes local;
  • art. 129 alin.(3) lit. c) și e) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora; hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii publice, societăţi şi regii autonome, în condiţiile legii.

Prin H.C.L. nr. 35/28.06.2022 privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului, modificată prin H.C.L. nr. 55/31.10.2022, s-a aprobat înlocuirea anexelor nr. 1 și nr. 2 privind organigrama respectiv statul de funcții,  .

Astfel, in cadrul Compartimentului de asistență socială al aparatului de specialitate al primarului a fost infiintat prin HCL nr 47/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului social furnizat în comunitate: ” SERVICII DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ în comuna Băneasa, județul Constanța" – cod serviciu social: 8899CZ-PN-V .

Intrucat serviciul de asistență comunitara la momentul infiintării și aprobarii Regulamentului de organizare si functionare a fost constituit din toți cei cinci membri ai compartimentului iar acestia desfasoară aceasta activitate este necesar a se corela prevederile hotararii de infiintare a serviciului public de asistenta comunitara cu prevederile organigramei institutiei .

 Propun modificarea anexelor 1 si 2 la HCL nr 35/2022, astfel : 

Biroul de Asistență Sociala, Registru Agricol, Juridic, Administrație publică locală coordonează prin seful de birou : 

  • Compartimentul de asistență sociala format dintr-un asistent social (Marin Denisa Elena) si un număr de 40 asistenți personali ai persoanelor cu handicap sub coordonarea sefului biroului ASRAJAPL  și in colaborare cu asistentul social din cadrul Serviciului  de asistență socială comunitară;
  •  Serviciul  de asistență socială comunitară este format dintr-un asistent social (Frunză Crizantema), un mediator sanitar (Banciu Florica) si un asistent medical comunitar (Trandafir Elena) sub coordonarea sefului biroului ASRAJAPL  și in colaborare cu asistentul social din cadrul compartimentului asistență socială al aparatului de specialitate al primarului. 

Mentionez faptul că prin modificarea solicitată NU SE MODIFICA NUMARUL DE POSTURI al institutiei, avand in vedere faptul că atributiile din cadrul compartimentului de asistență socială si serviciului de asistență comunitară sunt complementare si sunt desfasurate de acelasi personal .

Față de cele arătate, se propune modificarea H.C.L. nr. 35/28.06.2022 privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului, în sensul că se inlocuiesc anexele nr. 1 și nr. 2 cu anexele nr. 1 și nr. 2 la prezentul proiect de  hotărâre care fac parte integrantă din acesta.

De asemenea, se abrogă H.C.L. nr. 55/31.10.2022 privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului.

Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 35/28.06.2022 privind aprobarea structurii organizatorice şi a funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului precum şi pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului, rămân valabile și neschimbate.

Faţă de cele arătate, supunem spre analiză şi dezbatere   proiectul de hotărâre pe care vă rugăm să-l aprobaţi în forma prezentata. 

 

                                                                                   PRIMAR, 

                                                                                COLIŞ PAUL