În conformitate cu prevederile art. 23 pct. B lit g), art. 25 alin.(2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale prevederilor art. art. 18 lit. e), art.127 alin.(1) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. ORDIN nr. 600 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, a prevederilor art. 879 - 880 din Codul Civil, prevederile art. 3, alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, vă propun însușirea lucrarii de specialitate vizată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanţa - „Plan de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire” a imobilului teren în suprafață de 19500 mp, situat în comuna Băneasa, Parcela Cc 842, cu nr. cadastral 102448, înscris în cartea funciară 102448 a Comunei Băneasa, aflat în domeniul public al Comunei Băneasa, prevăzută în anexa care face parte integrantă din proiectul de hotărâre.
Totodată, să aprobaţi dezmembrarea unei suprafeţe de teren cu nr. cadastral 102448, înscrisă în cartea funciară 100845 a Comunei Băneasa, în suprafaţă totală de 19500 mp, situată în comuna Băneasa, Parcela Cc 842, dezmembrată în imobilele:
1) 105339 situat în comuna Băneasa, CC 842 – Lot 1, jud. Constanţa, UAT Băneasa, având suprafaţa măsurată de 16854 m.p., cuprins în lucrarea de specialitate vizată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanţa - „Plan de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire;
2) 105340 situat în comuna Băneasa, CC 842 – Lot 2, jud. Constanţa, UAT Băneasa, având suprafaţa măsurată de 2646 m.p., cuprins în lucrarea de specialitate vizată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanţa - „Plan de amplasament și delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire”.
De asemenea, vă propun să împuterniciţi pe domnul Coliş Paul, primarul comunei Băneasa, să semneze pentru si în numele comunei Băneasa, actul autentic de dezmembrare încheiat la Biroul Notarului Public, prevazut la art.1 din prezentul proiect de hotărâre, şi să solicite Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Medgidia, înscrierea în Cartea Funciară a operaţiunii de dezmembrare a terenului, potrivit art. 1 din prezentul proiect de hotărâre.
Pentru înscrierea în cartea funciară a operațiunii de modificare a imobilului C.F. 102448 a Comunei Băneasa, prin dezlipire în două loturi, documentația tehnică cadastrală trebuie însoțită de actul autentic de dezmembrare, emis în procedura notarială publică, conform dispozițiilor art. 25, alin. (2) din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 879 și art. 880 NCC.
Conform art. 25 alin.(2) din Legea nr.7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actele de alipire şi dezlipire a imobilelor inscrise in cartea funciară se incheie in formă autentică iar conform art.127 alin.(1) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. ORDIN nr. 600 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, un imobil poate fi modificat prin alipiri sau dezlipiri. Aceste operaţiuni de modificare a imobilului au caracter material şi nu implică nici un transfer de proprietate. Modificările care intervin prin operaţiunile de alipire/dezlipire se fac pe baza unor documentaţii cadastrale recepţionate de biroul teritorial şi a consimţământului proprietarului exprimat prin înscris in formă autentică sau dupa caz prin hotărâre judecătorească definitivă.
Pentru efectuarea acestor formalități juridice și tehnice este necesar acordul Consiliului Local al Comunei Băneasa, în exercitarea atribuției legale de titular al dreptului de proprietate publică, în numele Comunei Băneasa, în sensul însușirii documentației cadastrale, având ca obiect dezmembrarea imobilului teren în suprafață de 19500 mp, situat în comuna Băneasa, Parcela Cc 842, cu nr. cadastral 102448, înscris în Cartea Funciară 102448 a comunei Băneasa.
Faţă de cele arătate mai sus, supunem spre analiză şi dezbatere proiectul de hotărâre alăturat, pe care vă rugăm să-l adoptaţi în forma prezentată.
PRIMAR,
COLIŞ PAUL