România

România

Județul Constanța

Comuna Băneasa

Referat de aprobare NR. 1553/26.02.2024 la proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului de acțiuni comunitare pentru combaterea sărăciei și marginalizării sociale la nivelul comunei Băneasa, pe anul 2024


În conformitate cu prevederile art. 35 alin.(2), art.112 alin.(1) și alin.(3) lit. c) și d) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile art. 60 din Anexa la H.G. nr.1149/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare, grupurile şi comunităţile aflate în situaţii de dificultate beneficiază de servicii sociale, în cadrul programelor de acţiune comunitară destinate prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socială, aprobate prin hotărâri ale consiliilor judeţene/locale.

Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice locale au atribuţii privind administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.

În domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale:

a)elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi nevoile locale identificate, strategia judeţeană, respectiv locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, după consultarea furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor şi răspund de aplicarea acesteia;

b)în urma consultării furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care cuprind date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;

c)iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;

d)identifică familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de risc de excluziune socială;

Potrivit prevederilor art. 60 din Anexa la H.G. nr.1149/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările și completările ulterioare, Consiliile locale au obligaţia de a întocmi şi de a aproba anual programe privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Trimestrial consiliile locale au obligaţia de a analiza stadiul aplicării măsurilor din programele prevăzute la alin. precedent.

Consiliile locale întocmesc anual un raport privind realizarea măsurilor din programul prevăzut la alin. precedent pe care îl transmit atât direcţiilor generale de muncă şi solidaritate socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cât şi Ministerului Administraţiei Publice, până la data de 1 februarie a anului curent pentru anul anterior.


Faţă de cele arătate, supunem spre analiză şi dezbatere  proiectul de hotarare pe care vă rugăm să-l aprobaţi în forma prezentata. 

PRIMAR

COLIȘ PAUL