REGULAMENT
privind stabilirea condițiilor, domeniilor serviciilor publice şi a locurilor în care contravenienţii, persoane fizice, vor presta activităţi în folosul comunităţii
CAPITOLUL I. Dispoziţii generale
Art.1. Sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.
Art.2. Dispoziţiile prezentului regulament se aplică tuturor contravenienţilor persoane fizice, care au domiciliul în Comuna Băneasa sau pentru care instanta a stabilit desfasurarea activității în cadrul UAT Băneasa şi pentru care s-a dispus prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale, de la caz la caz.
CAPITOLUL II. Domeniile în care se pot presta activităţi în folosul comunităţii
Art.3. Activitatea de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii de către contravenienţii persoane fizice, se va desfăşura în următoarele domenii şi locuri :
a) efectuarea și întreținerea-curățeniei, precum și acțiuni.de deszăpezire în parcuri, drumuri, spatii verzi, zone de agrement, locuri de joacă, cimitire, alte locuri ce aparțin domeniului public și privat al comunei;
b) păstrarea curățeniei și igienizarea localității;
c) activități în folosul grădinițelor și școlilor ;
d) alte lucrări de orice fel în folosul comunității pe raza administrativ teritorială a Comunei Băneasa.
CAPITOLUL III. Executarea sancţiunii contravenţionale a prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Drepturi şi obligaţii.
Art.4. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii de dispune de către primar, în executarea mandatului emis şi comunicat de instanţa de judecată, împreună cu dispozitivul hotărârii.
Art.5. După primirea copiei de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti, însoţită de mandatul de executare, Serviciului asistenta sociala, juridic întocmeşte un referat, care va sta la baza emiterii dispoziţiei primarului privind conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de către contravenient, condiţiile în care acesta execută sancţiunea, precum şi programul de lucru.
Art.6. La stabilirea conţinutului activităţii ce urmează să fie prestată de către contravenient se va avea în vedere pregătirea profesională şi starea sănătăţii acestuia, atestate prin acte eliberate în condiţiile legii.
Art.7. Dispoziţia primarului prin care se stabileşte conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de către contravenient, condiţiile de executare şi programul de lucru se comunică contravenientului, Serviciului asistenta sociala, juridic, precum și Compartimentului Urbanism, Protectie Civila, Monitorizare servicii publice, domeniul public și privat.
Art.8. (1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă al persoanei în cauză, maxim 3 ore/zi, iar în zilele nelucrătoare 6-8 ore/zi, în condițiile în care este posibilă supravegherea activitătii persoanei în cauză.
(2) În cazul in care acesta are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a supravegherii activității acestuia, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore/zi.
Art.9. Evidența și supravegherea executării sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității se asigură de către viceprimarul comunei și de către sef serviciu al Serviciului asistenta sociala, juridic, prin compartimentele subordonate.
Art.10. Contravenientul se prezintă de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază trebuie să-și desfășoare activitatea, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii.
Art.11. Primarul, prin Serviciului asistenta sociala, juridic, va asigura evidenţa sancţiunilor aplicate contravenienţilor şi a executării sancţiunilor.
CAPITOLUL IV. Executarea sancţiunii contravenţionale a prestării unei activităţi în folosul comunităţii în cazul minorului. Drepturi şi obligaţii.
Art.12. Prestarea de activităti în folosul comunitătii poate fi efectuata și de către minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
Art.13. (1) Este interzisă obligarea minorului la prestarea unei activităţi care comportă riscuri sau este susceptibilă să îi afecteze educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.
(2) Primarul, în executarea obligaţiei de a aduce la îndeplinire mandatul de executare, stabileşte conţinutul activităţii, condiţiile în care aceasta se realizează şi programul de lucru al minorului.
Art.14. (1) Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după programul şcolar al contravenientului – minorului -, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de maximum 6 ore pe zi, în condițiile în care este posibilă supravegherea activității acestuia.
(2) În cazul în care contravenientul minorul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a supravegherii activității acestuia de către compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, durata maximă de lucru nu poate depăşi 6 ore pe zi.
CAPITOLUL V. Sancţiuni
Art.15. (1)În cazul în care contravenientul, cu rea voință, nu se prezintă pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executare sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, pe baza referatului întocmit de Serviciului asistenta sociala, juridic, Primarul poate solicita instanței de judecată înlocuirea sancțiunii prestării unei activităti în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
(2) Prestarea activității în folosul comunității se va desfășura cu respectarea legislației muncii, a legislației privind protecția muncii și P.S.I. iar contravenienților li se va asigura, după caz echipament de protecție.
CAPITOLUL VI. Dispoziţii finale
Art.16. Este interzisă stabilirea pentru contravenient a prestării de activităţi în locuri periculoase ori care, prin natura lor, pot pricinui suferinţe fizice sau pot produce daune sănătăţii persoanei. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută cu respectarea normelor de protecţie a muncii. Protecția muncii se va desfășura înainte de începerea efectivă a activității de către persoana împuternicită de primar prin dispoziție.
Art.17. Executarea sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea.
Art.18. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii sau dacă în timpul executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancţiunea contravenţională nu se mai execută.
Art.19. Împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii, la condiţiile în care se realizează, precum şi la modul în care se exercită supravegherea contravenientul poate face plângere, care se depune la primar. Plângerea împreună cu actul de verificare a aspectelor sesizate se înaintează, în termen de 5 zile de la înregistrare, judecătoriei în a cărei circumscripţie se execută sancţiunea.
Art.20. Plângerea se soluţionează în termen de 10 zile de la primirea acesteia. În cazul în care instanţa constată că plângerea este întemeiată, dispune, după caz, schimbarea activităţii sau a măsurilor de supraveghere. Hotărârea instanţei de judecată este irevocabilă şi se comunică primarului sau unităţii de poliţie la care contravenientul a depus plângerea, precum şi contravenientului.
Art.21. Prezentul Regulament se aplică în mod corespunzător și pentru punerea în aplicare a sentințelor penale privind obligarea la muncă în folosul comunității, repartizate Serviciului de Probațiune și comunicate Primăriei Comunei Băneasa în vederea executării, în condițiile și termenele stabilite de comun acord de către sef serviciu al Serviciului asistenta sociala, juridic și Serviciul de probațiune,
ÎNTOCMIT
SEF SERVICIU ASISTENȚĂ SOCIALĂ, JURIDIC
MOCANU STELA