Potrivit prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. d), art. 139, alin.(3), lit.h), art. 140 alin.(1) din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consiliul local exercită atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile comunitare de utilităţi publice de interes local.
In conformitate cu prevederile art. 4, art. 14 alin.(2) lit. b) și lit.d), alin.(3) din Actul Constitutiv al S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L, aprobat potrivit H.C.L. nr. Local nr. 16/28.02.2017 Privind înființarea Societății Comerciale S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L, asociatul unic, Consiliul local al Comunei Băneasa, are competenta de a hotarari dizolvarea și lichidarea urmată de radierea societății comerciale.
In temeiul art. 1 din Hotararea Consiliului General al Comunei Băneasa nr. 16/28.02.2017 privind înființarea Societății Comerciale S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L.a fost aprobata înfiintarea societatii S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L., cu unic asociat Comuna Baneasa prin Consiliul Local Baneasa.
In temeiul art.2 din actul administrativ mentionat la alineatul precedent, Societatea Comercială S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L., are ca domeniu principal de activitate Cod CAEN Rev.2. – 4120- Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
In temeiul art. 4 din H.C.L. nr. 68/18.07.2017 privind aprobarea delegării de gestiune prin atribuire directă, a serviciului comunitar de utilitate publică - Administrarea Domeniului Public şi Privat din oraşul Băneasa, către S.C. SERVICII EDILITARE BANEASA S.R.L., având actionar majoritar Oraşul Băneasa, s-a aprobat delegarea gestiunii Serviciului Comunitar de Utilitate Publică - Administrarea Domeniului Public şi Privat din oraşul Băneasa către S.C. SERVICII EDILITARE BANEASA S.R.L., cu sediul în comuna Băneasa, strada Trandafirilor nr. 101.
Prin H.C.L. nr.2/28.01.2025 s-a aprobat demararea procedurii de dizolvare şi lichidare urmată de radiere a Societății Comerciale S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L..
In aparatul de specialitate al primarului funcționează Compartimentul Urbanism, Protectie Civila, Monitorizare servicii publice, domeniul public și privat, care are ca obiectiv principal elaborarea de studii, proiecte şi programe anuale privind dezvoltarea edilitar-gospodărească, întreţinerea, conservarea, administrarea bunurilor din domeniul public al comunei şi le supune aprobării consiliului local.
Ca obiective specifice, are atribuții privind urmărirea, controlarea şi asigurarea activitatii de salubritate, apă, canal, spaţii verzi, terenuri sportive, locuri de agrement, parcuri, grădini, reparaţii drumuri şi poduri.
Astfel, Compartimentul Urbanism, Protectie Civila, Monitorizare servicii publice, domeniul public și privat din Aparatul de specialitate al Primarului, va desfășura activități în același domeniu ca si cel delegat catre S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA SRL,, respectiv elaborarea de studii, proiecte şi programe anuale privind dezvoltarea edilitar-gospodărească, întreţinerea, conservarea, administrarea bunurilor din domeniul public al comunei şi le supune aprobării consiliului local.
Toate aceste activități enumerate mai sus pot fi realizate doar de personal angajat cu respectarea legislației specifice în vigoare.
Prin Ordonanța de urgență nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, art.VII alin.(1) ”Începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii.”
In acest sens, vă propun modificarea alin.(3) al art. 4 din H.C.L. nr.2/28.01.2025 Privind aprobarea demarării procedurii de dizolvare şi lichidare urmată de radiere a Societății Comerciale S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L.. și va avea următorul cuprins:
”Art.4.(3) Personalul contractual muncitori calificați, ocupanți a unui număr de 9 (nouă) funcții contractuale de execuție, din cadrul S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L., conform organigramei și statului de funcții existent la data dizolvării, se preia de către Primăria comunei Băneasa, în cadrul aparatului de specialitate al primarului in cadrul Compartimentului Urbanism, Protectie Civila, Monitorizare servicii publice, domeniul public și privat, şi îşi va menţine toate drepturile avute la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, conform reglementărilor în vigoare.”
De asemenea vă propun modificarea art. 4 din H.C.L. nr.2/28.01.2025 Privind aprobarea demarării procedurii de dizolvare şi lichidare urmată de radiere a Societății Comerciale S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L., în sensul că se introduce un nou alineat, care va deveni alin.(4) al art. 4 și va avea următorul cuprins:
”(4) Administratorul unic al S.C. SERVICII EDILITARE BĂNEASA S.R.L., conform organigramei și statului de funcții existent la data dizolvării, va beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificările și completările ulterioare.”