Art.1. Începând cu luna Mai 2025, se alege în funcția de președinte de ședință al Consiliului Local al Comunei Băneasa, domnul Bădan Angheluș consilier local, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: Mai – Iulie 2025.
Art.2. Domnul Bădan Angheluș îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu prevederile ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Local al Comunei Băneasa şi cu legislaţia în vigoare.
Art.3. Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotărâre persoanei interesate în vederea aducerii la îndeplinire, Primarului Comunei Băneasa, Instituției Prefectului – Județul Constanța, în vederea exercitării controului privind legalitatea actului administrativ, o va face publică prin afişare la sediul consiliului local şi pe site-ul propriu .