Art.1. Se aprobă implementarea proiectului ”HUB de Servicii MMSS-SII MMSS” COD MYSMIS 2014+ 130963, respectiv se aprobă încheierea unui Protocol de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Comuna Băneasa pentru punerea la dispozitie (primirea în gestiune) a pachetului de echipamente (imprimanta multifuncțională, calculator, tabletă) și a procedurilor de utilizare a aplicațiilor informatice, cu scopul creării unui sistem informatic integrat în domeniul asistenței sociale, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă desemnarea prin dispoziție a primarului comunei Băneasa, a persoanei responsabile cu implementarea proiectului și care va primi in folosință pachetul de echipamente și care va fi instruită cu privire la administrarea și utilizarea modulelor din sistemul informatic ce se va crea și dezvolta in cadrul proiectului.
Art.3. Se împuternicește primarul comunei Băneasa, domnul Coliș Paul în vederea semnării protocolului de colaborare, declarației pe propria raspundere și toate documentele necesare implementării proiectului ”HUB de Servicii MMSS-SII MMSS” COD MYSMIS 2014+ 130963.
Art.4.Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotarare Primarului comunei Băneasa, Biroului contabilitate, Biroului Asistenta Sociala, Registru Agricol, Relații Publice, Secretariat, Registratura, Arhiva, Ministerului Muncii si Solidarității Sociale, Prefectului Judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate .