HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 28 din 24.04.2024
privind indexarea impozitelor şi taxelor locale în Comuna Bănești pentru anul fiscal 2025
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art.56, art.120 alin.(1), art.121 alin.(1) și art.139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
b) art.4 și art.9, paragraful 3 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art.7 alin.(2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
d) art.457, art.465, art.470, art.474, art.475, art.478, art.484, art.486, art.491 și ale art.493 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare ;
e) art.5 alin.(1), lit. “a”, art.16, alin.(2), art.20 alin.(1), lit.b, art.27 și ale art.30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
f) art.6 alin.(3), art.30, alin.(1), lit. ’’c’’ din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificată și completată;
g) art.129 alin.(2), lit.”b” şi alin.(4), lit.”c” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei bănești
întrunit în a 42-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.
Art.1 - Aprobă indexarea cu rata inflației de 10,4% a nivelurilor impozitelor şi taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, a taxelor speciale, precum și limitele amenzilor care se fac venit la bugetul local pentru anul 2025, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 – Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișare la Monitorul Oficial al comunei Bănești, pe site-ul Primăriei comunei www.primariabanesti.ro și se trasmite către:
- Primarul comunei Bănești, domnul Gheorghe STOICA;
- Serviciul Economic- financiar, Compartimentul impozite și taxe locale ;
- Instituţiei Prefectului judeţului Prahova.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mariana-Gabriela ȘERBAN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEȘTI,
Mihaela-Elisabeta IORGA