Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art. 15 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene;
b)Titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
c) Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
d) art.6, alin.(3), art.30, alin.(1), lit.”c” din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificată și completată;
e) art.129 alin.(4) lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de :
a) referatul de aprobare al primarului comunei Bănești, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.12722/17.11.2020;
b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bănești, înregistrat sub nr.12723/17.11.2020;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit.a), coroborat cu art.139, alin.(3) lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul local al comunei Băneşti, judeţul Prahova adoptă prezenta hotărâre:
Art.1.- Se aprobă pentru durata stării de urgență și/sau alertă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică.
Art.2.- Se aprobă Procedura privind scutirea de la plata taxei lunare pe cladiri, în anul 2020 pentru activitatile întrerupte total pe perioada stării de urgentă și/sau alertă, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Bănești pe site-ul Primariei comunei www.banestiprahova.ro, şi se transmite către:
- Primarul UAT BĂNEŞTI, domnul Gheorghe STOICA,
- Serviciul economic-financiar;
- Compartimentul impozite și taxe locale;
- Instituţia Prefectului judeţul Prahova.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ciprian-Sorin ARON
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEȘTI,
Mihaela-Elisabeta IORGA