Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art.129 alin.(1) și alin.(2) lit.d) coroborat cu alin.(7) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
b) art.61 alin (2) din Legea nr.1/2011, privind educaţia naţională, cu modificările şi completările ulterioare;
c) art. 24 din Ordinul Ministrului Educaţiei și Cercetării nr.5599/2020, privind aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022,
Ținând cont de:
-AVIZUL CONFORM emis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, transmis prin adresa nr. 5735 din 10.12.2020, înregistrată la Primăria comunei Bănești sub nr.1758 din 20.01.2021,
Luând act de:
a)referatul de aprobare al primarului comunei Bănești, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.3019/19.02.2021;
b)raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bănești, înregistrat sub nr.3020/19.02.2021;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit.a), coroborat cu art.139, alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul local al comunei Băneşti, judeţul Prahova adoptă prezenta hotărâre:
Art. 1. Se aprobă reţeaua şcolară pentru unităţile de învăţământ care vor funcţiona în comuna Bănești, în anul şcolar 2021-2022, după cum urmează:
Nr. crt. | |
1. | ŞCOALA GIMNAZIALĂ “IOAN DUHOVNICUL”, COMUNA BĂNEŞTI PRE, PRI, GIM, STR.DIN JOS, NR.301, telefon 0244348609, e-mail scoalabanesti@yahoo.com |
ŞCOALA GIMNAZIALĂ URLETA, COMUNA BĂNEŞTI/PRI,GIM | |
GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL, COMUNA BĂNEŞTI/PRE | |
GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL “CIREŞARII” URLETA, COMUNA BĂNEŞTI/PRE |
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului general al comunei Bănești:
- Primarului UAT BĂNEŞTI, domnul Gheorghe STOICA,
- Serviciului economic-financiar;
- Şcolii Gimnaziale « Ioan Duhovnicul », comuna Băneşti;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova;
- Instituţiei Prefectului judeţului Prahova.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ion DUMITRACHE
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEȘTI,
Mihaela-Elisabeta IORGA