Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art.1, alin. (2), lit.f¹) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice;
b) art. 35, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
c) Hotărârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
d) art.6, alin.(3), art.30, alin.(1), lit.”c” din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificată și completată;
e) art.89, lin.(8), art.129, alin.(2) lit.”d” și lit.”e”, alin.(7), lit.”n”respectiv alin.(9) lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă nr 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de:
-Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr.43/18.03.2021 privind aprobarea acordului între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Prahova și unele Unităţi Administrativ Teritoriale din județul Prahova, în vederea realizării documentațiilor tehnico – economice pentru investiția „Extindere rețea de distribuție gaze naturale în unele localități din Județul Prahova” ;
- Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr.44/26.03.2021 privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 43 din 18.03.2021 referitoare la aprobarea acordului între Unitatea Administrativ Teritorială Județul Prahova și unele Unităţi Administrativ Teritoriale din județul Prahova, în vederea realizării documentațiilor tehnico – economice pentru investiția „Extindere rețea de distribuție gaze naturale în unele localități din Județul Prahova”
Luând act de:
a) referatul de aprobare al primarului comunei Bănești, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.4533/26.03.2021;
b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bănești, înregistrat sub nr.4534/26.03.2021;
c) avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local al Comunei Bănești, respectiv Comisia economică: buget-finanţe, taxe şi impozite locale, achiziţii publice, investiţii, proiecte comunitare;
d) avizul Secretarului General al Comunei Bănești, înregistrat sub nr.4536/26.03.2021;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit.a). coroborat cu art.139, alin.(3) lit.”f”din Ordonanţa de Urgenţă nr 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul local al comunei Băneşti, judeţul Prahova adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Se aprobă Acordul între Comuna Bănești și Județul Prahova în vederea realizării documentațiilor tehnico – economice pentru investiția „Extindere rețea de distribuție gaze naturale în unele comune din Județul Prahova”.
Art.2. Se aprobă modelul de Acord, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă lista localităților din Județul Prahova semnatare a prezentului Acord, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Suma cu care va participa Comuna Bănești la finanțarea investiției prevăzute la art. 1 va fi stabilită prin hotărâre a Consiliului Local .
Art.5. Se mandatează domnul Gheorghe STOICA, Primarul comunei Bănești, să semneze orice document necesar realizării acordului în numele Comunei Bănești, în calitate de partener 5.
Art.6. – Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Bănești, Consiliului Județean Prahova ,Instituției Prefectului județului Prahova și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Bănești pe site-ul Primariei comunei www.banestiprahova.ro.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ioan ENE
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂNEȘTI,
Mihaela-Elisabeta IORGA