Art.1-Se aprobă depunerea de către comuna Bănești a proiectului ”Producție de energie din surse regenerabile pentru clădirile publice ale Comunei Bănești, Județul Prahova” în vederea finantării acestuia în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 - Axa Prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale,
Art.2- Se aprobă valoarea totală a proiectului, ”Producție de energie din surse regenerabile pentru clădirile publice ale Comunei Bănești, Județul Prahova” în cuantum de 3.990.488, 19 lei (inclusiv TVA).
Art.3 - Se aprobă contribuția proprie în proiect în sumă de 918.777, 19 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, Producție de energie din surse regenerabile pentru clădirile publice ale Comunei Bănești, Județul Prahova”
Art.4-Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”Producție de energie din surse regenerabile pentru clădirile publice ale Comunei Bănești, Județul Prahova”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local.
Art.5 - Se aprobă documentația proiectului și indicatorii tehnico-economici asociați acestuia, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6 - Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului care decurgdin modificări ale documentației tehnice ca urmare a măsurilor de atenuare/compensare a unui potențial impact asupra mediului, înțelegând că respectivele costuri sunt necesare pentru implementarea proiectului.
Art.7- Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale
Art.8 - Se mandatează primarul comunei Bănești, domnul Gheorghe STOICA, sa semneze contractul de finantare precum si toate actele care au legatura cu procesul de scriere, depunere, contractare si implementare a Proiectului.
Art.9- Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Banesti, domnul Gheorghe STOICA.
Art.10 – Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Bănești, Instituției Prefectului județului Prahova și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Bănești pe site-ul Primariei comunei wwwprimariabanesti.ro.