Art. 1 -Aprobă participarea Comunei Bănești la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice pentru realizarea obiectivului de investiții “Reabilitare energetică instituții de învățământ în comuna Bănești, județul Prahova”- clădire Grădinița Urleta, Bănești, județul Prahova.
Art.2.-Comuna Bănești este de acord cu asigurarea și susținerea contribuției financiare aferente cheltuielilor eligibile pentru realizarea obiectivului de investiții “Reabilitare energetică instituții de învățământ în comuna Bănești, județul Prahova”- clădire Grădinița Urleta, Bănești, județul Prahova, în cuantum de 1.126.906,72 lei cu TVA., (1.014. 216, 05 Lei, reprezentand 90 %, se suporta din bugetul Fondului pentru mediu, prin programul de finantare al AFM, 112.690,67 Lei, reprezentand 10 %, contribuția solicitantului din valoarea cheltuielilor eligibile si se suporta din bugetul local, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.- Comuna Bănești este de acord cu susținerea cheltuielilor neeligibile pentru realizarea obiectivului de investiții “Reabilitare energetică instituții de învățământ în comuna Bănești, județul Prahova”- clădire Grădinița Urleta, Bănești, județul Prahova, în cuantum de 92.937,93 lei cu TVA, reprezentand 100%, cheltuieli neeligibile si se suporta din bugetul local conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4.-(1) Se aprobă documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici conform Devizului General pentru realizarea obiectivului de investiții “Reabilitare energetică instituții de învățământ în comuna Bănești, județul Prahova clădire Grădinița Urleta, Bănești, județul Prahova”, Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5.- Persoana desemnată să reprezinte Comuna Bănești în relația cu Administrația Fondului de Mediu este domnul Gheorghe STOICA , având funcția de primar al Comunei Bănești, județul Prahova.
Art. 6–Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Bănești.
Art.7-Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Bănești, pe site-ul Primariei comunei www.primariabanesti.ro şi se transmite către:
- Primarul UAT BĂNEŞTI, domnul Gheorghe STOICA,
- Serviciul economic-financiar;
- Administrația Fondului pentru Mediu;
- Instituţia Prefectului judeţul Prahova.