Anexa nr.1 la HCL nr. 6/28.02.2025
REGULAMENT
PRIVIND MODUL DE UTILIZARE
AL MICROBUZULUI DE TRANSPORT ŞCOLAR
DINCOMUNA BĂRĂGANU, JUDEȚUL CONSTANȚA.
- DISPOZIŢII GENERALE
Art.1 Prezentul Regulament stabileşte condițiile generale în care poate fi utilizat microbuzul de transport al elevilor la nivelul comunei Bărăganu. În cazul în care vor apare acte normative care au prevederi contradictorii cu cele ale prezentului Regulament, acesta va fi supus revizuirii.
Art.2 Regulament – cadru privind modul de utilizare al microbuzelor de transport şcolar se fundamentează pe următoarele acte normative:
a) Legea 198/2023- Legea Educaţiei Naţionale cu modificările și completările ulterioare;
b) O.M.E.N. nr. 5.726/2024, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar;
c) O.M.E.C.T.S. nr. 3035/10.01.2012 și 3248/14.02.2017, privind aprobarea Metodologiei – cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare;
d) O.M.E.N. nr. 3637/12.04.2016 privind aprobarea Condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar;
e) Legea nr.162/29.05.2024 pentru utilizarea autovehiculelor școlare destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
f) Legea nr. 94/11 mai 2016 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere.
- SCOPUL
Art.3 Scopul principal al utilizarii mijloacelor de transport scolar, este transportul dus-întors al elevilor, între localitatea de domiciliu a acestora și unitatea de învățământ în care își desfășoară cursurile. Transportul elevilor cu microbuzele oferite de Ministerul Educaţiei Naționale și de administraţia locală este gratuit.
Art.4 Alte scopuri de utilizare pentru activități specific educaționale sunt:
a) transportul elevilor pentru participarea la competițiile școlare/sportive prevăzute în calendarele specifice ale Ministerul Educaţiei;
b) transportul elevilor cu ocazia diferitelor activități educative, școlare și extrașcolare prevăzute sau nu în calendarul Ministerului Educației Naționale și al Inspectoratului Școlar Județean Constnața (manifestări culturale, vizite de studiu, parteneriate şcolare bilaterale naționale şi internaționale, proiecte educaționale şcolare şi extraşcolare etc.);
c) transportul elevilor în cadrul taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber;
d) transportul exclusiv al cadrelor didactice din unități școlare, la conferințe, întâlniri de lucru, consfătuiri, examene naționale, etc.
e) Transportul cadrelor didactice navetiste către localitatea de domiciliu;
Art.5 Pentru folosirea mijloacelor de transport școlar în scopurile prevăzute la art.4 este nevoie de avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Constanța în urma întocmirii de către directorul unității de învățământ a unor documente justificative în acest sens.
Art.6 (1) Utilizarea microbuzelor şcolare pentru transportul elevilor este permisă doar dacă acestea îndeplinesc toate condițiile legale (se află în stare tehnică corespunzătoare, sunt dotate conform legislației în vigoare, unitatea posedă certificat de transport în cont propriu pentru microbuzul respectiv, sunt achitate taxele de drum, asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), asigurare pentru persoanele transportate, etc.)
(2) Cheltuielile implicate de îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) cad în sarcina consiliilor loc
- UTILIZAREA MICROBUZULUI
Art.7 Pentru mijloacele de transport şcolar conducerea unității de învățământ este cea care stabileşte: orarul de funcționare, traseul, numărul de elevi transportați într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, până la data începerii anului școlar. Numărul elevilor transportați într-o cursă nu poate depăşi numărul locurilor. Numărul de curse efectuate zilnic se face cu consultarea şi cu avizul consiliului local al localității respective.
Art.8 La stabilirea orarului de funcționare se vor avea în vedere:
a) orele de începere a cursurilor;
b) timpul necesar parcurgerii traseului;
c) starea drumurilor;
d) condițiile meteo în funcție de anotimp;
e) numărul de curse efectuat de respectivul mijloc de transport;
f) orice alt factor care poate influența orarul de funcționare.
În cazuri bine justificate se solicită printr-un memoriu justificativ aprobarea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța pentru decalarea orelor de începere a cursurilor, fără a afecta durata legală a orei de curs.
Art.9 (1) Traseul cu stațiile de îmbarcare şi debarcare pentru elevi va fi discutat în consiliul de administrație al unității şcolare şi propus spre aprobare consiliului local.
(2) Stațiile de îmbarcare – debarcare pentru elevi, aflate pe diferite tipuri de drumuri (comunal, județean, local, etc.), necesită acordul Autorității Rutiere Române, pentru a fi considerate stații pentru îmbarcare – debarcare persoane.
(3) Stațiile de îmbarcare - debarcare precum şi orele de îmbarcare - debarcare vor fi trecute obligatoriu în foaia de parcurs a conducătorului auto (dus şi întors).
(4) Îmbarcarea – debarcarea elevilor se va realiza doar în stațiile special stabilite în acest sens. Pentru îmbarcarea – debarcarea elevilor în alte locuri decât cele stabilite și pentru orice eventual incident petrecut cu această ocazie, va fi răspunzător direct conducătorul auto și/sau persoana care decide acest lucru.
(5) Până la ambarcare şi după debarcarea din microbuzul şolar, elevii vor staţiona numai în afara părţii carosabile, pentru evitarea accidentelor.
(6) La ambarcare, elevii din ciclul primar vor fi însoţiţi de părinţi/tutori care îi vor supraveghea până la urcarea în microbuz, iar la debarcare elevii vor fi preluaţi de către părinţi/ tutori în stațiile special stabilite în acest sens
(7) Consiliul local, la solicitarea scrisă a părinților poate propune persoane însărcinate cu însoţirea elevilor în mijlocul/mijloacele de transport, în scopul supravegherii acestora şi a asigurării condițiilor de securitate. În acest caz, se întocmește un proces-verbal din care să rezulte obligațiile pe care și le asumă în calitate de însoțitori precum și un angajament scris din partea acestora. În cazul în care, infrastructura autorității publice locale nu permite acest lucru, supravegherea elevilor revine conducătorului microbuzului școlar.
(8) Directorul unității de învățământ creează condiţii pentru instruirea periodică a elevilor , în legătură cu securitatea transportului sau ori de câte ori se consider necesar.
(9) Elevii sunt obligaţi să ocupe şi să îşi păstreze locurile stabilite în timpul deplasării, să nu se ridice în picioare în timpul mersului, să aibă un comportament și un limbaj civilizat, să păstreze curăţenia în microbuz, să nu distrugă bunurile din mijlocul de transport, să nu deschidă ferestrele şi uşa în timpul mersului, să nu-l deranjeze pe şofer în timpul transportului.
(10) Elevii care nu respectă prevederile art. 10 alin. 7, pot primi sancțiuni disciplinare și materiale, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv, interzicerea deplasării cu microbuzul școlar pentru o perioadă determinată de timp.
Art.10 În cazuri bine justificate şi fără a perturba graficul de transport al elevilor, microbuzele pot fi folosite (eventual concomitent) fără plată, de către cadrele didactice pentru transportul către şcoală şi către localitatea de domiciliu. De acest drept pot beneficia și alte categorii de angajați ai unității de învățământ. În aceste cazuri se va întocmi un document în care se vor specifica: nominal persoanele angajate ale instituției şcolare care se deplasează, ruta/rutele şi graficul orar. Acest lucru este posibil temporar și în cazuri bine justificate, în condițiile respectării legislației în vigoare în ceea ce privește transportul de persoane.
Art.11 Pentru utilizarea microbuzului şi pe alte trasee decât cele stabilite, fără a perturba graficul de transport al elevilor, este nevoie de o notă de fundamentare întocmită de directorul şcolii şi avizată de către Inspectoratul Școlar Județean Constanta. Acest lucru este posibil temporar şi în cazuri bine justificate, în condițiile respectării legislației în vigoare în ceea ce privește transportul de persoane.
Art.12 (1) Microbuzele şcolare nu pot efectua transportul unor terțe persoane, altele decât cele menționate în prezentul Regulament.
(2) Se interzice cu desăvârşire transportul simultan al elevilor şi al altor persoane care nu sunt angajați ai unității/unităților de învățământ deservite de microbuzul şcolar, cu excepția persoanelor propuse de conducerea unității de învățământ pentru a însoți elevii.
(3) Răspunderea disciplinară pentru încălcarea prevederilor acestui articol aparține conducătorului mijlocului de transport şi poate conduce, în funcție de repetabilitate şi gravitate, până la desfacerea contractului de muncă, conform Codului muncii.
Art.13 Microbuzele şcolare pot efectua transport de persoane în afara granițelor țării (în spațiul Uniunii Europene) în condițiile legii şi cu respectarea tuturor regulamentelor naționale şi internaționale privind transportul rutier public de persoane.
Art.14 Responsabilitatea privind eliberarea foilor de parcurs, semnarea, precum şi trimiterea conducătorilor auto cu microbuzele şcolare pe traseele stabilite o are directorul unității şcolare deținătoare a microbuzului, respectându-se cu strictețe regulamentul de transport persoane intern şi internațional.
Art.15 Ocuparea posturilor de conducători auto se face cu respectarea legislației în vigoare.
Art.16 Programul de lucru al conducătorului auto se va stabili de către angajator conform legislației în vigoare. Acest program va ține cont de orarul de transport al elevilor, orar ce nu poate fi perturbat.
Art.17 Conducătorul auto va avea în permanență asupra sa, în timpul cât conduce microbuzul școlar, toate documentele solicitate de legislația în vigoare. Răspunderea pentru integritatea, existența şi păstrarea tuturor documentelor o are conducătorul auto al microbuzului şcolar.
Art.18 Conducătorul auto va respecta: limitele de viteză, regulile de siguranţă cu privire la transportul copiilor, regulile de politeţe în raport cu elevii şi însoţitorii acestora şi va menţine microbuzul în stare de curăţenie.
Art.19 Conducătorul auto va informa directorul unităţii de învăţământ despre orice incident care se produce pe timpul staţionării în staţiile de îmbarcare – debarcare, sau pe timpul transportului.
Art.20 Conducătorul auto sau persoanele propuse ca însoțitori au obligația să deţină un tabel nominal cu elevii transportați, la fiecare cursă, tabel care va fi vizat de directorul unității școlare.
Art.21 Conducerea unității școlare trebuie să dețină o evidență clară a persoanelor care însoțesc elevii, pe zile și curse.
- TRANSPORTUL ELEVILOR/PROFESORILOR
CU MICROBUZUL ȘCOLAR
ÎN CADRUL UNOR ACTIVITĂȚI SPECIFICE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
Art.22 (1) Transportul elevilor, efectuat pentru activitățile specificate la art. 4 se supune normelor prevăzute de prezentul Regulament și de legislația în vigoare.
(2) Este interzis, cu desăvârşire, perturbarea graficului de transport al elevilor cu microbuzele şcolare, ca urmare a desfășurării activităților specificate la art. 4.
(3) Efectuarea transportului elevilor pentru participarea la activitățile specificate la art. 4 lit. b) și c) se va realiza de regulă, în afara orelor de curs sau în vacanțe.
Art.23 Deplasarea echipajelor de elevi, la toate activitățile deservite de către microbuz se va face doar după aprobarea deplasării de către conducerea unității şcolare, precum şi a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, după ce s-a efectuat instruirea elevilor cu privire la normele de comportament şi de siguranță pe toată perioada efectuării transportului.
Art.24 (1) Participarea echipajelor de elevi proveniți din unitățile şcolare deținătoare de microbuze şcolare, precum şi a elevilor proveniți din unitățile şcolare arondate acestora, la activități organizate de Ministerul Educației Naționale, sau de alte instituții publice sau private, aflate în parteneriat sau colaborare cu unitatea şcolară deținătoare de microbuz (parteneriate, colaborări, competiții, seminarii etc., aprobate de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța), se poate face doar în cazul existenței unei invitații oficiale scrise din partea acestor parteneri.
(2) Invitația va fi făcută pe numele unității şcolare respective şi va conține obligatoriu:
a) denumirea organizatorului;
b) activitățile care se vor desfășura (competiția, parteneriatul,etc);
c) perioada de desfăşurare;
d) locația activităților;
e) condiții de cazare şi masă;
f) program de desfăşurare.
Directorul și consiliul de administrație al unității şcolare trebuie să aprobe participarea la acțiunea respectivă.
Art.25 Directorul unității şcolare este cel care are responsabilitatea numirii delegatului/delegaților (conducătorului de grup) în cazul participării grupurilor de elevi la activitățile specificate la art. 4.
Art.26 Pe toată durata efectuării deplasării, cadrele didactice însoțitoare vor fi direct răspunzătoare de buna desfăşurare a deplasării, de integritatea fizică a elevilor, precum şi de respectarea programului şi a condițiilor aprobate pentru deplasarea respectivă.
Art.27 (1) În funcție de durata şi lungimea traseului, sunt absolut obligatorii respectarea condițiilor legale privind numărul conducătorilor auto şi a timpilor de repaus.
(2) Conducerea unității şcolare va lua măsuri pentru asigurarea pe perioada deplasării a numărului de conducători auto necesari conform prevederilor legale.
Art.28 Fiecare unitate şcolară deținătoare de microbuz de transport al elevilor va întocmi şi păstra un dosar complet cu toate activitățile efectuate cu microbuzul şcolar, separat față de activitățile zilnice cu transportul elevilor.
Art.29 (1) Pentru transportul elevilor la activitățile prevăzute la art. 4, lit. a) vor fi respectate cu strictețe prevederile O.M.E.C.T.S. nr. 3035/10.01.2012 privind aprobarea Metodologiei – cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și ale O.M.E.N. nr. 3637/12.04.2016 privind aprobarea Condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar, adaptate la situația specifică.
(2) Pentru transportul elevilor la activitățile prevăzute la art. 4, lit. b) vor fi respectate cu strictețe prevederile O.M.E.N. nr. 3637/12.04.2016 privind aprobarea Condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar, adaptate la situația specifică.
(3) Pentru transportul elevilor la activitățile prevăzute la art. 4, lit. c) vor fi respectate cu strictețe prevederile O.M.E.N. nr. 3637/12.04.2016 privind aprobarea Condițiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar, adaptate la situația specifică.
(4) Pentru transportul exclusiv al cadrelor didactice, pentru activitățile prevăzute la art. 4, lit. este necesară obținerea avizului Inspectoratului Școlar Județean care se face în urma prezentării unui dosar care va conține:
a) o adresă din partea unității şcolare privitoare la efectuarea deplasării care va cuprinde: justificarea deplasării, durata deplasării, traseul, numărul de participanți (profesori și conducători auto), precizarea fondurilor din care sunt asigurate cheltuielile de deplasare (combustibil, taxe de drum, vignete, în cazul efectuării deplasărilor în străinătate, cazare, masă etc.) şi faptul că aceste cheltuieli vor fi asigurate pe toată perioada efectuării deplasării; b) un tabel nominal cu profesorii transportați, vizat de către directorul unității şcolare; c) un proces-verbal de instruire cu privire la normele de comportament şi de siguranță pe perioada efectuării deplasării, semnat de fiecare persoană participantă la deplasare;
V. CHELTUIELI
Art.30 (1) Cheltuielile cu utilizarea şi întreținerea microbuzelor de transport şcolar se estimează luând în considerare:
a) rutele aprobate;
b) starea tehnică a microbuzului;
c) taxele legale obligatorii;
d) costurile reviziilor periodice obligatorii;
e) costurile controalelor medicale obligatorii ale conducătorilor auto.
(2) Toate aceste cheltuieli sunt suportate din bugetul Primăriei Bărăganu. Primăria poate solicita conducerii unităţii de învăţămănt, la fiecare început de an şcolar, o notă de fundamentare privind numărul de elevi care vor beneficia de transport gratuit de la domiciliu la unitatea şcolară şi invers, pentru a estima numărul de curse efectuate zilnic şi costurile aferente ce decurg din aceasta.
Art.31 Nu se vor percepe, sub nicio formă, taxe de la elevii din comunitate sau de la unitățile şcolare arondate pentru transportul elevilor la şcoală şi de la şcoală către domiciliu.
VI. DISPOZIȚII FINALE
Art.32 Orice modificare ce se doreşte a fi adusă microbuzului trebuie aprobată în prealabil de către consiliul de administrație al unității deținătoare de microbuz şi apoi va fi obligatoriu omologată de către Registrul Auto Român, conform legilor în vigoare.
Art.33 Orice defecțiune a microbuzului sau orice situaţie intervenită care îl împiedică pe şoferul microbuzului să-şi exercite atribuţiile, fapt care perturbă transportul elevilor sau respectarea orarului, va fi adusă la cunoștință în cel mai scurt timp directorului unității de învățământ.
ANEXĂ
Orarul de funcționare și Numărul de curse efectuate zilnic pe durata anului școlar: 09.09.2024 – 20.06.2025
De luni până vineri:
- Ciclul primar interval orar 8.00-11.20/12.10 (51 elevi) – 8 curse/zi (4 la dus, 4 la întors)
- Ciclul gimnazial interval orar 11.25/12.10 -15.50/17.40 (44 elevi) – 8 curse/zi (4 la dus, 4 la întors)
Traseul: Lanurile – Bărăganu și retur (distanța 4 km).
Numărul de elevi transportați într-o cursă: 16
Timpul necesar parcurgerii traseului – 15 minute
Locuri de îmbarcare-debarcare:
- Școala Gimnazială ”Emil Gârleanu” Bărăganu;
- Biserica din localitatea Lanurile
- Grădinița Lanurile
- Întrarea în localitatea Lanurile dinspre localitatea Mereni (numai pentru elevii din ciclul primar, 2 curse/zi-una la dus, una la întors).
CICLUL PRIMAR | CICLUL GIMNAZIAL | ||
Plecare spre școală Îmbarcare | Plecare de la școală Debarcare | Plecare spre școală Îmbarcare | Plecare de la școală Debarcare |
7.20 | 11.00 | 10.50 | 15.50 |
7.35 | 11.15 | 11.10 | 16.45 |
7.50 | 11.30 | 11.20 | 17.40 |
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI BĂRĂGANU,
Țipu Florentina Hanu Florentina-Tincuța